DORIN N. URITESCU
Vom începe prezentarea lucrãrii realizate de Serviciul Român de Informaţii, Centrul Surse Deschise, Spionii, cine sunt, ce fac – O incursiune în spionajul contemporan, coordonator: George Cristian Maior, Editura Rao, 2013, cu o lãmurire necesarã a ceea ce înseamnã termenul/ conceptul de coordonator, anume: ideea de îndrumare unitarã în vederea unui scop comun care trebuie sã guverneze colectivul creator al unei opere/ creaţii/ activitãţi etc. Acest rol de o importanţã covârşitoare pentru construirea unei opere teoretice, la temelia cãreia sunt implantate rezultatele experienţelor unor aspecte operaţionale, diverse şi multiple, este asumat cu responsabilitate de dr. diplomat George Cristian Maior, în tratatul amintit, guvernat de principiile expunerii unui discurs ştiinţific sobru, deşi caracterul materialului utilizat are notele clare ale unei fascinante desfãşurãri epice. Motto-ul, care deschide Cuvânt înainte, extras din mãrturisirile incitante ale lui William H. Webster, fost director al CIA, sugereazã, într-un anumit fel, cu aspect de paradox eleat ceea ce trebuie sã se înţeleagã prin spionaj (obţinerea de informaţii secrete din sfera militarã, economicã sau a zonei de decizie a adversarului) şi prin contraspionaj (culegerea de informaţii secrete din interiorul serviciului de intelligence advers).
Ca o formã de dedicaţie, coordonatorul îi laudã pe profesioniştii de la Centru Surse Deschise, fãrã a-i numi pe cei coordonaţi, pentru efortul migãlos şi considerabil în documentarea necesarã înfãptuirii unui proiect atât de ambiţios şi de preţios, dar necesar comunicãrii a ceea ce este intelligence astãzi şi a ceea ce a fost în multimilenara sa existenţã, cu specificarea şocantã pentru publicul larg cã deşi s-a prezentat în „Lumi diferite“ au avut „acelaşi tradecraft“ (titlul primei subdiviziuni a Cuvântului înainte), adicã o profesie, dar în acelaşi timp un talent nativ, a se înţelege trãsãtura fundamentalã a agenţilor din acest sector: necesitatea vocaţiei şi educaţia anonimatului!
În subdiviziunea introductivã, Clasic şi modern în teoretizarea problematicii spionajului, se indicã complexitatea domeniului intelligence ca activitate ştiinţificã sobrã care operaţional are trei dimensiuni – cunoaştere, activitate, organizaţie. Cunoaşterea se referã la gândirea intelligence-ului ca domeniu academic în sensul obţinerii „avantajului strategic“, activitatea cuprinde „mãsurile efective întreprinse de serviciile de informaţii“ cu scopul realizãrii produselor, organizaţia cuprinde edificiul birocratic, care oferã informaţii şi propune mãsurile potrivite în aceastã privinţã. Aceastã structurã este identicã în focarul analizei atât spionajului, cât şi contraspionajului – abordarea ştiinţificã la toate nivelurile a intelligence-ului.
Recunoaşterea vulnerabilitãţii sistemului se abordeazã cu o dezinvolturã propice deschiderii impuse – cititorii/ cetãţenii aflã cã instituţia acceptã, ba chiar cultivã, colaborarea inşilor izolaţi sau rebeli din punct de vedere social, ceea ce constituie şi o posibilitate, s-a constatat: chiar o ridicatã probabilitate în penetrarea pe aceastã cale de cãtre adversar/ adversari a structurii naţionale în domeniu. De aici rezultã concluzia imperioaselor mãsuri de securitate internã care impun o „abordare pozitivã, profilacticã, multidisciplinarã“ care sã asigure identificarea rapidã, fãrã dubii, precisã a mediului, socio-politico-economic care produce „profiluri“ umane disponibile acţiunilor de spionaj şi contraspionaj.
