Academia Româna. Institutul de Lingvistica si Istorie Literara „Sextil Puscariu“ Cluj-Napoca, DCRR. Dictionarul cronologic al romanului romanesc 1990-2000, Bucuresti, Editura Academiei Române, 2011
„Dictionarul cronologic al romanului românesc de la origini pâna la 1989“, aparut la Editura Academiei Române, în anul 2004, avea nevoie de o continuare, iar aceasta continuare nu o putea da, la acelasi nivel stiintific, decât colectivul care a proiectat, a elaborat si a finalizat editorial prima cercetare de acest tip: cercetatorii clujeni de la Institutul de Lingvistica si Istorie Literara „Sextil Puscariu“. De asta data, obiectivele sunt mai greu de îndeplinit, pentru ca dictionarul are de acoperit o perioada de tranzitie, 1990-2000, cu foarte multe instabilitati si turbulente, reflectate si în posibilitatea celor mai serioase biblioteci de a acumula fondul de carte necesar si fondul de publicatii periodice. Editurile particulare, dar si unele edituri de stat, nu au mai respectat regulile elementare în privinta relatiilor cu bibliotecile, producând mari dificultati de informare. Cu toate acestea, dictionarul îsi propune – asa cum afirma în prefata Ion Istrate – „sa înregistreze si sa prezinte, din punct de vedere critic si istorico literar, toate romanele românesti aparute în volum, în foileton sau fragmentar în tara noastra între 1990-2000, precum si toate referintele critice privitoare la acestea, extrase din periodicele si volumele consultate“. Daca nu exista nici o îndoiala ca sunt respectate exigentele metodologice din volumul care acopera toata istoria romanului românesc de pâna la 1989, putem presupune ca intentiile de exhaustivitate au fost mai greu de îndeplinit. Colectivul de cercetatori clujeni si-a luat însa toate masurile de siguranta pentru extinderea bazei de informare si documentare: exploatarea, în primul rând, a informatiilor cuprinse în cartile si revistele aflate în depozitele BCU „Lucian Blaga“ din Cluj-Napoca, si completarea lor cu acelea obtinute prin cercetarea cataloagelor online ale BAR din Bucuresti, ca si prin investigarea fisierelor online apartinând marilor biblioteci universitare din Bucuresti, Iasi si Timisoara, informatii întregite cu raspunsurile/romanele primite în urma apelului catre autori.
Radiografia realizata are ca obiectiv „evolutia genului romanesc pe teren autohton“, considerând probabil ca ar fi fost imposibil sa acopere si zonele limitrofe, în mod special Basarabia si Serbia, eventual si exilul european sau extraeuropean. Receptarea si înregistrarea productiei romanesti din afara granitelor s-a facut în masura în care romanele românesti din exil sau din Basarabia au fost reeditate în România. Principiul este corect si consecvent cu procedarea din primul tom, dar exigenta de a înregistra toate romanele românesti, indiferent de locul de aparitie, ramâne un deziderat de îndeplinit în viitorul nu prea îndepartat, la o eventuala a doua editie a volumelor rezultate din întreaga cercetare sau într-un volum separat. E bine ca actuala cercetare include si „reinsertia nationala a romanului românesc creat în diaspora, care a putut ajunge în mâinile cititorului român abia dupa caderea comunismului“, deopotriva cu „suita de informatii referitoare la receptarea în strainatate a acestor romane, care apartin de drept si de fapt culturii române“. Avem astfel o diagrama a (re)integrarii si a receptarii romanului românesc din exil si, într-o mica masura, din Basarabia (în masura în care este editat în România) pentru ca fata de spatiul basarabean s-a manifestat si se manifesta si acum o prea severa reticenta a editurilor si, mai putin, a criticii literare.
