Nici urma de astfel de anecdote, glumite, bârfe, aluzii la viata mondena (ca în jurnalul lui A. C. Cuza, comentat de noi în numarul trecut din „Cultura“) în uriasa corespondenta a sociologului Anton Golopentia (1909-1951), recuperata cu o neasemuita fervoare, dragoste, pricepere de fiica sa, Sanda Golopentia-Eretescu, profesor universitar, lingvist, etnolog, savant de renume international, as zice, daca formula nu s-ar fi tocit si urâtit prin utilizarea ei într-un alt context.
Ceea ce impresioneaza în aceasta imposibil de calificat cum se cuvine, de sintetizat într-o formula corecta, de apreciat la justa ei valoare munca pe drept cuvânt titanica este, pe de o parte, tenacitatea, râvna fara margini a cercetatoarei (pentru ca aici este vorba despre o munca de cercetare în cel mai exact sens al cuvântului, de cercetare stiintifica, se întelege, cu toate ale sale – scormonit în arhive, transcriere, ordonare, note explicative, studii introductive) si balansul perfect între o datorie de suflet a fiicei fata de mostenirea stiintifica a ilustrilor ei parinti – sociologul, filosoful, omul de actiune Anton Golopentia si profesoara, cercetatoarea, scriitoarea Stefania Cristescu-Golopentia – si o alta, la fel de apasatoare, de ordin moral, aceea de a restabili adevarul, tinut câteva decenii ascuns, în legatura cu viata si moartea (în închisoare) a celui pe care H. H. Stahl îl socotea „cel mai dotat sociolog din câti au luat parte la campaniile noastre monografice“, calitate scoasa în evidenta si de sotia sa, într-un memoriu pregatit sa-l trimita lui Corneliu Manescu, pe atunci Ministru de Externe al României, fost „monografist“, în campaniile pregatite si conduse de A.G : „Nu uitati – scria St.C.-G. în 1974 – ca A. Golopentia a fost un om cu conceptii democratice, de o forta morala, inteligenta, cultura si omenie cu totul iesite din comun. Tovarasii lui de generatie si de idei – care sunt toti la posturi de raspundere în stat – o stiu destul de bine“ (Stefania Cristescu-Golopentia „Sporul vietii. Jurnal, studii si corespondenta“, Text stabilit, introducere si note de Sanda Golopentia, Editura Paideia, 2007, p. 476).
Nu stiu prin ce miracol – caci este vorba de un miracol – familia lui Anton Golopentia, sotia si fiica acestuia în primul rând, au reusit sa pastreze, în conditiile teribile ale razboiului, ale schimbarii regimului politic din România, ale persecutiei, urmaririi, arestarii si detentiei capului familiei, documentele cele mai revelatoare ale memoriei timpului – scrisorile, primite si trimise de acesta, publicate în trei volume masive („Rapsodia epistolara. Scrisori primite si trimise de A. G. (1923-1950)“ vol. I Ion Adamesteanu – Nina Crainic. Editie îngrijita de Sanda Golopentia si Ruxandra Gutu Pelazza. Introducere si note de Sanda Golopentia, Editura Albatros, 2004; „Rapsodia epistolara. Scrisori primite si trimise de A. G. (1932-1950)“ vol. II (Stefania Cristescu-Golopentia). Editie îngrijita de Sanda Golopentia si Ruxandra Gutu Pelazza, Editura Enciclopedica, 2010, 701 p.; „Rapsodia epistolara. Scrisori primite si trimise de A. G. (1917-1950)“, vol. III, Editura Enciclopedica, 2012, 762 p., la care trebuie adaugat volumul „Ceasul misiunilor reale“. Scrisori catre Petru Comarnescu, Stefania Cristescu-Golopentia, Dimitrie Gusti, H. H. Stahl si Tudor Vianu. Editie îngrijita si note de Stefania Golopentia s1977t, publicat de Sanda Golopentia, Editura Fundatiei Culturale Române, 1999; 344 p), în total peste 2000 de pagini, inclusiv, desigur, prefetele, notele, indicii, iconografia. În volumul al III-lea sunt cuprinsi, în ordine alfabetica, corespondentii de la Radu Crutescu la Sabin Manuila, ceea ce înseamna ca alte tomuri îi vor cuprinde pe ceilalti, de la litera M la Z (o mica parte, un segment doar din acest tronson, corespondenta primita de A. G. de la Mihai Pop, în timpul campaniei de la Dâmbovnic, a fost publicat separat, de Sanda Golopentia, „Mihai Pop la Dâmbovnic“, în vol. „Centenar Mihai Pop 1907-2007“. Studii si evocari. Editie îngrijita de Ioana Fruntelata, Adrian Stoicescu, Rodica Zane, Editura Universitatii din Bucuresti, 2007, p. 19-52).
Editorul nu face doar munca, anevoioasa în sine, de-a dreptul epuizanta, de descifrare, transcriere, ordonare, comentare în note lamuritoare a celor câteva sute de scrisori trimise si primite în rastimpul celor 33 de ani, pe cât se întinde corespondenta, din 1917, când A. G. (am adoptat aceasta abreviere, folosita constant de catre editor, pentru Anton Golopentia) era un copil de 8 ani, pâna aproape de sfârsitul sau tragic, ci, ca unul caruia i-a trecut prin mâini, prin fata ochilor si prin minte, si nu o data, întreg acest masiv corpus epistolar, îl si însoteste cu o „Introducere“ (p. XXIII-CXLI), ghid mai mult decât util într-un hatis de texte trimise si primite de A.G. în intervalul amintit, si cu un aparat critic, metatext la marele text epistolar, fara de care acesta din urma ar ramâne, în multe locuri, opac, de neînteles.
