Scriitorii, artistii, cercetatorii si editorii bacauani au stiut in mai toate momentele aniversare sau comemorative, si nu numai in asemenea ocazii, cum sa-l omagieze pe marele poet care s-a nascut, a trait si si-a scris opera in orasul lor. Adica, organizând, incepând cu anul 1971, un prestigios festival literar-artistic al carui patron spititual este Bacovia, editând scrierile acestuia sau cercetându-i biografia si universul liric. In 2001, de pilda, Marilena Donea a publicat o lucrare dintre cele la care putini cercetatori se mai angajeaza: „Bibliografia Bacovia, 1971-2001“, cu o prefata semnata de profesorul Gabriel Strempel si o documentata Addenda datorata lui Mircea Colosenco, coperta fiind realizata de pictorul Ilie Boca, un artist caruia universul bacovian ii este izvor de teme si idei. Impunatorul volum cuprinde nu mai putin de 2 423 de notite bibliografice, dintre care nu putine ocupa câte o intreaga pagina. Structura lui a fost astfel conceputa, incât il poti citi pentru a te informa, dar si a te delecta cu povestea in date si evenimente a spectaculoasei receptari a operei lui Bacovia in ultimele trei decenii ale secolului trecut. Cele zece mari capitole ale lucrarii sunt precedate de o „Cronologie“ privind biografia poetului bazata pe documente de arhiva si cuprinzând multe informatii inedite. As retine una dintre acestea datata aprilie, 1940: „Societatea Scriitorilor Români ii aduce la cunostinta (lui Bacovia – n. mea) ca data fiind implinirea a 10 ani de la suirea pe tron a M.S. Regelui Carol II, „festivitatea zilei cartii va trebui sa fie deosebit de solemna. Cu acest prilej Societatea Scriitorilor Români tine sa exprime Celui care este Inalt Patron si Primul membru activ tot respectul, toata admiratia si toata recunostinta sa. De aceea comitetul a hotarât ca scriitorii sa ofere M.S. Regelui, de ziua cartii, un volum autograf in care fiecare dintre noi va scrie o pagina de proza, o poezie sau o gândire in legatura cu evenimentul sarbatorit. Va rugam ca pâna cel mai târziu la data de 15 Mai a.c. sa pregatiti textul ce doriti sa figureze in acest volum“„.
Ne-a spus-o demult, ca nimeni altul, Eminescu: „Alte masti, aceeasi piesa / Alte guri, aceeasi gama“…
Un interes deosebit il suscita cele trei sectiuni ale „Anexelor“, continând referinte critice; „Documente si ilustratii“, intre acestea si desene ale poetului, mai exact portrete si autoportrete, in fine, un grupaj de „Poezii dedicate lui Bacovia“. Sub titlul „Critica, opinii, impresii“, Marilena Donea a selectat fragmente din texte ale unor critici, eseisti, poeti, prozatori si istorici literari privind opera si personalitatea lui Bacovia, mai mult decât concludente in privinta receptarii si impunerii in constiinta literara a autorului „Stantelor burgheze“. Si nu e vorba numai despre ce s-a scris efectiv intre 1971 si 2001, perioada avuta in vedere de autoarea Bibliografiei, ci si de ceea ce doar s-a publicat in acest rastimp, dar s-a produs, uneori cu mult, inainte de anii ’70, cum ar fi, de exemplu, analiza lui Tudor Vianu („Scriitori români“, volumul al III-lea): „Idealul literar al lui Bacovia s-a format intr-o vreme când scena liricii apusene este dominata de acei poètes maudits, infatisati de Verlaine in articole renumite, poeti care isi resimteau menirea ca un tragic destin si care nu o data si-au asmat numele de decadenti. Cuvântul «decadent» alcatuieste, de altfel, o particularitate expresiva a vocabularului bacovian, fie ca poetul isi inchipuie iubita citind o poema decadenta, fie ca el insusi ni se arata visând in «zavoiul decadent», fie ca adresându-se, in notatiile in proza «Dintr-un text comun», unui cântaret ii spune: «Asculta graiul meu decadent». Referinta mentala la un anumit cerc literar este evidenta in toate acestea si identificarea lui partiala ne-o usureaza poetul insusi când intr-unul din versurile sale el ne evoca pe Poe, Baudelaire si Rollinat, desigur maestrii lui preferati“.
