Care este/a fost rolul simbolurilor si ritualurilor in plan politic din cele mai vechi timpuri si pâna in prezent? Putem vorbi despre o depasire, pe linie evolutionist-pozitivista, a simbolisticii de natura politica in favoarea rationalismului si a pragmatismului? Este ritualul important pentru realizarea coeziunii si solidaritatii sociale? Acestea sunt doar câteva dintre principalele interogatii la care isi propune sa ofere un raspuns lucrarea antropologului american David I. Kertzer,„Ritual, politica si putere“ (Editura Univers, Colectia „Studii“, Bucuresti, 2002), bazându-se in acest sens atât pe o bogata bibliografie din sfera sociologiei (Emile Durkheim e unul dintre referentii preferati ai autorului), cât si pe o serie lunga de exemple de factura antropologica, vizând comunitati si perioade istorice extrem de diverse.
Cu toate acestea, nu putem afirma ca demersul sau este inductiv, bazat pe o simpla asemanare fortuita intre cazuri particulare, ci dimpotriva, teoria expusa are o aplicabilitate reala, fiind un instrument util pentru analiza fenomenelor politice.
Sentimentul de apartenenta
Ritualul este definit de Kertzer ca fiind „o activitate invaluita de simbolism“ (p. 22) prin care se realizeaza o punte intre trecut, prezent si viitor, aceasta având la nivelul individului rolul de a oferi senzatia unei continuitati benigne, precum si sentimentul apartenentei la un anumit grup (social/cultural). Spre deosebire de „obicei“ sau „datina“, ritualul transcende simplul formalism, continând un surplus simbolic. La nivel social, indivizii participa si devin uniti prin manifestari ritualice, in vreme ce in plan psihologic aceste acte contribuie la depasirea posibilelor stari de anxietate sau de instrainare fata de Ceilalti. Miturile politice, de asemenea, se propaga pe aceasta cale. Kertzer se situeaza, inca de la inceput, intr-o paradigma anti-rationalista, in sensul in care considera (si incearca sa demonstreze prin numeroase exemple) ca exista „o simbioza complexa intre simbolic si material“ (p. 26), opunându-se unei viziuni de sorginte iluminista, prezenta in Occident, ce respinge ritualurile, negându-le importanta reala si optând pentru o conceptie a individului de tip pragmatic.
Ritualurile ofera informatii clare asupra pozitiei ocupate in plan social si politic de catre indivizi si explica totodata si raporturile dintre formatiuni statale, un exemplu in acest sens constituindu-l, pe de-o parte, ritualurile de investitura (preluarea puterii) sau rolul jucat de indivizi in cadrul ceremoniilor (parade militare, sarbatori), iar pe de alta comportamentul reprezentantilor in cadrul intâlnirilor diplomatice. Kertzer descrie, printre altele, un episod tensionat ai carui protagonisti sunt imparatul chinez si ambasadorul englez, lordul Amherst, care, dorind sa prezerve statutul sau si pe cel al Imperiului Britanic, refuza sa ingenunchieze si astfel da nastere unui conflict, ofensând autoritatea gazdelor (p. 101). Ne confruntam aici cu un antagonism de facto – dorinta ambelor parti de a-si manifesta si consolida puterea pe plan international si de a-si domina adversarul – care se traduce la nivelul ritualului printr-o intransigenta bilaterala, neajungându-se la un compromis. Ritualul reuseste, asadar, sa exprime cu succes intr-o maniera simbolica atitudinile si locul pe care indivizii/statele (in acest caz) le ocupa in plan real.
Solidaritatea sociala
Poate cea mai importanta parte a lucrarii se refera la realizarea coeziunii si solidaritatii sociale, aceasta analiza ocupând preponderent cel de-al patrulea capitol (desi argumentele apar pe intreg parcursul cartii). In demersul sau, Kertzer se bazeaza pe teoria coeziunii sociale enuntata de Emile Durkheim. Conform lui Durkheim, participarea la ritualurile sociale ofera si confirma apartenenta la un anumit grup social de care individul este dependent in existenta sa, ritualul reiterând permanent acest sentiment si impiedicând „instrainarea“. Totodata, ritualul „defineste limitele grupului social de care un individ se simte legat“ (p. 75). Astfel, pentru ca o societate sa fie unita si, in extremis, sa evite dezintegrarea, are nevoie atât de o cultura si de un set de valori comune (la modul ideal, el nefiind intotdeauna absolut necesar), cât si de o practica menita sa produca un efect de anamneza continua, capabila sa tina in viata legaturile de la nivel macro-individual.
Mai departe, Kertzer afirma ambiguitatea simbolurilor. Tocmai datorita acestei trasaturi, ritualurile, ca acte practice incarcate de simbolistica, reusesc sa produca cu succes solidaritatea sociala, chiar si in absenta consensului. Impactul emotional depaseste diferentele de comprehensiune, interpretare si interiorizare a acestor simboluri.
