In evaluarea trecutului memoria colectiva poate sa fie impinsa in postulate intepenite. Depasirea lor este o necesitate impusa de istorie. Francezii dezbat de ceva vreme mostenirea colonialismului. Reevaluarea nu este usoara, mentalitatea fixata in timp suporta greu asaltul adevarului istoric. Desi cucerirea coloniilor nu a urmarit construirea de scoli si spitale, cum afirma ironic un participant la discutii, Franta adopta, in 2005, o lege prin care li se pretinde profesorilor de istorie sa asigure „o lectura pozitiva“ a colonialismului. Japonezii isi venereaza trecutul colonial fara sa-i gaseasca vreun cusur. Rusii considera ca tot ceea ce au cucerit tarii le apartine iar ceea ce cotropea armata sovietica li se cuvenea. Americanii sunt convinsi ca interesele lor nationale se afla peste tot in lume. Ungurii si-au construit un „sindrom Trianon“ asimilând destramarea Imperiului austro-ungar cu o catastrofa istorica statala si uitând ca au beneficiat de luminile imperiului de opereta al lui Iosif al II-lea doar câteva decenii. In România razboiul cu comunismul nu s-a terminat, rascolirea memoriei pare sa indice suspiciunea ca pericolul totalitarismului nu a trecut. Ca notiune, totalitarismul a aparut in dezbaterile din timpul razboiului care urmareau realizarea, pâna la asimilare, a unor analogii intre fascism si comunism. Cu toate ca istoria nu-l confirma, conceptul este inca operant. Ocultarea istoriei este o arma redutabila, dar arhivele sunt adversari tacuti ai falsificarilor. Ca deziderat al istoriei, doar recursul la documente restabileste adevarul. „Ceea ce este teribil in privinta adevarului, scria moralistul francez Jean-Gabriel Fredet, este faptul ca daca il cauti il gasesti“.
In cronica trecuta am prezentat primele doua volume ale proiectului editorial „România. Supravietuire si afirmare prin diplomatie in anii razboiului“. Astazi oferim, fara comentarii, extrase din aceste doua volume. Lasam cititorilor libertatea de a interpreta ideile si declaratiile dupa propria preferinta.
Dosar de lectura
„Churchill afirma ca sunt doua tari de care Anglia este interesata in mod special. In primul rând Grecia. El, Churchill, nu este nelinistit, in mod special din pricina României. Intr-o foarte mare masura, România este problema rusilor, iar acordul cu România, care a fost propus de catre Guvernul Sovietic, a evidentiat intelepciunea politica a Guvernului Sovietic“. (Stenograma conversatiei tov. Stalin cu Churchill, 9 octombrie 1944, ora 22.00, in „Acordul de procentaj Churchill-Stalin in documentele sovietice de Laurentiu Constantiniu, vol I, p. 77).
„România si celelalte state ale Europei Centrale si Sud-Estice devin o importanta miza a rivalitatii dintre cei doi poli ai vietii internationale – Statele Unite ale Americii, secondate de Marea Britanie, si Uniunea Sovietica. O rivalitate in cadrul careia interesele celor doi poli de putere nu erau afectate intr-o asemenea masura incât sa fie excluse compromisuri, mai ales ca acestea se realizau, de regula, pe seama altor state“. (Stefan Lache, „Tratatul de pace intre puterile aliate si asociate si România: clauze injuste si impovaratoare“, vol I, p. 233).
„Incetarea din viata a lui Stalin, la 5 martie 1953, nu a fost de natura sa genereze vreo modificare substantiala in atitudinea liderilor de la Bucuresti fata de Moscova… Cu toate acestea, in cadrul unei sedinte a Biroului Politic al CC al PMR, desfasurata la 23 octombrie 1953, a fost examinat mandatul delegatiei române care urma sa se deplaseze la Moscova pentru a participa la lucrarile sesiunii Comisiei permanente de colaborare economica intre RPR si URSS. Discutia care a avut loc cu aceasta ocazie evidentiaza nemultumirea partii române in legatura cu modul de functionare si eficienta sovromurilor. Este notabila sublinierea facuta de Gheorghiu-Dej potrivit careia aceste societati «se opun jurisdictiei statului pe teritoriul caruia se gasesc», ca «aceasta este lege si ar fi o greseala daca ar fi altfel».“ (Vasile Buga, „Relatiile politice româno-sovietice, 1953-1958“, vol. I, p. 309).
„Una dintre cele mai inteligente si, in acelasi timp, perfide metode utilizate de sovietici pentru a patrunde si a controla de pe pozitii cheie viata economica a tarilor din Europa de Est, foste aliate ale Germaniei in cel de Al Doilea Razboi Mondial, a fost aceea a companiilor mixte create sub pretextul «reparatiilor germane» si al «ajutorului fratesc». Primele astfel de societati si-au facut aparitia in urma acordurilor de colaborare economica semnate de aceste tari cu Uniunea Sovietica in 1945“. (Alina Ilinca, „Societatile mixte sovieto-române in economia României, 1949-1969“, vol. I, p. 389).
