Utilitatea marginala a cântecului de orga
Pe 21 martie, Catedrala Notre-Dame, in cadrul ciclului de conferinte pregatitoare pentru Paste, l-a invitat pe Rabinul Rivon Krygier. Este pentru prima oara in istoria catedralei când un rabin este invitat. Mgr. André Vingt-Trois risca si obtine un rezultat pe care nu mi-l puteam imagina in aceasta tara desacralizata. Conferinta rabinului este intrerupta de revolta salii – de cântecele si de strigatele unei parti a auditorului, venita din timp sa ocupe primele rânduri, pentru a asigura vizibilitatea protestului.
Integristii vs
dialogul interreligios
Mouvement de la Jeunesse Catholique de France este impotriva acestei invitatii. Imaginile care se deruleaza sunt socante. Tinerii urla impotriva „predicii“ rabinului, un episcop foarte enervat incerca sa ii dea afara, cheama gardienii, tinerii o iau catre usa cântând. Totul este acoperit de orga. Cântecul incearca sa mascheze conflictul pentru vizitatorii care continua sa faca poze in catedrala. Dupa evacuarea integristilor, conferinta continua, dar nu din mijlocul bisericii, ci dintr-o sala laterala, fiind filmata si difuzata pe ecrane. E adevarat, la final, la partea de intrebari rabinul are curajul sa se reintorca in mijlocul multimii.
Avem 4 tipuri de atitudini care se desfasoara in fata ochilor, sub forta muzicala absoluta a cântecului de orga.
1. Tinerii catolici revoltati ce nu vor sa aiba drept conferentiar in postul Pastelui un evreu, un rabin, un om dintr-o alta religie;
2. Arhiepiscopul, organizatorul evenimentului, care incearca sa ii aseze si sa ii calmeze pe revoltati si, cum nu reuseste, ii da afara cu paza;
3. Catolicii veniti sa asculte conferinta comenteaza pe margine, acuzându-i pe tineri de integrism;
4. Turistii care continua sa faca turul catedralei si sa contemple vitralii, aproape ca intr-un film absurd.
Sa le analizam pe rând:
1. Mouvement de la Jeunesse Catholique de France (probabil un fel de ASCOR al lor). Putem sa spunem câte ceva despre motivatiile lor in timp ce-i privim cum arunca prin sala fluturasii cu criticile. Sunt suparati pe Arhiepiscopul Parisului „pentru ca in timp ce el isi face dialogurile interreligioase, Franta isi pierde sufletul“ (1). Sustin ca invitarea rabinului este un semn al decrestinarii continue facute dupa Vatican II. Se bazeaza pe o enciclica a lui Pius al XI lea impotriva dialogului interreligios.
Pot fi acuzati de antisemitism ? Da, evident, insa aceasta ar fi o explicatie prea simplista. Trebuie sa constientizam un pic situatia, este vorba despre un set de conferinte traditionale care tin de pregatirea pentru Paste, sarbatoare ce anunta invierea lui Hristos, fiul lui Dumnezeu, nerecunoscut de evrei. Probabil ca integristii ar fi fost la fel de enervati daca oricare alta personalitate ne-crestina ar fi fost invitata.
In plus, a fi tanar crestin in Parisul secolului XXI nu este un lucru deloc simplu, ceea ce poate duce foarte usor la integrism. Integrismul este expresia academica pentru a desemna talibanismul de tip catolic. Daca esti atacat des sau daca alegerile tale sunt ignorate de restul societatii, este aproape natural sa ajungi extremist. Sunt sincer mirata ca un asfel de grup exista si ca el nu a fost sufocat de rationalismul francez tipic sau de relativismul mai nou, postmodern.
2. Arhiepiscopul si echipa lui ce sustine dialogul interreligios. Pozitia lor este justificata, in contextul studierii consecintelor Conciliului Vatican II, caci una dintre urmari este exact dialogul cu cei din afara crestinismului (fie ca este vorba despre atei sau despre alte religii), iar o alta este ridicarea anatemelor impotriva evreilor. Deci, un punct ce merita subliniat in descrierea Conciliului este deschiderea fata de lume, fata de altceva decât propria parohie.