Mergând pe filiera lui Ferdinand de Saussure, putem observa ca, paradoxal, semnificantul este cel care produce unitatea monolitica a societatii, si nu semnificatul, acesta din urma fiind, cel mai probabil, diferit de la un microgrup social la altul. De pe urma acestei ambiguitati profita, in opinia autorului, politicienii, atunci când manipuleaza simboluri pentru a contura o imagine menita sa le legitimeze demersurile prin conexiune (fortata) cu episoade si personaje istorice provenind din grupul social caruia i se adreseaza. Un exemplu potrivit este, in opinia mea, cel al lui Benito Mussolini care, in perioada conflictelor armate din Abisinia (Etiopia) in special, a facut referire la continuarea cuceririlor din timpul Imperiului Roman, apelând la suportul cetatenilor, pe fondul reactiei emotionale a acestora si a atasamentului fata de istoria nationala.
Perpetuarea status quo-ului
Ritualurile ajuta in mod esential la mentinerea si perpetuarea unui status-quo, in ciuda pluralitatii hermeneutice la care este supus acesta prin interiorizarea sa de catre indivizi. Status quo-ul, afirma Kertzer, „ne structureaza experienta ssit ne ghideaza perceptiile“(p. 97). Prin intermediul sau lumea capata un sens, ceea ce inseamna, totodata, ca ne adaptam la un anumit mod de functionare a societatii, acceptam o anumita ierarhie si raporturile de putere existente cu un confort (mental, psihic) ce permite pastrarea unei stari de echilibru si stabilitate.
Ritualurile sunt, dupa cum vedem in capitolul al saptelea, o „supapa de siguranta (…) necesara dezamorsarii presiunilor politice“ (p. 146). Prin participarea la activitati de tip ritual (festivaluri, ceremonii s.a.) se realizeaza o relaxare psihologica – observata de Murray Edelman, citat in mai multe rânduri – prin care este redus nivelul de anxietate al oamenilor, lasându-le acestora impresia unui control real al propriilor vieti (p. 147). Un exemplu relevant este cel al riturilor de inversiune, atunci când „conducatorii“ si „supusii“ iau parte la activitati comune in care fiecare preia rolul celuilalt, schimb menit sa creeze, cel putin la suprafata, impresia unei relatii simbiotice benigne intre aceste paturi sociale, precum si sentimentul posibilitatii practice a unei schimbari ierarhice.
Pare evident din perspectiva rationala ca, in definitiv, acestea reprezinta simple concesii minimale din partea celor aflati la putere, numai ca experienta confirma eficacitatea riturilor in vederea conservarii unui status quo prin actiuni care pot parea minore, dar care, incarcate de importanta simbolica, au un efect puternic asupra mentalului indivizilor. Kertzer discuta, de asemenea, cazul U.R.S.S. care, desi opus ideologic in mod categoric unei abordari religioase/ritualice/conservatoare, a apelat la crearea unor noi ritualuri „pentru a genera acele stari emotionale menite sa influenteze perceptiile oamenilor despre universul politic“ (p .114).
Despre aceasta imposibilitate a pastrarii puterii si supunerii civile se vorbeste in numeroase rânduri, mai ales in cazul autoritatii monarhilor sau presedintilor care, indiferent de situatie, sunt obligati sa adopte o vestimentatie si o atitudine asociata, in mentalul colectiv, cu puterea suprema. Datorita mostenirii culturale si impactului psihologic, puterea trebuie sa se impuna si astfel, nu numai prin actiunea politica sau violenta, pentru a primi recunoasterea indivizilor si acceptarea sa ca atare.
Ritualuri revolutionare
Nu in ultimul rând, ritualurile joaca un rol considerabil in cazul revolutiilor deoarece acestea satisfac „cerinte organizationale importante, confera legitimitate si in acelasi timp mistifica relatiile de putere“, facilitând „solidaritatea populara“ (p. 169). Autorul descrie, mai departe, in capitolul al VIII-lea, cazul Revolutiei Franceze si al celei Americane, in care factorul ritual este prezent.
Lucrarea antropologului american David I. Kertzer reuseste sa surprinda si sa demonstreze prin exemple cu relevanta istorica si practica importanta ritualurilor in cadrul politicii si al vietii sociale, in general. Teoria sa combate cu succes, putem spune, conceptia rationalist-pozitivista asupra individului, facilitând o mai buna intelegere a raporturilor dintre indivizi si clasa aflata la putere, prin prisma simbolurilor. Desi autorul nu o numeste in mod explicit, putem observa o legatura a paradigmei sale cu cea pascaliana, a ritualului-credinta (a participa la ritual este, deja, un pas decisiv al credintei). Totodata se poate discerne o posibila apropiere de Jaques Lacan, in a sa teorie despre nivelurile Imaginar, Simbolic si Real.