Îmi repugnă referinţa la persoane, iar atacul la persoană nu îl practic. Îmi repugnă cu atât mai mult referinţa la Traian Băsescu, din motive cunoscute. Dacă cineva are pacienţa să citească arhivele (declaraţii ale miniştrilor, intervenţii publice etc.), va observa că am fost între primii, dintre miniştrii în funcţiune, care, în timp, au atras atenţia asupra faptului că Traian Băsescu minte. Dacă cineva are şi mai multă pacienţă să citească analize, va sesiza că am atras atenţia între cei dintâi asupra patologiilor regimului său şi am făcut analogia cu măsurile unor figuri de tristă amintire. Nu mă aştept ca Traian Băsescu să aibă o atitudine corectă, fie ea şi în reacţie. Nu mă aşteptam, însă, nici ca fostul preşedinte să se agaţe de construcţii propagandistice ieftine ale acoperiţilor săi.
Iată însă că s-a agăţat (cum aflu despre postarea sa Facebook, prin televiziune) şi aduce în discuţie fabricaţia privind „caloriferul“. Ca fapt istoric, la o masă rotundă la Realitatea, în 2012, am adus în discuţie creaţii recunoscute universal (cu probe indubitabile luate din menţionări străine!) datorate unora dintre cei care au trăit pe aceste meleaguri: crearea primei reviste de literatură comparată de către Hugo Melzl şi Samuel Brassai, iniţierea logicii interogaţiilor de către Eugeniu Speranţia, elaborarea bazelor sociologiei grupurilor mici de către Moreno, certificarea caloriferului (Heizkörper) la Viena de către medieşanul Paul T. Meissner, fondarea biospeologiei de către Racoviţă şi altele. Am declarat că şi asemenea contribuţii sunt de invocat în prezentarea externă a culturii din România. Acoperiţii băsismului au detaşat în scop propagandistic certificarea şi au lansat imaginea complet falsă că aceasta este totul. Nu s-a putut invoca vreun citat, oricât de mic, din publicaţiile sau afirmaţiile mele în favoarea propagandei lor imunde.
Autorii fabricaţiei – iar acum se vede că şi Băsescu – nu ştiu că istoriile ştiinţei elaborate în România (vezi, spre exemplu, H. Barth, Von Honterus zu Oberth…, 1980) şi Germania (vezi, de pildă, H. Zimmermann, Siebenbürgen und seines Hospites Teutonici, 1996) au înregistrat invenţia lui Meissner. Acei fabricanţi de falsuri nu ştiu că înainte, ca rector, am prezentat conferinţe în diferite ţări, în care am evocat contribuţii indigene la cultura universală (unele texte au fost publicate şi în presa din ţară, precum cel reluat în volumul Andrei Marga, Sincronizarea culturii române. Un proiect, 2013, pp. 34-35), încât faptele erau cunoscute. Ei nu ştiu că este o înţelegere cel puţin prăfuită a culturii aceea care ignoră importanţa ideilor ştiinţifice, filosofice, teologice.
„Caloriferul“ este o fabricaţie a serviciilor băsiste – ca şi multe altele – care arată nu doar disponibilitatea de a rupe din context o idee şi de a minţi copios în jurul ei, ci şi o crasă ignoranţă privind istoria autohtonă a ideilor şi, cu deosebire, o anacronică înţelegere a culturii. Nu mă aşteptam ca un fost preşedinte să fie atât de infantil şi să se lase orbit în pornirile lui într-atât, încât să ia de bune fabricaţiile pe care le-a patronat. Dată fiind valoarea valeţilor lui, nici nu mă aşteptam la ceva corect din partea lor, dar, măcar formal, poziţia din trecut ar trebui să-l oblige pe cel care a ocupat Cotroceniul la decenţă. Sau va trebui să ne acomodăm cu ideea că s-a întîmplat să ajungă preşedinte un om nedemn? Câtă cultură are, se ştia. Dar nici măcar minimă decenţă?
Autor: ANDREI MARGAApărut în nr. 517