Dr. George Cristian Maior subliniazã „rolul esenţial al unor factori precum stabilitate, securitate, înţelegere şi colaborare în crearea unui mediu de lucru care induce un grad ridicat de ataşament al individului faţã de organizaţie şi coaguleazã spiritul de echipã“.
O lãmurire care se cerea, era aşteptatã de publicul larg, fascinat de viaţa spionilor actuali, este abordatã cu rafinament analitic şi cu o notã didacticã binevenitã: criminalitatea ciberneticã. Acest aspect actual de o mare forţã agresivã este considerat principala ameninţare, pe lângã terorism, la adresa climatului internaţional de securitate, având în vedere mai ales „potenţialul semnificativ de afectare a sistemelor financiare şi bancare mondiale“ privit cu teamã de la micul depunãtor bancar pânã la cei mai prestigioşi bancheri/ miliardari şi patroni etc., puternici deţinãtori de surse şi resurse financiare. Pentru acurateţea exprimãrii, citez: „Dificultatea asigurãrii securitãţii informatice (Infosec) de cãtre autoritãţi este demonstratã de nenumãratele vulnerabilitãţi speculate nu numai de agenţii specializate ale unor puternice ţãri, dar şi de hackeri“. Imediat, autorul, dr. George Cristian Maior, introduce în discursul prezentãrii situaţiei alarmante, asigurarea: „Pentru prevenire şi contracarare, o serie de ţãri, care depind în mare mãsurã de tehnologii informatice au adoptat strategii de securitate ciberneticã care prevãd proceduri menite sã asigure protecţia informaţiilor şi a infrastructurii, inclusiv prin activitãţi de contraspionaj“.
În subdiviziunea introducerii în tratat „Noua faţã a spionajului“ este prezentat succint profilul actual (modern) al intelligence-ului: a) „depãşirea statutului de castã <…> securitatea nu mai este exclusiv atributul instituţiilor abilitate ale statului, considerându-se o creştere a numãrului acţiunilor de spionaj derulate de civili“; b) centrarea interesului acţiunilor pe obţinerea de informaţii oportune şi consistente despre competitorii din sfera economicã şi tehnologicã, în vederea dobândirii de avantaje strategice pe pieţele de profil, ceea ce a dus la creşterea importanţei spionajului economic; c) dezvoltarea unor noi entitãţi foarte puternice: substanţiale, supranaţionale sau transnaţionale.
Astãzi, aflãm în finalul prezentãrii de deschidere a cãrţii, spionajul se bazeazã pe profesionişti de elitã, dar atribuie roluri importante şi unor oameni simpli cu un anumit profil.
Într-un alt compartiment al cãrţii în discuţie, numit Argument, se explicã de ce s-a adus sub forma de dedicaţie, elogiu surselor deschise, acele informaţii obţinute din surse secrete umane care dau chintesenţa intelligence-ului contemporan.