Sanda Golopentia reface, cu acribia unui filolog de clasa, contextul fiecarei scrisori, încât aproape ca, prin descrierea succinta, avem în fata obiectul, scrisoarea, ciorna, cartea postala: „AFG. Scris cu cerneala (ultimul paragraf cu creion chimic) pe o carte postala (recto-verso)“ (p. 114) si cadrul general, cultural, social al schimbului epistolar, cu date esentiale despre expeditor si destinatar, despre situarea lor în spatiu la momentul corespondentei (adresele fiecaruia), amanunte despre persoane, carti, evenimente mentionate în scrisoare. Comentariile la scrisoarea nr. 3, trimisa de Mircea Eliade lui A.G. în 12. 2. 1947, cuprind nu mai putin de 22 de note referitoare la personalitati din anturajul celor doi la vremea respectiva (Al. Rosetti, poetul si prozatorul Mihai Niculescu, David Mitrany, „istoric si politolog britanic de origine romana“, Emil Cioran, Alexandru Cioranescu, Nicolae Herescu, „poet, prozator, traducator si eseist, profesor universitar de istoria literaturii latine la Bucuresti, se stabileste la Lisabona, trecând ulterior în Franta“, Joachim Wach, „specialist care a introdus distinctia între istoria si filozofia religiilor“, Ananda Kentish Coomaraswamy, „filozof si metafizician, istoric si interpret al culturii indiene în S. U. A.“, Piky Victor Radulescu Pogoneanu, „participant la cercetarile monografice… diplomat de cariera, arestat, dupa 23 August 1944, mort în închisoare“, Constantin Noica, Octavian Vuia, Mircea Vulcanescu etc.), la carti si publicatii aparute atunci, la proiecte ale lui Eliade, realizate mai târziu, o ampla fisa de istorie culturala, întocmita cu acurateta maxima.
Putem presupune ca, pe lânga sentimentul datoriei împlinite, contactul intens, direct cu ilustrul sau parinte si cu aceia cu care el a corespondat, membri ai familiei apropiate (tatal, mama, cei doi frati mai mici, consistent, cu unchi si matusi, veri si verisoare, sporadic) si persoane din mediul profesional, în primul rând cu Dimitrie Gusti, relevând relatii tensionate, la un moment dat, între magistru si discipol, dar si cu alti „monografisti“, editorul a trait alaturi de tatal sau într-o intensitate pe care vârsta frageda a copilariei (Sanda Golopentia avea 12 ani la moartea tatalui ei) nu o îngaduia. Editorul matur de astazi nu lasa sa se întrevada decât arareori emotia pe care întâlnirea cu Tatal din scrisori, ca si posibilitatea de a-l însoti la Bozovici, la Berlin, în biroul de la Ministerul Instructiunii si Cultelor, pe tern, dincolo de Bug, la întâlnirile cu Profesorul si cu ceilalti monografisti i-o vor fi provocat-o. Si fiica pare (nu pare, sigur) a (fi) învatat de la A. G. cumpatarea, sobrietatea, demnitatea, corectitudinea, dreapta judecata a sa si a celor din jur, calitatea de „a pretui mai mult adevarul decât politetea“ (subl. mea – N.C.) cum scrie undeva, retrospectiv, A.G. Era dupa întoarcerea de la studii, la sfârsitul „anilor de ucenicie“, când savantul se pregatea pentru începutul zborului frânt prea curând si brutal de un regim politic de foarte trista aducere aminte.
Scrise fara vreo intentie calofila, dar redactate întotdeauna îngrijit (dovada sta si în faptul ca multe din epistolele lui A. G. s-au pastrat în ciorne, etape pregatitoare ale textului expediat) scrisorile trimise (si primite) de Anton Golopentia contureaza portretul unei personalitati de prim rang a culturii românesti, surprins în ipostaza sa de fiu si frate (un roman de familie, in nuce), coleg, camarad, prieten, sot, tata (alt roman, al familiei sale acum), student, doctorand, functionar, colaborator si redactor al unor publicatii de specialitate, organizator si participant la campaniile de teren al „monografistilor“, gânditor (al treilea roman, al formarii profesionale si stiintifice), toate trei pe fundalul celei mai complexe, mai contorsionate, mai framântate epoci din istoria României moderne, la edificarea careia, ca om al faptei, Anton Golopentia si-a adus contributia, atâta cât a fost lasat sa o faca. (ultima prezenta publica, pe scena politica, îl surprinde ca „expert statistic pe probleme de populatie si teritoriu“ în delegatia României la Conferinta de Pace de la Paris, august – octombrie 1946, trei scrisori catre sotia sa, în „Rapsodia…“ II, p. 551-53). Cele trei volume de corespondenta sunt „dâra de sânge“ pe care omul si savantul Anton Golopentia a lasat-o pe „globul cel de tina“ în scurta, dar efervescenta sa trecere.
Autor: NICOLAE CONSTANTINESCUApărut în nr. 422