In plus, dupa Auschwitz este dificil sa nu vrei sa discuti cu evreii, adica, vazând la ce duce lipsa dialogului, nu ai cum sa alegi alta cale decât promovarea dialogului, pentru a evita un rau viitor. Nu vreau doar sa spun ca esti taxat imediat drept antisemit, ci ca este firesc sa deschidem dialogul, pentru a ne intelege trecutul si pentru a construi un viitor. Nu vreau sa spun nici ca tinerii au mai multa dreptate decât Arhiepiscopul, doar ca poate ar fi fost util ca dialogul interreligios sa se faca intr-o alta ocazie decât cea a pregatirii Pastelui, cu toate ca Pastele este in primul rând o sarbatoare evreiasca, celebrând iesirea din Egipt, eliberarea poporului evreu.
3. Restul catolicilor din sala asculta de Arhiepiscop, nu protesteaza, nu critica, ba chiar aplauda si sustin invitatul evreu. Una dintre doamnele din spatele meu incearca sa loveasca un tanar ce distribuia fluturasi in drum spre iesire. Deci sa fim clari, catolicii integristi ii enerveaza pe catolicii progresisti, iar acestia reactioneaza violent. Inteleg atitutudinea gazdei: dupa ce l-am invitat de bietul om, nu o sa il lasam sa fie linsat, protejarea lui apare drept fireasca, indiferent de optiunile metafizice care ii stau in spate.
4. Turistii, ca intr-un film suprarealist, continua sa se plimbe, sa admire vitraliile, orga si statuetele din catedrala. Nu stiu daca ei constientizeaza ca ceva nefiresc se intâmpla, dar nu sunt dispusi sa isi intrerupa traseul turistic sau pur si simplu nu sunt interesati, pentru ca ei sunt separati de restul, de credinciosii ce asista la slujba.
De fapt, daca te uiti de undeva de sus, ai impresia ca acesti credinciosi sunt inchisi intr-o celula, prin jurul careia marsaluiesc turistii. Intr-o alta tara civilizata (Germania) bisericiile nu se viziteaza in timpul slujbei, ba uneori chiar in intreaga zi de duminica. Este straniu sa incerci sa te rogi si unii sa faca poze pe margine si sa filmeze cum se ridica tamaia la vecernie, dupa vorba rugaciunii. Probabil ca se joaca de-a antropologii, urmarind comportamentul ultimilor bastinasi inchisi pentru a nu influenta restul comunitatii.
Cel mai indepartat
punct comun
Conflictul este unul real si serios si nu e vorba despre un conflict dintre catolici si evrei, ci de unul in interiorul catolicismului, despre cum sa tratam alteritatea in general si alteritatea iudaica in special. Trebuie sa introducem o diferenta in cadrul dialogului interreligios pe care filosoful Dominique Folscheid, al doilea conferentiar din seara de 21 martie, o face: termenul interreligios este prea vag si trebuie sa se faca distinctii intre o dezbatere cu iudaismul ce are un statut special si o dezbatere cu budismul, care este mai degraba structurat ca o forma de intelepciune si nu ca o religie. Iudaismul are in comun cu crestinismul mai mult decât faptul de a fi o religie a cartii si o religie monoteista.
Ceea ce am observat este dorinta rabinului de a pune discutia in termenii diferentei radicale, in acelasi stil in care s-ar pune si cu islamul. Pozitia este stranie in primul moment, de ce sa plecam intr-un dialog de la cel mai indepartat punct comun? Aceasta decizie este una strategica si are doua motive fundamental politice:
1. A pleca de la pozitia formala „o alta religie monoteista“ nu risca producerea de confuzii, intercalari, si permite o mai buna diferentiere, ce nu este tentata de asimilare, din nici o parte.
2. Asa cum rabinul lasa sa se inteleaga din discursul sau si cum declara oficial in interviul din „La Croix“, desenul celor trei monoteisme si desfasurarea dialogului interreligios in triunghi permite crestinismului o pozitie intermediara in situatii de conflict, precum cel din Palestina. Evreii doresc medierea crestinilor in dialogul lor cu islamul.