Strategia de lucru si modul de analiza din volumul anterior sunt si aici urmate cu seriozitate, în functie de situatie: importanta romanului si a autorului, dimensiunile receptarii, difuzarea prin traduceri etc. Fiecare articol lexicografic respecta o structura unitara, motivata în prefata. Se respecta un principiu de neutralitate, de prezentare obiectiva a informatiilor, de analiza critica lapidara referitoare la tipul de roman, continut, referinte critice. Este evitata ingerinta polemica si judecata de valoare pe cont propriu, alta decât aceea rezultata din fenomenul receptarii. Sunt pe deplin laudabile eforturile documentare pentru romanele din exil, cum sunt, de exemplu, reeditarile în tara din opera lui Mircea Eliade, Constantin Virgil Gheorghiu, Vintila Horia, Petru Dumitriu, Paul Goma, Bujor Nedelcovici, Gabriela Melinescu etc. În aceste cazuri, sunt incluse informatii despre prima editie, despre traduceri si numai partial despre receptarea critica anterioara în presa româneasca din exil si cu mari lacune în privinta articolelor din presa straina la Norman Manea, Dumitru Tepeneag. De asemenea, nu se procedeaza prin extensiunea investigatiei în cazul basarabenilor Ion Druta si Serafim Saka (nu exista trimiteri la articole aparute la Chisinau). Astfel ca o promisiune din prefata – de a oferi „informatii referitoare la receptarea în strainatate a acestor romane (s. n.)“ –, urmeaza sa fie realizata cu adevarat ulterior, în deplinatatea ideala a unei astfel de misiuni. E de înteles dificultatea unei asemenea documentari, în absenta unei arhive la îndemâna a presei din exil. Lacuna ar putea fi îndreptata prin consultarea cartii lui Florin Manolescu, „Enciclopedia exilului literar românesc 1945-1989“ si, evident, printr-un acord cu autorul pentru transferul de informatie. De altfel, o confruntare între dictionarele existente (un fel de verificare reciproca a informatiilor vehiculate) ar fi utila partilor interesate. De pilda, pentru complementaritate, pot fi consultate, în cazul scriitorilor mai importanti, „Dictionarul general al literaturii române“, coordonat de Eugen Simion, sau „Dictionarul analitic de opere literare românesti“, coordonat de Ion Pop. Serviciul sau colectivul de „Referinte critice“ de la BCU Cluj ar putea fi introdus într-un asemenea „trust“ al dictionarelor, pentru o gestiune comuna a informatiilor literare (vis, probabil, imposibil de realizat). Ceva trebuie facut pentru optimizarea informatiei si combinarea eforturilor documentare.
Alte câteva observatii – marunte de asta data. Exista romane înregistrate, dar despre care nu se ofera nici o descriere minimala de continut: despre „Concert la doua piane“, 1991, de Iosif Vianu, ni se spune doar ca e un „roman politist“ si atât, despre „Cupa de cucuta“, 1994, de Gh. Sasarman, aflam doar ca e „roman s.f.“, fara alt comentariu. Nici romanele politiste ale Rodicai Ojog-Brasoveanu (tratate la fel de sec si în volumul anterior al DCRR), nici romanele „senzationale“ ale lui Pavel Corut, campionii perioadei (prima cu 8 romane noi în cei zece ani, al doilea cu 20 de romane înregistrate!) nu beneficiaza de minime comentarii, dintr-o desconsiderare improprie într-un catalog descriptiv. (Marturisesc ca n-as citi un roman de Rodica Ojog-Brasoveanu sau de Pavel Corut, dar un rezumat, pur orientativ, m-ar interesa.) La pozitia Alexandru Vlad, 1991, „Jocul cu focul“ si celelalte doua titluri din presa se spune ca ar fi „fragmente dintr-un roman cu titlu neprecizat“, dar sunt nuvele aparute ca atare, într-un volum dupa 2000.