„Considerând ca avea sanse de reusita, Gh. Gheorghiu-Dej a avut o discutie cu N.S. Hrusciov la care a aratat ca adversarii Uniunii Sovietice apreciaza ca regimul socialist in România se mentine numai datorita tancurilor sovietice; liderul român a sugerat ca ar fi bine sa se demonstreze lumii capitaliste ca socialismul se bazeaza pe «increderea poporului».“ (Ioan Scurtu, „1958. Retragerea trupelor sovietice de ocupatie din România“, vol.I, p. 439).
„Imediat dupa incheierea retragerii trupelor din România, la sfârsitul anului 1958, Moscova a realizat ca pierde principala pârghie de control asupra acestui stat-satelit. Se orienteaza la fel de rapid, proiecteaza si declanseaza actiuni complexe pentru discreditarea României in relatiile externe. Isi asociaza la aceste manifestari celelalte state-satelit din Europa de Est care ii ramân loiale – Ungaria, Bulgaria, R.D. Germana, Polonia si chiar Cehoslovacia, pentru a declansa ceea ce istoricul american Larry L. Watts numeste «razboiul clandestin al Blocului sovietic cu România »“ (Alexandru Ghisa, „Zece ani de criza est-europeana: 1955-1965. De la colapsul ungar la Declaratia de independenta a României fata de Moscova“, vol. II, p. 331).
„…in decembrie 1962, cu ocazia sesiunii de la Bucuresti a Comitetului Executiv al CAER, chiar din prima zi s-a ridicat problema organului unic de planificare. Reprezentantul român a folosit un subterfugiu pentru a scoate problema de pe ordinea de zi, aratând ca PRM nu-si clarificase inca pozitia in acest sens“. (Dan Catanus, „Divergentele româno-sovietic din CAER si consecintele lor asupra politicii externe a României, 1962-1963“, vol. I, p. 541).
„…seful diplomatiei românesti (Corneliu Manescu, n.n.) i-a declarat omologului sau american, Dean Rusk, ca România nu a fost consultata de sovietici in problema instalarii rachetelor (in Cuba, n.n.), ca in cazul unui conflict declansat de alte actiuni asemanatoare celor din Cuba, tara sa va ramâne neutra“. (Mihai Retegan, „De la criza Caraibelor la Declaratia din aprilie 1964“, vol II. pp. 160-161).
„Sedinta din 30 august 1963 a Biroului Politic al CC al PMR a luat, printre altele, in discutie si problema activitatii serviciilor de informatii sovietice in România, la care Gheorghiu-Dej se referise si in convorbirile cu Nikita Hrusciov. Nicolae Ceausescu a informat in cadrul sedintei ca «ssovieticiit au continuat sa recruteze dintre cetatenii români pentru agentura sovietica pentru a-i folosi in tara si afara»“. (Vasile Buga, „O vara fierbinte in relatiile româno-sovietice. Convorbirile de la Moscova din iulie 1964“, vol. II, p. 219).
„In convorbirea particulara avuta cu ambasadorul României (la receptia ocazionata de Ziua nationala, 23 August 1968, imediat dupa invazia Cehoslovaciei, n.n.), Zhou Enlai (primul-ministru al R.P. Chineze, n.n.) a recomandat românilor sa reziste, asigurându-i ca le va furniza si tunuri la nevoie. Declaratia chineza, careia i s-a alaturat imediat si avertismentul formulat public de presedintele SUA, Lyndon Johnson, a avut un efect pozitiv asupra starii de spirit a românilor, care intre timp isi adoptasera propriile masuri de aparare“ (Romulus Ioan Budura, „Politica independenta a României si relatiile româno-chineze. Repere semnificative“, vol. II, p.89).
„Nicolae Ceausescu: Pornind de la aceste considerente (combaterea tendintelor anexioniste ale Israelului, n.n.), cred ca ar trebui ca dv. sa elaborati un program concret de masuri pentru intensificarea actiunilor politice si diplomatice in vederea grabirii unei solutii politice a acestui conflict… Oricând puteti conta ca vom face tot ce ne sta in putinta pentru a va ajuta in lupta dumneavoastra. Doresc inca odata sa mentionez, in afara de toate acestea, ca posibilitatea unor tratative secrete nu trebuie exclusa, daca nu acum, cel putin in perspectiva.
