Sari la conținut
Autor: Vivia Sandulescu
Apărut în nr. 259

Spargatorul de nuci si de gheata

    Discret, dar hotarât, Teatrul de Balet de la Sibiu isi croieste loc in peisajul coregrafic românesc. Infiintat de vreo doi ani in fosta capitala culturala europeana, colectivul a avul primul contact cu publicul bucurestean in toamna trecuta, in cadrul unei gale de balet de la Teatrul de Opereta.

    Sibiul fiind, se pare, mult mai aproape de Europa decât restul tarii, isi permite sa urce contra curentului: in timp ce in Regat companiile se desfiinteaza sau se unifica si supravietuiesc cu greu, Teatrul de Balet de la Sibiu face turnee in Japonia, isi planuieste autonomia, are in solda mai mult de jumatate din efectiv balerini straini si scoate câteva premiere pe an. Toate acestea spre deliciul publicului local (deocamdata), spectacolele jucându-se cu casa inchisa cu mult timp inainte.
    Reprogramat dupa ce de Craciun gripa facuse indisponibili mai multi dansatori, „Spargatorul de nuci“ de P.I.Ceaikovski este primul spectacol din marele repertoriu international pe care compania si-l inscrie pe afis.
    Valentin Bartes revine in tara dupa vreo cincisprezece ani petrecuti dansând in Croatia, SUA si mai ales Japonia, in calitate de regizor-coregraf, dar si ca interpret. A vazut mult, a invatat mult si a decantat. „Spargatorul…“ sau este unul traditional, dar se pare ca asistam exact la o revenire a gustului pentru valorile cuminti, pentru emotia calda, imaginea accesibila si bucuria sarbatorii nestirbita de experimentul-cu-orice-pret.
    Avem asadar un prim act in care relatiile dintre personaje sunt mai vii decât cele conventionale obisnuite, cu un Fritz copil (Ana Dragoman), o subreta fâsneata (Aleisha Gardner), un cuplu euforic s.a. si un al doilea act in care toate sunt la locul lor, dansurile de caracter, pas-de-deux-ul, variatiile, relationarea e plauzibila, spiritul muzicii e respectat, desfasurarea este alerta iar momentele trenante sau repetitive sunt evitate cu dibacie.
    Si mai ales avem multa pustime in distributie, soriceii sunt adevarati petits rats de 4-5 ani de la scolile particulare de balet din oras, care fac deliciul publicului de cum pasesc pe scena; soldateii si ingerasii sunt de asemenea copii si nu ma pot impiedica sa subliniez importanta acestei experiente pentru potentialii viitori dansatori.
    Remarcabil este mestesugul coregrafului, care echilibreaza tablourile, rezolvând ingenios insuficienta numerica a companiei, astfel incât cei douazeci de dansatori par de doua ori mai multi; formatiile se deseneaza pe numarul de interpreti disponibili iar dansatorii sunt bine distribuiti, tinând seama de datele lor personale (Regele soarecilor e de fapt o regina si are doi „logofeti“, solistii se detaseaza de ceilalti si prin inaltime etc).
    Se remarca de asemenea dansurile din actul II (spaniol, indian, chinez, rus, pas de trois) prin spectaculozitate si respectare a manierei, intr-o combinatie rafinata de coregrafie originala si clasica rusa, pastrând din versiunea consacrata doar momentul standard al pas-de-deux-ului dintre Zâna fondantelor si Print. La dansurile de ansamblu (al parintilor, al fulgilor, al florilor) am admirat constructia in spatiu, vizibilitatea planurilor in adâncime, calitatea simfonica a imaginii.
    Costumele semnate de Carmen Siminie aduc tuse de prospetime unor tipologii ultracunoscute, plasând-o pe creatoare in rând cu scenografi cu portofolii mai bogate; decorurile lui Alin Gavrila sunt mai degraba simple, ca niste acuarele copilaresti.
    Urmarind spectacolul, am retrait perioada de inceput a companiei lui Oleg Danovski de la Constanta, cu entuziasmul de-atunci si cu disponibilitatea balerinilor de a-si asuma roluri solistice si prim-solistice la putina vreme dupa terminarea studiilor, ceea ce-i face sa creasca artistic aproape peste noapte. Laura Cristea, scolita in ultimii ani la English National Ballet si Rambert School din Londra este o Clara degajata, cu un joc firesc, sustinut de o buna mobilitate fizica. Spargatorul Dan Haja are robustetea liniei personajului sau si este un partener de nadejde. In ciuda faptului ca e mezina companiei, Asami Kasuya (Zâna fondantelor) este o balerina deja formata, care rezolva cu usurinta o partitura de dificultate tehnica recunoscuta. Yuki Seki, un rar exemplar de balerin japonez inalt, umple scena Casei de Cultura a Municipiului cu prestanta sa si saritura ampla. In rolul unchiului Drosselmayer, Valentin Bartes trage cu ochiul si la desfasurarea „unsa“ a spectacolului. De fapt, ar trebui sa-i mentionam pe toti dansatorii sibieni, fiindca fiecare poate sustine roluri solistice si o face cu schimbul, dovedind o pregatire generala peste medie.
    Am plecat de la Sibiu cu aroma de cozonac in nari, cu muzica lui Ceaikovski zumzaindu-mi in urechi si cu imaginea unui adevarat spectacol pentru toata familia, pe care Opera din Bucuresti ar putea fi geloasa…