În sfârsit, o problema mai generala, de fragmentare a bibliografiei receptarii unui roman: în primul volum al DCRR înregistrarile se opresc la 1989, în al doilea volum, acestea se opresc la anul 2000 – astfel încât receptarea unui roman este trunchiata, mai grav si cu mai mari prejudicii oprita în cazul romanelor aparute la limita superioara; astfel ca nu vom sti din DCRR daca si ce s-a mai scris în 1990 despre un roman aparut în 1989; la fel despre un roman aparut în 2000, ce s-a scris ulterior. Întelegem necesitatea unei limite temporale pentru un dictionar cronologic, dar cum rezolvam continuitatea informarii (ca istorie a receptarii) dincolo de barierele impuse? Probabil ca trebuie sa o acceptam ca pe o pierdere colaterala, o consecinta (aproape) inevitabila a unei astfel de taieturi sau secventializari. O rezolvare consolatoare ar fi fost faptul de a prelungi cu un an bibliografia receptarii critice: deci, înregistrarea romanelor sa se opreasca în 1989 sau în 2000, dar referintele critice sa fi fost bibliografiate si în anul urmator (cel putin atât!) pentru romanele aparute în toti anii anteriori, corespunzatori intervalului cercetat.
Dar sa nu uitam principala misiune a unei astfel de cercetari riguros stiintifice: realizarea unui catalog al romanelor românesti din perioada 1990-2000, pe cât posibil complet, si descrierea adecvata a fiecarui roman înregistrat. În detaliile unora, nu multe, dintre articole (editii, receptare, traduceri, fragmente din presa) vor fi de facut (din pacate!) adaosuri sau retusuri, prin forta împrejurarilor nefavorabile. Aparitia volumului ar fi putut declansa necesarele discutii. Poate ca va alarma autorii neînregistrati (câti or mai fi fiind) si va stimula cercetarile de istorie literara, sociologie etc. „O viitoare editie îmbunatatita a lucrarii“, promisa chiar în prefata, se poate imagina în formula DCRR 1990-2010, care ar aduce îndreptarile necesare pentru perioada 1990-2000: completarea cu înregistrarea romanelor care au scapat datorita perioadei haotice si completarea bibliografiei receptarii romanelor aparute pâna în 2000 cu articolele aparute ulterior. Sunt convins ca acelasi colectiv harnic si competent lucreaza la bibliografierea romanelor românesti din intervalul 2001-2010, asigurându-si continuitatea si monopolul asupra temei de cercetare. Sa notez si numele membrilor acestui colectiv de cercetare, din toate generatiile, unii titulari la Institut, altii colaboratori de la Litere sau din alta parte pentru acest proiect: Doru Burlacu, Liliana Burlacu, Ion Istrate, Ioan Milea, Mihaela Mudure, Laura Pavel, Aurel Sasu, Ioana Tamâian, Calin Teutisan, Adrian Tudurachi, Ligia Tudurachi, Magda Wächter – coordonator stiintific: Ion Istrate.
DCRR ramâne un titlu de glorie pentru Institutul de Lingvistica si Istorie Literara „Sextil Puscariu“ din Cluj-Napoca al Academiei Române, câstigat cu truda si perseverenta ardeleneasca, hranite de o credinta patetica în literatura ca valoare nationala, o glorie de biblioteca si de aula academica, pentru initiati, glorie cu care ne consolam noi, filologii, dar care ar putea avea o rezonanta mai larga.
Seriozitatea, valabilitatea, utilitatea si onestitatea DCRR, ca instrument de lucru, ramân în afara oricarei discutii si dictionarul merita sa fie cunoscut de un public cât mai larg. DCRR, în ansamblul sau, de la origini pâna în prezent, ofera o baza documentara pentru cercetari cantitative (statistice) sau cercetari speciale despre roman (repertoriul tematic, naratologie, sociologie, ideologie, atitudini politice implicate în proza). Poate fi un instrument de lucru si pentru cronicarul literar activ, nu numai pentru cercetatorul de biblioteca. Romancierii însisi ar putea consulta dictionarul când dau titlul unui nou roman. Un cititor rafinat poate savura subiecte epice, povesti concentrate în câteva rânduri. Din mai multe motive, inclusiv acela de consultare a celor interesati în vederea completarii, DCRR ar merita sa fie postat pe site-ul Institutului clujean, site la care sa trimita mai multe anunturi în presa culturala. E o sugestie, poate utila si productiva în dialogul cu cititorii si romancierii.