Diferenta de un procent între Traian Basescu si Mircea Geoana si izolarea PDL-ului ar trebui sa clarifice situatia politica româneasca. Basescu nu prea mai are de unde sa achizitioneze procente, în vreme ce aria de electiune a lui Geoana a sporit considerabil. Lucrul este inteligibil. Criza economica, criza politica, criza institutionala, criza sociala, criza morala, criza intelectuala – iata „ mostenirea“ mandatului pastorit un cincinal de Basescu. Devenit presedinte sub sloganul „ Lupt împotriva sistemului ticalosit“ , liderul oranj a „ luptat“ cu atâta eficienta, încât a izbutit performanta sa faca si mai eficient acest sistem. S-a schimbat doar culoarea si, cum spuneam, eficienta functionarii sistemului – în rest totul e ca înainte, doar ca mult mai rau în plan economic si politic. Asa se face ca în al doilea tur de scrutin seful statului si formatiunea ce-l sustine sunt mai solitari decât cel mai pârlit dintre coiotii care strabat deserturile americane.
În mod normal, runda finala ar trebui sa nu ridice nici un semn de întrebare. Geoana mizeaza pe electoratul fidel PSD-ului, plus un coeficient ce merge pâna la 50 % din procentele liberale ale lui Antonescu, plus o suma din alegatorii lui Hunor si ai lui Oprescu. Ar trebui sa fie suficient. Maghiarii agreeaza ideea unui premier reprezentând minoritatile, iar captivii lui Oprescu ar trebui, macar partial, sa se întoarca la matca. Nu în ultimul rând, ura lui Vadim împotriva lui Basescu ar trebui sa motiveze câteva procente din cele 5,5 % ale tribunului, sa voteze pro Geoana. Însa întrucât traim în România, tara tuturor posibilitatilor, nimic nu este exclus. Nimic în rau, vreau sa spun…
Dar posibilitatea pe care o evoc, cea nefasta natiunii, nu e nimic mai mult decât o biata ipoteza teoretica. Si afirm întru deplina responsabilitate acest lucru, caci situatia din ultimele doua luni a fost confirmata cu vârf si îndesat, matematic aproape, de rezultatul primului tur de scrutin. Partidele importante si-au confirmat scorurile, iar coalitia de conjunctura a celor 65 % nu s-a dizolvat, ba persista în solutia numita Iohannis. Iar conjunctura care a facut ca aceasta coalitie ad-hoc sa existe se numeste, simplu, Traian Basescu. Nu simpatizez în mod deosebit clasa politica româneasca, nu am favoriti spalati cu Coccolino. Însa asa mizerabili cum sunt, politicienii bastinasi, toti, mai putin cei portocalii si tradatorii-traseisti cumparati de acestia, au priceput în ceasul al doisprezecelea ca Basescu si durii PDL-ului nu mai reprezinta o solutie pentru România. Salut aceasta tardiva revelatie. La rigoare, amatorii de jocuri oranj s-au auto-izolat prin atitudinea imposibila si prin cinismul încalcarii oricaror angajamente, sub pretextul mincinos al „ reformarii institutionale a statului“ . Preluând involuntar sloganul galeriei giulestene, „ Singuri împotriva tuturor“ , portocaliii lui Basescu au ramas, într-adevar, singuri, dar nu împotriva celorlalti, ci singuri împotriva natiunii române. Când o treime din electoratul prezent la vot te sustine, iar acesta, majoritar, este cumparat si întretinut din surse publice (vezi structura prefectoriala a tarii), e clara pozitia anti-nationala a fanilor basescieni. (Amintiti-va de localitatile taiate de la resurse din pricina primarilor care nu defecteaza catre partidul-stat portocaliu.)
Prin urmare, nu dau prea multe sanse fostului marinar în al doilea tur pentru prezidentiale. Nu regret deloc acest lucru, caci nu-mi place sa (mai) fiu dus cu zaharelul. O data, de doua ori etc. ulciorul merge la apa, dar nu e un mecanism care sa functioneze la infinit. Basescu s-ar cuveni sa plateasca acum pentru toate esecele (scuze, ma conformez limbii române vorbite în familia prezidentiala!), minciunile si-fi (idem), abuzurile, manipularile si ilegalitatile savârsite timp de cinci ani. El a devenit realmente un pericol pentru ordinea de drept din tara, iar ultimul sau demers, cel orientat împotriva parlamentului, reprezinta cel din urma (sper) simptom al setei de putere ce-l anima pe corsar. Desigur, formal, referendumul a fost validat la mustata. El trebuie însa confirmat de parlament si de o actiune de tip adunare constituanta, care sa vizeze nu numai structura sau numarul alesilor, ci si alte numeroase aspecte constitutionale. În asemenea împrejurari, riscul este major daca Traian Basescu este învestit a doua oara ca sef al statului. Un parlament dizolvat rapid, noi alegeri, electiuni furate si cumparate industrial, dizlocari ale partidelor adverse, un megapartid de peste 50-60 % si un nou legislativ unicameral, controlat autoritar de presedinte sunt premize certe pentru o dictatura „ moale“ , sprijinita pe mecanismele formale ale democratiei de tip reprezentativ. Cine nu vede asta înseamna ca are pricini puternice sa o faca. Totul împotriva intereselor obiective ale românilor.
De aceea cred ca noi, electorii, nu ar trebui sa stam în expectativa pe 6 decembrie. În ciuda dezgustului, total justificat, fata de porcaria politica, nu e de ales între doua rele, ci între democratie, fie ea si imperfecta sau corupta, si democratura, adica un regim personal camuflat constitutional si institutional. Gânditi-va, în definitiv, ca nu ar fi deloc rau un premier german, onorabil ca administrator, conducând un guvern de uniune nationala (minus PDL) compus mai curând din tehnicieni decât din politicieni-baroni locali. Cât priveste soarta partidului oranj, daca Basescu nu se alege, perspectiva lui suna sumbru, dar obiectiv: halci defectioniste vor lua drumul invers, la origini, spre PSD si PNL, iar ceea ce va ramâne îl va devora pe marinar, caci sângele îi atrage pe lupii hamesiti gen Blaga, Berceanu si Videanu, multa vreme timorati de tatucul „invincibil“ . De la 32 % în prezent, structura portocalie va ajunge la un cinstit 8-10%, asa cum ar trebui sa contabilizeze în realitate, fara fosta locomotiva Basescu. Ceea mi se pare legitim si mai ales benefic pentru natiunea noastra. Ajunge cu aventurismul în politica! Haideti sa ne reamintim de normalitate…
Autor: VALENTIN PROTOPOPESCUApărut în nr. 2522009-12-03