In prima parte a acestui eseu am discutat problema dependentei de Celalalt (in sensul de totalitate a indivizilor care compun societatea), ajungând la concluzia ca in sistemele comuniste individul este dependent fizic in primul rând, si nu atât financiar de colectivitate, fiind redus in plan simbolic, depersonalizat, deresponsabilizat si „normalizat“.
Credinta cea rea
Astfel, in contradictie cu viziunea sartriana la care faceam referire, tocmai intr-un stat de acest tip individul este condamnat la „mauvaise foi“ (credinta rea), nefiind constient de libertatea sa si lasând puterea permanent in mâinile celorlalti, deci in ale nimanui. Mai grav, indivizii ar trebui sa faca din devotamentul fata de partidul unic o adevarata religie, in mod cu totul straniu si paradoxal pentru ideile materialismului, plecând de la axioma conform careia acesta din urma joaca rolul principal pe scena istoriei. Trecând de la imaginea/teoria mesianica la socialismul real, in practica acesta s-a tradus printr-o simpla oligarhie dictatoriala.
In fine, imaginea poate parea apocaliptica, dar pâna nu demult toate acestea erau lucruri firesti si se intâmplau sub ochii nostri. Faptul ca azi, dupa cum remarcau si diversi istorici, se vorbeste atât de putin despre caderea blocului comunist nu face decât sa confirme ca, pe de-o parte, incercam sa ne ferim de anamneza evenimentelor care ne-au produs traume, iar pe de alta parte, ca avem o memorie destul de scurta, inchipuindu-ne ca ne aflam aproape de sfârsitul istoriei regimurilor totalitare in Europa. Gresim foarte mult ignorând pericolele care ne pândesc la tot pasul si, ca sa inchid aceasta paranteza, va invit sa observati cu atentie cele mai recente evenimente de pe scena politica româneasca.
Dependenta economica benigna
Asadar, am schitat rapid o interpretare a comunismului prin prisma dependentei de Ceilalti. Cum se prezinta oare situatia de partea cealalta a baricadei? Este libertarianismul, caci despre acesta vom vorbi, sistemul independentei supreme fata de ceilalti? Contrar opiniei de origine marxista referitoare la exploatare/dezumanizare/competitie nociva, teza mea e aceea ca intr-un stat minimal capitalist dependenta economica benigna (nota bene) ocupa primul loc, in vreme ce aceea fizica atinge cote extrem de scazute. Demersul meu va urmari modelul de stat opus celui totalitar tocmai pentru a scoate in evidenta falsitatea teoriei sartriene a seriei ca spatiu al rupturii dintre indivizi, cauzata de competitie.
Statul minimal presupune, conform majoritatii definitiilor sale, restrângerea drastica a functiilor statului, mai precis neimplicarea acestuia in economie si acordarea unui grad sporit de libertate cetatenilor. Principiul sau fundamental este cel al non-agresiunii (the harm principle despre care vorbeste J.St. Mill), fiind permisa orice actiune care nu dauneaza in mod direct celorlalti indivizi. Subliniez in mod direct, deoarece prin aceasta se exclude arbitrariul persoanelor care, din motive diverse, incearca sa legitimeze coercitia, incalcând, de exemplu, suveranitatea individului asupra corpului sau sau libertatea de exprimare. O lucrare foarte interesanta in aceasta privinta este cea a lui Walter Block, „Reconstructia libertatii“. Nu voi intra in detalii, dar voi relua curând tema, tinând cont de flagrantele incalcari ale acestor drepturi din România si din UE in general.
In cazul comunismului, dominatia fizica era stipulata clar in programul de actiune al clasei conducatoare proletare (dictatura proletariatului), iar exterminarea celor ce refuzau ideologizarea sau care, cel putin, se opuneau in vreun fel ordinelor venite (mereu) „de sus“ era un scop in sine. Problema coercitiei de acest tip dispare/ar disparea total in cadrul statului minimal. Controlul organismelor de stat s-ar rezuma la asigurarea respectarii principiului non-agresiunii, nefiind posibila constrângerea ideologica sau planificarea vietilor indivizilor, precum in comunism. Din acest punct de vedere, cetateanul nu trebuie sa dea socoteala statului decât in masura in care el ar incalca drepturile celorlalti, ceea ce pare sa fie absolut firesc dintr-o perspectiva a common sense-ului, desi (!) de neinchipuit pentru un comunist convins.
