Teoria Conspiratiei si exagerarile dreptei americane

Discursul politic violent polarizat de dupa ultimul teribil act de violenta din Tucson (Arizona), ofera o mostra cum nu se poate mai buna pentru peisajul dezbaterii de idei de azi în lumea politica americana. Iata cum o veritabila tragedie – un tânar dezechilibrat mintal trage câteva rafale si raneste o membra a Congresului american, ucide sase persoane, între care o fetita de numai 9 ani si un judecator federal, si raneste alte 14 – produce o adevarata paranoie, atât în populatia locala cât si în cercurile politice concurente, gata sa explodeze la cea mai mica ocazie de controversa.
Sa înregistram o prima si semnificativa reactie: în zilele imediat urmatoare dramei din Tucson, în statul Arizona, anunta FBI-ul, vânzarea de arme a crescut cu 60% si majotitatea cumparatorilor au optat pentru arme cu repetitie puternice, capabile sa traga 33 de cartuse dintr-un singur încarcator, exact ca aceea folosita de Jared Loughner. Pentru acel tip de munitie, vânzarile, în aceeasi perioada, au crescut cu 300%. Astfel încât afacerile merg cum nu se poate mai bine pentru Greg Wolff, proprietarul a doua magazine de armament Glocksmeister (marca de pistol folosita de criminal în acea sâmbata tragica) în Tucson. Dar chiar si el, cu toata satisfactia vânzarilor, considera ca fenomenul depaseste orice urma de normalitate. E ca si cum cei care se înarmeaza asteapta de la o zi la alta cine stie ce forte care sa le invadeze orasele, casele, familia.
„Bun venit în America, tara Paranoiei!“ exclama Harold Mayerson în „Washington Post“. Teoria unei conspiratii s-a facut imediat auzita, de la amblele extreme ale spectrului politic american. Mai întâi, democratii au indicat drept vinovat de atentatul din Tucson celebrul, de acum, Tea Party al lui Sarah Palin, datorita tonului belicos, împanat cu metafore militare ale mesajului lui politic. Între altele, pe un site pe Internet, Sarah Palin indica chiar pe Gabrielle Giffords, deputata ranita, drept tinta principala a criticilor ei. Aceeasi Palin si adeptii ei au protestat vehement, considerând toata aceasta teorie drept o instrumentalizare politicianista si nedreapta, accentuând asupra faptului ca asasinul nu era un militant al partidului ci un bolnav mintal cu idei politice confuze, pe lista lecturilor caruia figurau deopotriva „Mein Kampf“ al lui Hitler, ca si „Manifestul Partidului Comunist“ al lui Marx si Engels. Aceiasi republicani de extrema drepta au trecut la ofensiva, aratând ca Obama însusi a folosit în trecut metafore belicoase („daca unii ne ataca cu cutitul, noi vom raspunde cu pistolul!“) – scotînd din context afirmatia si indicând în Obama si partidul sau pe vinovatii pentru dezastrul din Tucson. S-a mers chiar mai departe! Iesind de la un meeting „cu usile închise“ al Congresului cu conducerea FBI, care avea ca tema sporirea vigilentei si adoptarea de noi masuri pentru protectia parlamentarilor dupa atentatul la viata lui Gabrielle Giffords de la Tucson, deputatul republican din Texas Louie Gohmer a declarat: „E limpede ca FBI-ul tainuieste informatiile asupra opiniilor politice ale lui Loughner, pentru ca dezvaluirea lor l-ar pune într-o lumina proasta pe… Barak Obama.“