Anwar Al Sadat: Am incredere deplina in dumneavoastra (…) Daca Israelul, prin dumneavoastra, ca prieten in care eu am incredere deplina si in care stiu ca si ei au deplina incredere, ne spune clar ce vrea, este bine“. (Aurel Turbaceanu, „Cairo 1972. Dialog româno-egiptean la nivel inalt cu efecte benefice pe termen lung“, vol. II. p. 396)
„Relatiile politico-diplomatice dintre România si Israel au cunoscut o perioada de efervescenta intre 1974-1978, ani in care s-au rezolvat majoritatea litigiilor existente anterior intre cele doua state, in principal in problema emigrarii evreilor români in Israel. De asemenea, relatiile României cu statele arabe din zona: Egiptul, Siria, Libanul, Irakul precum si cu Organizatia pentru Eliberarea Palestinei au fost numeroase si valoroase calitativ“. (Cristina Paiusan-Nuica, „Diplomatia româna si Orientul Mijlociu in perioada 1974-1978“, vol. II, p. 404).
„Charles de Gaulle: «Dintre toate tarile aflate in Centrul si Rasaritul Europei, România prezinta pentru Franta o deosebita importanta. Acest lucru se datoreaza sentimentelor de prietenie si afinitatilor de tot felul. Franta recunoaste ca România si-a recâstigat, intr-un mod foarte merituos, initiativa pe plan international. Faptul ca România si-a recâstigat libertatea de actiune, independenta politica si economica reprezinta un lucru foarte bun pentru România si, totodata, pentru Franta… Cred sincer ca pentru România era o necesitate sa aiba un regim de felul celui pe care il are in momentul de fata. Un astfel de regim este imposibil de conceput in Franta sau Anglia, de pilda. In Austria, desi au fost trupe sovietice, rusii nu au putut introduce un regim pe placul lor. Numai in Prusia (R. D. Germana, n.n.) au reusit sa faca acest lucru, insa 25 de ani nu-i o perioada prea lunga in ansamblul istoriei si vom vedea ce se va intâmpla in viitor»…
«Razboiul Rece a adus românilor o alta fractura. In conditiile ocupatiei sovietice, o parte din diplomatii si politicienii români surprinsi in Occident la sfârsitul razboiului nu se mai intorc in România…România era rupta in doua parti, este adevarat cu totul inegale, dar parti ale aceluiasi intreg. O drama a destinului nostru»“. (G. Apostoiu, „Relatiile politice româno-franceze. Vizita presedintelui Frantei Charles de Gaulle in România, un eveniment istoric in plin Razboi Rece“ , vol. II, pp. 643 si 665).
„Cei doi Presedinti au afirmat in mod solemn ca relatiile dintre Republica Socialista România si Statele Unite ale Americii se bazeaza pe telurile si principiile Cartei Natiunilor Unite si, conform acestora, pe principii, legate intre ele ca: dreptul fiecarui stat la existenta, independenta si suveranitate; egalitatea in drepturi a tuturor statelor, indiferent de marime, nivel de dezvoltare si sistem politic, economic si social; dreptul fiecarui stat de a-si alege si dezvolta liber sistemul sau politic, social, economic si cultural; abtinerea de la amenintarea cu forta sau folosirea fortei violând Carta Natiunilor Unite, respectarea integritatii teritoriale si inviolabilitatea frontierelor; neinterventia, directa sau indirecta, sub nici un motiv in afacerile interne ale oricarui stat; indatorirea statelor de a solutiona diferendele lor internationale prin mijloace pasnice; cooperarea in diverse domenii ale relatiilor internationale, in scopul promovarii pacii si securitatii internationale si a progresului economic si social“. (Declaratia comuna a presedintelui Consiliului de Stat al R.S.R., Nicolae Ceausescu, si a presedintelui Statelor Unite ale Americii, Richard Nixon, din Constantin Moraru, „Evolutia relatiilor româno-americane. Importanta intâlnirilor la nivel inalt“, vol. II. p. 638).
„Nixon afirma – cel putin in acel moment – ca nu doreste ca România sa fie pusa «intr-o situatie delicata sau daunatoare in relatiile cu vecinii sai» si a dat ca exemplu o serie de speculatii care s-au facut in momentele pregatitoare ale vizitei, «in sensul ca URSS nu ar fi agreat aceasta vizita». Era in aceste declaratii si mult tact diplomatic din partea presedintelui american pentru ca altfel – este un lucru de notorietate – scopul ultim al actiunilor externe americane era acela de a incuraja dizidentele in cadrul blocului statelor socialiste“. (Gabriel Stelian Manea, „O lovitura de imagine pentru Nicolae Ceausescu. Vizita presedintelui Richard Nixon la Bucuresti, 2-3 august 1969“). Ipoteza este sustinuta de Henry Kissinger. In 1975, intr-o discutie privata cu un grup de evrei americani pe tema „calauzei“, Kissinger a spus: „noi incercam sa despartim (split) România de Uniunea Sovietica“ (G.S. Manea ibid, cf. „Conversation with Kissinger“, in „Journal of Palestine Studies“, vol. 10. nr. 3, 1981, p. 194).