Sari la conținut
Autor: VALENTIN PROTOPOPESCU
Apărut în nr. 490
2014-10-23

Regele, între artă şi pragmatism

    Victoria lui Federer în turneul Masters de la Shanghai, o competiţie de 1.000 de puncte ATP cu premii în valoare de 6.500.000 de dolari americani, surprinde şi nu prea. Este cea de-a 23-a reuşită în competiţiile de acest calibru pentru elveţian. şi totuşi…
    Adevărul este că în ultimii trei-patru ani ne-am obişnuit ca prim-planul scenei tenisului mondial masculin să fie ocupat de Novak Djokovici, Rafael Nadal şi Andy Murray – mai puţin de supercampionul elveţian. Roger părea că alunecă încet, dar sigur spre un con de umbră nemeritat dar logic, dacă e să ţinem seama de durata de viaţă limitată pe care o are un sportiv de performanţă. Sau, cine ştie, poate că orizontul nostru de aşteptare era unul prea mare, pregătit şi garantat ani la rând de prestaţiile excepţionale reuşite de elveţian. Orice pas greşit, orice sincopă, orice finală pierdută sau ieşire prematură din competiţii ajunseseră să însemne mărci ale unui declin dureros şi fatal. Până şi o legendă a tenisului feminin, aşa cum este Martina Navratilova, declarase după finala olimpică de la Londra, pierdută de Federer în faţa lui Andy Murray, că tăticul celor două perechi de gemeni, fete şi băieţi, mai poate câştiga turnee de Grand Slam, dar că nu-l vede revenind pe prima treaptă a clasamentului ATP.
    Până la jumătatea sezonului 2014 profeţia cehoaicei devenită americană păruse a fi una exactă. Federer, deşi cu Stefan Edberg alături pentru un plus de agresivitate şi caracter ofensiv conferite jocului său, fusese eliminat în semifinală la Australian Open şi pierduse în sferturi la Roland Garros. Fedexpress îl învinsese însă în semifinală la Dubai pe Djokovici, ceea ce era un semn mai mult decât promiţător pentru un reviriment aşteptat. La Wimbledon s-a produs declicul, cu regele gazonului calificat din nou în ultimul act, când avea să piardă însă într-un meci pe muchie de cuţit, în cinci seturi, în faţa sârbului Djokovici, redevenit lider ATP. Cel mai titrat tenismen din istorie avea să facă un excelent sezon pe hardul american al verii, cu finală la Toronto, pierdută la Tsonga, şi cu victorie la Cincinnati, după o lecţie de tenis predată lui Ferrer. La cât de bine arăta tenisul elveţianului, ne-am fi aşteptat la un US Open grandios, la fel ca în timpurile bune (cinci victorii la rând, între 2004 şi 2008). Totul părea să concure la un nou titlu de Mare şlem pentru Roger, mai cu seamă că în prima semifinală la Flushing Meadows Djokovici înclinase surprinzător (dar meritat!) steagul în faţa curajosului „samurai“ Kei Nishikori… Omul cu cele mai multe trofee de Grand Slam din toate timpurile avea şi un argument serios la îndemână: din cinci partide anterioare, croatul Cilici nu câştigase nici una în faţa sa. Doar că în tenis mingea e rotundă, aşa că Marin a făcut partida perfectă în semifinală, nelăsându-i nici o şansă jucătorului din ţara Cantoanelor. Titlul cu numărul 18 rămânea o himeră…
    La Shanghai, Nole Djokovici părea superfavorit, căci nu doar că era campionul en titre, ci avusese şi un excelent sezon anterior pe hardul asiatic (victorie la Shenzen contra unui Berdych complet terasat, 6-0 6-2). Semifinala ne-a arătat însă un Federer extrem de ofensiv, cu un serviciu mai eficient ca niciodată (a făcut şi patru aşi la rând!), cu un voleu care nu iartă, cu un smash devastator şi mai ales cu o capacitate infernală de a controla fileul. Sârbul nu a avut nici o şansă, pe o suprafaţă şi la o competiţie deja foarte familiare lui. Finala dintre Federer şi Simon, deşi foarte strânsă (două tie-break-uri câştigate de elveţian), ne-a arătat un Roger imperial, răbdător, foarte încrezător în capacitatea sa de schimbare şi, mai ales, dispus să înveţe din orice context, în ciuda imensei lui experienţe la nivel înalt. De altfel, chiar şi onorabilul lui adversar, Gilles, avea să observe că nu l-a văzut niciodată pe campionul elveţian atât de mobil şi de relaxat, capabil să uite de încăpăţânarea orgolioasă de altădată, când încerca să-şi bată preopinentul jucând acelaşi tenis, fără nici o preocupare pentru un efort de adaptare.
    Abia aceasta este vestea cea mare: Roger Federer a devenit realist, obiectiv şi pragmatic, ceea ce nu înseamnă însă că artistul din el a murit ori că mândria de lider mondial i-ar fi dispărut. Este o veste de care rivalii săi ar trebui să ţină seama. Regele s-a întors şi îşi vrea coroana înapoi. Mai are doar un pas de făcut, căci l-a depăşit deja pe Nadal în ATP Ranking. După cum arată jocul lui Federer, el ar putea să-l detroneze în curând pe Djokovici. Pourvu que ça dure!