Despre accesibilitatea lucrãrii putem spune cã abilul coordonator a ştiut sã o asigure plasând la sfârşitul acesteia un dicţionar cu termeni uzuali aşa cum au fost ei întâlniţi în activitatea de documentare a celor care au întruchipat aceastã micã prezentare. Categoriile, conceptele şi noţiunile încorporate dicţionarului sunt inteligent urmate în parantezã de denumirea lor în limbajul internaţional ştiinţific, cu deosebire în englezã. De pildã o frazã ca: „Astfel, în galeria INT-urilor, o mutare importantã a fãcut-o OSINT-ul, informaţiile obţinute prin prelucrarea analiticã a datelor din surse deschise susţinând tot mai mult HUMINT-ul, informaţii obţinute din surse secrete umane…“ se poate fãrã greutate citi consultând dicţionarul selectiv: „INT-uri (categorii de intelligence)“, „HUMINT (human intelligence)“, informaţii obţinute de personalul special pregãtit şi antrenat prin exploatarea de surse umane, în mod oficial, semioficial sau neoficial (clandestin), prin intermediul informaţiilor, colaboratorilor sau agenţilor, „OSINT (open sourse intelligence), informaţii obţinute prin surse deschise de informare.“
Capitolele cãrţii sunt sugestive pentru destinele care sunt cuprinse în paginile lor: Mistere acoperã povestea a 13 spioni, am spus povestea pentru cã modul de prezentare este literar, fãrã transfigurarea artisticã a realitãţii, ceea ce dã note de surprindere ştiinţificã a desfãşurãrii pe drept cuvânt epice. Cele 13 prezentãri sunt mici schiţe care se parcurg cu plãcere. Cea mai semnificativã imagine pentru justificarea titlului capitolului o prezintã viaţa expusã a „Prizonierului X“, reţinut în închisoarea de maximã siguranţã Avalon (Israel – 13 iunie 2010): „Nu se cunoşteau identitatea deţinutului, acuzaţiile formulate împotriva sa şi nici momentul încarcerãrii.“ – adevãrat mister. Titlurile celorlalte capitole sugereazã captivantele destine ale unor spioni, majoritatea descoperiţi, judecaţi, închişi, deci a unor agenţi care ar fi trebuit sã rãmânã anonimi. De aici se desprinde o concluzie fascinantã pe care cartea a ştiut s-o sugereze: marii spioni rãmân anonimi!
Lãsãm cititorilor spre lecturã titlurile capitolelor, pentru cunoaşterea unor aspecte specifice muncii de creaţie în domeniu, de la extravaganţã la eleganţã: Slãbiciuni periculoase; Asaltul cubanez; În numele dreptãţii; Aproape de perfecţiune; Moscova de fier; 10 ilegali +1, +1; Alarmã la Teheran; Furnicar de agenţi; Naivitatea întruchipatã; Ruleta ruseascã; Din prea multã lãcomie; Jocuri de culise; Secrete din companii; Rãzboiul de pe frontul cibernetic.
Trebuie sã remarcãm impresionanta mulţime a surselor bibliografice, 1.185 de trimiteri, ceea ce ne asigurã de seriozitatea cercetãrii şi de imensa muncã a celor de la Centrul Surse Deschise.
Cititorii familiarizaţi cu scrierile în domeniu, din alte cãrţi sau reviste patronate de SRI, întâlnesc cu bucurie şi admiraţie nume şi repere bibliografice binecunoscute: Stela Valeriu, Nicolae Mihai, Cristina Iana, Ion Gaidãu, Paul Ciocoiu, Smaranda Câmpeanu, Dan Ştefan, Teodora Bodeanu, Isac Mihai, Maria Cora, Câmpeanu Cristian, Adina Mutor, Cristina Filimon, Miruna Munteanu, Marius Bâtcã, Viorica Marin, Ioana Bojan, Gabriela Anghel, Diana Iliescu, Alina Vasile, Dan Radu, Ana-Maria Vieru, Corina Andriuţã, Ţepeş Greuruş, Cãtãlina Necşuţu, Dana Hãdãreanu, Ionel Dancu, Iuliana Enache, Mitroi Drãghici, Cristina Ştefãnescu, Ion Petrescu, Dan Stancu, Flori Tiulea, Reya Adamescu, Sergiu Klain, Vladimir Ivanov, Adina Şuteu, Alina Matiş, Iuliana Enache, Valentin Vidu, Cãtãlin Stoica Diaconovici, Eva Galambos.
Prin felul inovativ al elaborãrii ştiinţifice susţinut de originalitatea unui talent literar, cartea Spionii, cine sunt, ce fac – O incursiune în spionajul contemporan, coordonator: George Cristian Maior, meritã sã fie cititã şi studiatã îndeosebi de tineretul şcolar şi universitar, dar şi de cetãţenii cu minte deschisã spre cunoaştere.