Nu vreau sa generalizez, este pozitia rabinului Rivon Krygier, un rabin care isi are sinagoga in centrul Parisului si nu la Ierusalim, deci din punct de vedere politic el poata sa nu reprezinte o majoritate. Vreau doar sa subliniez ca, probabil, aceasta optiune se bazeaza pe ceea ce am fost obisnuiti sa numim „bazele iudeo-crestine ale Europei“. O pozitie coerenta a crestinismului, ce se poate naste de aici, ar fi privilegierea iudaismului in fata islamului. Diferentierea nu tine de o conceptie metafizica, ci de una sociala. Daca metafizica din spate difera, comportamentul socio-economico-politic al unui evreu nu se poate distinge de comportamentul socio-economico-politic al unei crestin. Cu islamul lucrurile sunt diferite si cultura lor este de un alt tip. Pentru a ne face o imagine asupra diferentei, putem sa luam un singur exemplu: pozitia femeii.
Traditia
poporului ales
Trebuie sa spun câte ceva si despre Rabinul care a vorbit. Rivon Krygier este doctor in stiinte religioase si traieste intr-o Franta laica. A predat cursuri despre iudaism in facultati catolice, deci nu a devenit un adept al dialogului peste noapte.
In plus, are un avantaj foarte mare, tactic, fata de fratii musulmani si crestini. Nu incearca sa faca convertiri, iudaismul nu este o religie ce vrea sa faca prozeliti (2). Asadar, daca nu incearca sa converteasca oameni la iudaism, daca nu vrea sa ii convinga pe ceilalti, dialogul pentru el nu poate decât sa aduca avantaje: ii lasa pe ceilalti sa il cunoasca si, cunoscându-l, sa il respecte.
De aceea, el are curajul de a spune traditia mea, care este si a voastra. El isi cunoaste prioritatea cronologica si ontologica de popor ales, pe care si crestinii i-o recunosc, si nu spune, de dragul apropierii, „traditia noastra“, ci „traditia mea“, pe care si voi o preluati. Finalul conferintei este de asemenea interesant. Popoarelor ce construiau turnul Babel li s-au incurcat limbile, la sfârsitul istoriei toate popoarele vor munci pentru a inalta un templu si atunci toate limbile vor fi unite intr-una singura, limba ideala. Un pic de atentie, va rog, popoarele nu construiesc un turn sau o biserica sau un parlament european, ci un templu, locasul aliantei din Vechiul Testament intre Dumnezeu si popor.
In final, as vrea sa imi definesc pozitia pentru a nu fi interpretata gresit. Cred ca fara promisiunea facuta in Vechiul Testament evreilor, venirea lui Hristos nu ar fi avut acelasi sens al promisiunii implinite a lui Dumnezeu. Cred ca nu putem gândi crestinismul dincolo de cultura iudaica in care el apare, fie ca este vorba despre descifrarea parabolelor din Biblie, fie pentru a intelege miza teologica a venirii lui Mesia. Cred ca poporul evreu a suferit foarte mult in istorie si ca trebuie sa acordam o atentie speciala culturii iudaice.
Nu cred insa ca dialogul trebuie facut in treimea: crestinism, islamism, iudaism. Relatia dintre crestinism si iudaism este mult mai bogata decât cea dintre doua religii monoteiste. Crestinii ar trebui sa se raporteze la iudaism ca la surse si iudaismul la crestinism ca la completare, iar, daca evreii vor refuza sa vada in crestinism o completare, ma bazez pe faptul ca Dumnezeu are niste planuri speciale cu poporul ales.
NOTE:
1. Expresia ce apare pe protestele lor, „France prend garde de perde ton âme!“, trimite la o carte celebra din timpul Rezistentei impotriva ocupatiei naziste a teologului iezuit Gaston Fessard, ce critica colaborarea cu regimul Vichy.2. E adevarat ca exista persoane de religie iudaica ce nu sunt evrei prin nastere, dar numarul lor este foarte, foarte mic si presupune o adoptare din partea comunitatii evreiesti.