Daca toate astea nu ar fi fost legate de un eveniment atât de tragic, ne-ar veni poate sa zâmbim. Dar teoriile complotului au o istorie respectabila în viata politica americana. Paranoia, se stie, a avut dintotdeauna rolul sau bine determinat si speculat în politica, iar Statele Unite au fost un teritoriu favorit de manifestare. Istoricul Richard Hofstadter i-a dedicat nu mai putin de un deceniu de cercetare pâna sa publice volumul „The Paranoid Style in American Politics“… Dar, trebuie sa o recunoastem, de la generatia de baby-boomers a perioadei postbelice la aceea a lui Loughner e o distanta imensa, poate mai bine ilustrata de „Pastorala americana“ a lui Philip Roth.       Însa faptul cel mai interesant pentru perioada contemporana este ca, la douazeci de ani dupa ce „stânga“ detinuse monopolul conspiratiilor si al complotului (anii 60 si cei subsecventi, asasinarea lui John Kennedy, miscarile studentesti, marsurile si asasinarea lui Martin Luther King, pacifismul si protestele împotriva razboiului din Vietnam, feminismul, cultura hippy – toate acestea creasera o atmosfera de suspiciune si neîncredere în establishment, în Statul ca atare, ca putere opresiva) acesta a trecut acum de partea „dreptei“. Sa enumeram doar teribila explozie care a pus la pamânt sediul guvernamental din Oklahoma City, la 11 aprilie 1995, „opera“ a lui Timothy McVeigh si Terry Nichols, ambii membri ai „militiilor“ asa-zis reformatoare, de extrema dreapta, hotarâte sa reziste Statului, vazut ca un oribil Leviatan ce vrea sa distruga drepturile individuale. Antecedentul decisiv ce a provocat „vendetta“ fusese asaltul fortelor federale asupra fermei  din Waco (Texas) în 1993 pentru a înabusi  rezistenta unei formatiuni sectare adventiste. Dar daca si acestea, desi mult mai apropiate de vremurile noastre, fac parte totusi deja din istorie, sa vedem care sunt ispravile extremei drepte în chiar zilele noastre.
Glenn Beck, prezentatorul cel mai cunoscut de la „Fox News“ înfatiseaza publicului, în fiecare zi, o viziune absolut apocaliptica a societatii si politicii americane, în care presedintele Barack Obama e prezentat nu ca un adversar politic cu idei gresite, ci ca un agent secret al unei conjuratii dedicata distrugerii sistemului capitalist american, în favoarea instaurarii unui sistem anarhico-maoist-comunist. Îi face ecou un alt extremist de dreapta, prezentatorul de radio Jim Quinn care a spus, textual, ca: „Jihadul islamic se afla în perfecta sintonie cu stînga americana, cu Obama si guvernul sau autoritar, autarhic, ce vede cea mai mare piedica pentru îndeplinirea telurilor sale în democratia constitutionala americana!“ Acest gen de discurs îsi face din pacate loc si la nivel politic national, unde Michelle Bachman (un fel de Sarah Palin din Minnesota), opunându-se politicii energetice si fiscale a lui Obama, merge pîna acolo încât sa declare ca statul ei se va apara cu arma în mâna de ingerintele federale… Daca acestea sunt numai cuvinte, faptele totusi nu întârzie nici ele sa se arate. E drept, sunt comise de persoane mental instabile precum asasinul din Tucson dar, uneori, ne fac sa reflectam la impactul pe care retorica inflamatorie a extremei drepte o poate exercita asupra unui public nu întotdeauna definit prin responsabilitate si spirit de discernamânt. Astfel, în statul Washington a fost arestat un barbat în vârsta de 64 de ani care amenintase cu moartea pe senatoarea Harvey Murray, pe motiv ca a votat în favoarea reformei sanitare propuse de Obama. Individul repeta cuvânt cu cuvânt diatribele rostite pe „Fox News“  de  Glenn Beck.
Societatea americana e deschisa dezbaterii poate mai mult decât oricare alta din lume. Dar trebuie în toate o masura si un spirit constructiv. Exagerarile extremei drepte din ultima vreme nu le aduc nici pe una, nici pe cealalta, ci mai degraba trag un semnal de alarma în privinta proliferarii discursului violent, vitriolant si destructiv.
Ceea ce, evident, nu e bine deloc!