Observatiile lui Tudor Vianu ramân desigur ca un reper de istorie literara. Caci de când ele au fost formulate si pâna astazi lucrurile au evoluat enorm, comentatorii din generatiile mai tinere, critici ori poeti de prim plan, au descoperit in Bacovia insusi un maestru, el fiind creatorul unui curent, bacovianismul, cel mai important, dupa eminescianism, in istoria poeziei românesti. Cu alte cuvinte, un Bacovia desprins din plasa maestrilor numiti de Vianu, un protagonist si „patron“ al unei noi „scene lirice“. O scena la care aveau sa aspire si pe care aveau sa patrunda, sub lumini cu totul innoitoare, poeti saizecisti si postmordenisti. In volumul „Ceara si sigiliul“, aparut in 1982, criticul, pe atunci tânar, Mircea Iorgulescu constata: „Intre scriitorii români, Bacovia are cel mai spectaculos destin literar. Steaua poeziei lui, vreme de câteva decenii aparent stationara in zona valorilor de al doilea rang, a inceput sa urce fulgerator, inaltându-se pe o traiectorie care in epoca postbelica l-a adus pe Bacovia in acelasi plan cu marii poeti ai veacului… Bacovia ne apare ca un veritabil poet pentru viitor, inclusiv in sensul ca nu e deloc improbabil ca autorul «Lacustrei» sa fie socotit, poate pâna la sfârsitul acestui secol, drept cel mai mare liric «modern» al nostru. De aceea, sub raportul carierei in postumitate, Bacovia e comparabil doar cu Eminescu; desi in realitate totul ii deosebeste“.
Criticul a vazut si, totodata, a intuit bine. Au trecut aproape treizeci de ani de la publicarea acestui text reprodus in Bibliografia Marilenei Donea si previziunea lui Mircea Iorgulescu s-a adeverit intru totul.
La rândul sau, Ileana Malancioiu, intr-un eseu din volumul „Calatorie spre mine insami“, aparut in 1987, marturisea: „Daca ar fi sa caracterizez printr-o singura propozitie poezia lui Bacovia as spune ca ea este un fel de pastel al esentelor… Cei carora ne este dat sa respiram cu adevarat atmosfera grea a poeziei bacoviene ne vom purta in piept plumbul sau pâna când vom muri de el. Si eu cred ca daca unul dintre noi ar putea invia, el ar invia tot cu plumbul acesta in piept. Fiindca oricât am fi de generosi cu secolul nostru el nu este nici pe departe un secol de aur. Este secolul de plumb al marelui Bacovia pe care poate ca nu-l intelegem inca tocmai pentru ca este prea aproape de noi“.
Asa cum a inceput, avem toate motivele sa credem ca secolul din care s-a scurs deja un deceniu va fi unul mai greu decât plumbul, altfel spus mult mai bacovian, incât va putea parea ca a fost proiectat de Bacovia. Versuri, precum acestea din capodopera sa lirica „Decembre“: „Eu nu ma mai duc azi acasa…/ Potop e-napoi si-nainte…“, vor deveni tot mai consonante cu ceea ce va fi mai ramas din sufletul omului evului in care am intrat. Si asta cu atât mai mult cu cât asa cum simtea un alt mare poet, Nichita Stanescu: „Dintre poetii a caror tensiune de comunicare a atins pragul extrem al suportabilitatii emotive, in ordinea poeziei românesti, Bacovia este primul“, iar la el: „Mediul suav-paradisiac, aspiratia catre fericire se resimt acut prin absenta lor“.
Recitind aceste gânduri a doi mari poeti – Ileana Malancioiu si Nichita Stanescu – mi-a venit in minte o reflectie a lui Marin Preda: „Exista putini scriitori care sa presimta marile seisme imediate care ii astepta pe oameni. Când sunt, istoria ne spune pe urma ca ei le-ar fi pregatit prin opere“.
Bacovia este printre acei putini scriitori.
Autor: CONSTANTIN COROIUApărut în nr. 339