A fost un eveniment. Si un act temerar. Orchestra Nationala si Corul Radio s-au încumetat sa prezinte în formula concertanta doua opere de Maurice Ravel, „Ora spaniola“ si „Copilul si vrajile“. La noi, prima vazuse luminile rampei Operei bucurestene acum mai bine de patruzeci de ani, cea de-a doua, probabil, a fost o premiera absoluta în România. Curajul managerial a venit prin faptul ca n-a fost propusa nici macar varianta semi-scenica pentru niste titluri cu care, sa recunoastem, publicul nu este familiarizat. Asadar, s-a oferit muzica pura, despuiata de imagistica teatrala. Pentru ducerea la bun sfârsit a unui asemenea pretentios demers a fost nevoie de urmarirea a doua teluri: excelenta pregatire muzicala si distribuire de clasa, fara fisuri. Ambele au fost îndeplinite cu brio. De aici, succesul.
Centrul vital al serii a fost prezenta reputatei mezzosoprane Ruxandra Donose în doua roluri, Concepción, respectiv Copilul. Nume de rezonanta pentru lirica româna si internationala, artista este recunoscuta si admirata prin examinarile adâncite la care supune desenele melodice si libretele, prin inteligenta de abordare a lecturilor, prin rafinamentul adresarilor care izvorasc din glasul de învaluitoare timbralitate. Liricul si expresivitatea se contopesc în cântul Ruxandrei Donose. Asa o stiam, asa am regasit-o. Partiturile raveliene, fie comedia „orei spaniole“, fie delicioasa fantezie a „vrajilor“ îi ofera teritoriile pentru nuantari minutioase, ironice si cu erotism subtil, respectiv jocuri de lumini si umbre care inunda mintea unui copil sagalnic. Mezzosoprana simte si reda potrivit accentul spaniol prezent deseori în scriitura primei lucrari, dupa cum stie sa sublinieze printr-o mimica delicata atitudinile si starile prin care trece micul erou înconjurat de animalutele si obiectele însufletite magic. Prin Ruxandra Donose, prin partenerii ei, talmacirea operei „Copilul si vrajile“, în primul rând, a suplinit într-o oarecare, mica masura, lipsa regiei.
Afisul concertului de la Sala Radio a atras, asadar, printr-o distributie de lux, cu multi oaspeti din exteriorul tarii, români si straini. În „Ora spaniola“, excelentul Spieltenor francez de origine vietnameza Philippe Do a cântat sonor si extrem de nuantat în rolul poetului Gonzalve iar Valentin Racoveanu a expus un glas tenoral instrumental, cu omogena linie vocala în Torquemada, ceasornicarul din Toledo si sotul frumoasei Concepción. Pentru registrele grave, Yuriy Tsiple, ucrainean absolvent al Universitatii Nationale de Muzica din Bucuresti si solist al Operei din Strasbourg, a transmis în rolul carutasului Ramiro aportul sau de timbru placut si fluid, în timp ce basul clujean Petre Burca a fost bancherul Don Iñigo Gomez.
Pretuiti invitati din ansamblul Operei de Stat din Viena au cântat, dupa pauza, în „Copilul si vrajile“. Un glas de limpezimea cristalului Swarovski a înfatisat, cu impecabile plutiri acute, diafana soprana Teodora Gheorghiu. A fost Focul, Printesa si, cum se putea altfel, Privighetoarea. În rolurile Mama, Ceasca si Libelula am ascultat-o pe mezzosoprana Aura Twarowska. Apoi, ne-am reîntâlnit cu Philippe Do (Ceainicul, Batrânul, Broasca), Yuriy Tsiple (Ceasul, Pisoiul) si Petre Burca (Fotoliul, Un copac). Nu în ultimul rând, am remarcat doua frumoase voci pline de prospetime, mezzosoprana Antonela Bârnat (Pisica, Un pastor, Veverita), solista a Operei Nationale Bucuresti si soprana Tina Munteanu (Scaunul, Bufnita, Liliacul, O pastorita), solista a Teatrului National de Opereta „Ion Dacian“, dar cu notabile prezente pe prima scena lirica nationala. Vocile din gradina au fost Daniela Caraman, Eugenia Neagu, Nicusor Simonov, Corneliu Popusoi. Ca de obicei, Corul Academic (dirijor Dan Mihai Goia) si Corul de Copii Radio (dirijor Voicu Popescu) s-au situat la înaltime artistica.
Câstigurile serii s-au datorat si baghetei oaspetelui de origine germano-algeriana Julien Salemkour, care a asigurat o atenta pregatire a Orchestrei Nationale Radio, concretizata prin preciziune si coloristica, precepte atât de necesare impresionismului ravelian.
Sper ca din înregistrarea live a concertului, din repetitii, se va putea compila un CD, marturie a reusitei. Sau, cine stie, dintr-o imprimare speciala de studio. Îmi amintesc ca prin anii ‘70, în paralel cu pregatirea unor memorabile concerte-opera, se faceau si asemenea gravuri destinate posteritatii.
Oricum, la o eventuala reluare a celor doua titluri, daca invitarea artistilor din diaspora lirica româna sau a oaspetilor straini s-ar lovi de programarile curente ale acestora, cred ca un afis integral autohton ar putea fi oricând alcatuit.
Seara Ravel la Sala Radio a fost un act de cultura. Se gândeste oare Opera Nationala Bucuresti sa îl împlineasca prin montari scenice în conditii de actorie totala? Incontestabil, „Ora spaniola“ si „Copilul si vrajile“ sunt extrem de ofertante pentru un regizor inteligent.