A demonstra si a convinge
Cu toate acestea, ce se intâmpla cu dependenta economica de ceilalti? Este ea un fenomen firesc in conditiile respectarii proprietatii private si a libertatii personale? Forta de munca este vânduta ca orice alt produs pe piata libera si, in absenta unui eventual sprijin venit din partea statului, supravietuirea individului se va baza exclusiv pe actiunile sale in acest sens. Din start se observa contradictia dintre deresponsabilizare (absenta proprietatii private si teoretica asigurare a supravietuirii tuturor indivizilor, angajati ai statului) si responsabilizare (proprietate privata, concurenta si lipsa sigurantei, fictive de altfel, a supravieturii si a obtinerii unui loc de munca si in societatea capitalista, absenta planificarii socialiste).
Mai departe, individul nu este condamnat la mauvaise foi tocmai pentru ca este liber si constient de libertatea sa intr-un context cât se poate de concret: nu se afla nimeni „acolo sus“ (a se citi lider mesianic, autoritar, in fruntea statului) care sa stabileasca, pe hârtie, rolul fiecaruia si planul general al statului. E cât se poate de adevarat ca, in orice stat capitalist, se aplica principiul concurentei, demonizat de Sartre, insa alaturi de el se afla si principiul cooperarii (propus de acelasi gânditor). Indivizii concureaza si coopereaza in acelasi timp, in combinatii complexe si variate, pentru a-si asigura existenta pe piata.
Dependenta economica apare odata cu nevoia permanenta de a demonstra si de a convinge ceilalti indivizi de calitatea serviciilor tale, pentru ca, in functie de raspunsul lor, vei obtine veniturile necesare existentei. Aici ne lovim de dialectica hegeliana Stapân-Sclav. Vânzatorul depinde permanent de cumparatorul sau, fie ca ne referim la „obiecte“ sau la forta de munca. Toti depind de toti, intr-o exprimare usor tautologica, iar producatorul (in cazul nostru) este dependent de cei interesati de serviciile sale mai mult chiar decât sunt consumatorii, tinând cont de multitudinea de alternative pe care piata libera o ofera.
Chiar daca acest sistem nu ar functiona perfect in viata reala, ne putem imagina un stat de acest fel lipsit de orice fel de organizatie care sa aiba ca scop ajutorarea persoanelor fara loc de munca sau aflate in imposibilitatea de a lucra (din cauza unor probleme de sanatate, de pilda). Supravietuirea unor astfel de persoane ar fi atunci, in mod serios, amenintata. Din acest motiv, existenta statului minimal are sanse de reusita, in opinia mea, in cazul statelor cu economii puternice, deja bine configurate si cu organisme private capabile sa preia functia statului in sfera serviciilor sociale. Motivele pentru care serviciile sociale trebuie sa devina private se leaga de faptul ca cetatenii cotizanti la bugetul de stat nu beneficiaza (nu in proportie corecta, in orice caz) de sumele care le sunt impozitate. In cazul donatiilor si sponsorizarilor catre organizatii private, aceasta problema s-ar rezolva din start.
In ciuda aparentului dezavantaj pe care lipsa planificarii si a controlului statal il prezinta pentru individ (vorbind, evident, de pe pozitia celui aflat sub „valul ignorantei“ al lui John Rawls), responsabilizarea produsa de retragerea statului constituie un bine infinit superior nivelarii si depersonalizarii comunismului. Mai mult decât atât, dependenta economica despre care vorbesc este un fapt firesc, inerent convietuirii umane sociale, iar ea conduce la crearea unor relatii interumane mai solide. Desigur, aceste legaturi interindividuale au functionat si in cazul totalitarismului, numai ca ele se formau pe fondul unei suferinte comune pe care dictaturile le-au adus cu sine.
Laboratoarele istoriei
Dependenta de Ceilalti, problema alteritatii aplicata la nivel de stat/societate nu poate fi depasita atâta timp cât indivizii se organizeaza in grupuri si aleg sa respecte reguli/legi in cadrul unui stat, fie el totalitar sau minimal. Cu toate acestea, exista diferente considerabile intre diversele moduri de organizare, dupa cum am vazut, iar tipurile de dependenta pot avea roluri nocive (in comunism), respectiv scel putin pâna la un punctt benefice (in statul minimal capitalist).
Desigur ca un stat minimal modern nu a fost pus in practica pâna acum si tocmai de aceea anumite puncte slabe nu au iesit la iveala, spre deosebire de tragedia pe care comunismul a pus-o in scena (si inca o face, sa nu uitam, pe mapamond!) si care, pentru aproape oricine, este evidenta. Datoria noastra ramâne sa cautam in permanenta cele mai bune solutii de schimbare/imbunatatire si, pe cât posibil, sa privim in profunzime si sa reanalizam tot ceea ce pare a fi „good to be taken for granted“ (bun de a fi luat de-a gata).