Giovanni Sartori este un clasic in viata al stiintelor politice. Chiar daca numele sau este mai putin cunoscut marelui public, orice absolvent de stiinte politice trebuie sa fi trecut, fie si superficial, prin cartea sa de referinta: „Teoria democratiei reinterpretata“.
Berlusconi vs. Basescu
Sartori a publicat anul trecut in Italia un volum – culegere de articole intitulata „Il Sultanato“. Titlul este inspirat dintr-un articol din Corriere della Sera, „Il sultano democratico. Come si corrodono le garanzie constituzionali“, despre dictatura si Berlusconi. Citind acest articol nu am avut cum sa nu fiu surprins: articolul acesta il poate avea ca subiect si pe… Basescu. Nu trebuie decât sa schimbam numele lui Berlusconi cu cel al presedintelui român.
Cum nu stiu daca legile aspre dar corecte ale drepturilor de autor imi pot da libertatea de a traduce si publica articolul profesorului Sartori, ma voi rezuma doar la a cita câteva paragrafe (cele despre Berlusconi) din textul domniei sale.
„Nimeni nu se mai proclama dictator. Toti dictatorii se comporta ca si cum nu ar fi asa ceva. Dar sunt. Ajung la Berlusconi. E un dictator? Nu: el nu incalca legea fundamentala, Constitutia. Poate sa devina? Da, reformele constitutionale pe care le doreste sunt toate menite sa slabeasca opozitia. Dar vrea cu adevarat sa devina un dictator? Aici trebuie sa apelam la instinct pentru a raspunde. Dupa parerea mea, pe Berlusconi il intereseaza doar sa faca ceea ce vrea. Se considera extraordinar si din acest motiv doreste mâna libera si nu suporta pe cine i se opune. De asemenea, e adevarat ca megalomania sa este in crestere, ca isi dezvolta o manie a persecutiei in raport cu mass-media (toate televiziunile care se leaga de el! Hai sa fim seriosi!). Ceea ce agraveaza lucrurile. Dar totusi, acum, acest personaj are, din punctul meu de vedere, doar imaginea de patron autoritar. Aceasta imagine se datoreaza in parte si faptului ca, in cele doua guverne precedente ale sale, Berlusconi s-a straduit sa se salveze pe el insusi de anchete si sa poarte de grija unui imperiu plin de intrigi si de abuzuri de putere.
De data aceasta, din acest punct de vedere, el este linistit. Si astfel a inceput sa construiasca, in interiorul palatului Chigi si in zona sferei sale de putere, un sultanat. M-am amuzat denumindu-l astfel, pentru ca termenul (islamic) invoca impreuna atât ideea de fast cât si pe cea de despotism politic. E un fapt acela ca Berlusconi ii ofera lui Bossi ceea ce Bossi doreste (federalismul si doua ministere cheie) si ii mai ofera câte o bucurie si lui Fini (promovat presedinte al Camerei pentru a-l putea schimba mai usor din conducerea A.N.). Dupa care Cavalerul (titlul lui Berlusconi, n.trad.) domneste ca un sultan peste un partid prosternat la picioarele sale. Numeste ministrii si ministresele pe care le doreste. Da afara pe cine doreste, ca si cum politicienii ar fi slugile sale. Nimeni nu sufla in fata lui. Ministrii partidului aflat in proprietatea sa ii sunt datori pentru functiile obtinute. Si se intorc acasa fara sa crâcneasca daca asa decide patronul pentru ei. Nu lipseste din guvernul sau nici macar un placut harem cu femei frumoase. Intr-un fel, sultanatul era astfel. „
Pe aceeasi turta
Acum va invit sa cititi aceste paragrafe inlocuind numele premierului italian cu cel al presedintelui ales (dar nu in tara!) al României. Pentru conformitate, inlocuiti si numele lui Bossi cu… Berceanu, Videanu si alti aliati eiusdem farinae ai sultanului de la Cotroceni. In locul lui Fini, ar merge numele oricaruia dintre aliatii contextuali ai lui Traian Basescu, toti compromisi, minimizati sau distrusi de acesta. Cât despre harem… stiti si dumneavoastra la ce nume sa va gânditi.
Faptul ca amândoi politicienii vizati au un trecut mai patat este indeobste cunoscut. Ambii au folosit arma politica pentru a-si proteja averile si libertatea. Domnul Berlusconi a reusit sa iasa impecabil din scandaluri grave de coruptie si chiar de asociere de tip mafiot. Domnul Basescu, mai putin subtil, a reusit sa imaculeze dosarul Flota printr-o evidenta manipulare a justitiei si sa faca inexistent (o performanta uluitoare, trebuie sa recunoastem) un trecut de inalt demnitar comunist lustrabil.
Reformele constitutionale prin care Berlusconi (in Italia) si Basescu (in România) si le doresc nu au alt scop decât intarirea puterii lor personale. Desigur, incerarca amândoi sa isi convinga electoratul ca aceste „reforme ale Statului“ sunt necesare pentru Stat si nu pentru domniile lor. Dar cine ne garanteaza ca nu vom avea parte de noi mandate Berlusconi si Basescu?
PDL, PdL
De altfel este greu de crezut ca un politician inca in puteri, precum Traian Basescu, va parasi definitiv scena politica româneasca in 2014, dedicându-se… cresterii copiilor ginerelui Sida. Iar România are deja precedentul constitutional pentru cel de-al treilea mandat al lui Ion Iliescu, dar si modelul politic de mimare a democratiei propus de fostul si viitorul presedinte rus, Vladimir Putin.
Amândoi politicienii sunt lideri autoritari in partidele conduse de domniile lor. Au reusit, cu ajutorul carismei si a cine stie caror cai ascunse de control, sa isi transforme partidele in grupari cu o fidelitate quasi-religioasa fata de lider.
Insa PdL- ul (Il Popolo della Libertà) lui Berlusconi ii este mult mai supus acestuia decât ii este fidel PDL-ul lui Basescu. Motivul este simplu. PdL-ul italian ii datoreaza reusitele electorale lui Berlusconi, in timp ce al doilea (si sper, ultimul) mandat al lui Traian Basescu se datoreaza aproape exclusiv devotamentului unor ministri (domnul Blaga de la Interne, cel mai important dintre ei) si al unor prefecti (ca sa nu mai vorbim despre servicii secrete, precum S.T.S.-ul).
La fel, ambii politicieni se vaicaresc ca exista conspiratii mass-media impotriva lor. Domnul Berlusconi se lasa atacat chiar si pe posturile de televiziune aflate in proprietatea sa. Domnul Basescu in schimb si-a fidelizat niste televiziuni (B1 Tv si Vox News) si dupa ce isi va numi un om de curte acolo, va folosi si televiziunea publica in interesul propriu. Este interesant daca in aceste conditii autovictimizarea actualului presedinte va continua. E drept, cu un electorat precum cel român, nu ai nevoie de subtilitatile necesare unui Berlusconi, nu?
Mai exista si o alta mica diferenta. Sultanul de la palatul Chigi din Roma este un stralucit om de afaceri, care a intrat in politica dupa ce isi confirmase abilitatile de bun manager (si probabil si de uomo d’onore) construind o avere imensa. Sultanul de la Cotroceni in schimb a fost doar un functionar de stat cu veleitati de bisnitar (nu toti constantenii au uitat anii când actuala prima doamna a tarii vindea blugi, adusi prin contrabanda de sotul ei, pe lânga hotelul Perla din Mamaia) incapabil sa isi faca avere altfel decât prin capusarea bugetului sau eludarea fiscalitatii.
Autor: BOGDAN DUCAApărut în nr. 270