Pare o certitudine prefigurarea unei anume crize de istorici literari in arealul literaturii române contemporane, iar atunci când un tânar scriitor se dedica unei asemenea corvezi greu digerabile este demn de luat in seama. Iata ca tânarul scriitor craiovean Petrisor Militaru (n. 1981) isi asuma acest travaliu cu rezultate dintre cele mai bune. A publicat de curând o carte originala pe o tema de sinteza inca neexplorata, aceea a ingerilor din lirica româna, sub titlul „Prezente angelice in poezia româna“ (Editura Aius, Craiova, 2012).
Este cartea lui de debut in acest domeniu literar, el fiind poet si critic literar, autor al volumului de versuri „Oaspetele impar“ (2005), premiat cu „Premiul pentru debut“ al Filialei Craiova a U.S.R., acumulând anterior mai multe premii de poezie si de critica literara la diferite concursuri si colocvii nationale. Beneficiaza in acest demers de experienta cronicilor din revistele „Mozaicul“ si „EgoPHobia“, al caror redactor este.
La origine, cartea de fata este o teza de doctorat, sustinuta la Facultatea de Litere a Universitatii din Craiova, sub conducerea atenta a regretatului profesor si scriitor Marin Besteliu. In acest sens vom observa meticulozitatea intocmirii ei, nefiind ignorate, cum se mai intâmpla, nici ghilimelele, nici titlurile, nici paginile lucrarilor si nici numele autorilor consultati. Sunt prezente si argumentul, precum si concluziile reclamate de acest fel de intreprindere stiintifica.
In „Argument“, Petrisor Militaru isi propune si reuseste o proiectie cvasi-exhaustiva asupra prezentei ingerilor in poezia româna de la inceputuri si pâna astazi, cu trimiteri la unele analogii cu ingerii din lirica universala. De asemenea, intentioneaza „sa imbine o abordare diacronica cu una sincronica“. Prefateaza cartea cu o extinsa parte teoretica pentru a explicita conceptele utilizate si pentru o ranforsare certa a temei in dezbatere. Este vorba de trei concepte care sunt dispuse la baza lucrarii „concepte operationale fundamentale (…): imaginatie poetica, imaginar antropologic si imaginal“. Pe lânga acestea, autorul, decis sa clarifice terminologia folosita, devoaleaza si semnificatia unor termeni adjuvanti: arhetip, perceptie, ratiune, fantezie, geniu, talent s.a.
Primeste ab initio girul unui alt tânar scriitor si universitar craiovean, Catalin Ghita, care il sustine in „Cuvânt inainte“ si o face fara parti-pris-uri. Acesta considera ca, „beneficiind de o bibliografie foarte bine pusa la punct si complet actualizata, de un aparat de note de subsol complex, dar perfect oportun, care completeaza textul propriu-zis, «Prezente angelice in literatura româna» reuseste, cu o abilitate rara la un debutant, sa ofere spectacolul intelectual al unei frumoase demonstratii critice“. Rezistenta sustinere si cât se poate de adecvata.
Realizarea acestei sinteze istorice si critice, „diacronice si sincronice“, incumba o cercetare asidua a unui teritoriu filozofic si literar de larga extindere, pe urma inefabililor ingeri nereusind, fireste, sa cuprinda toate textele despre ingeri din cele 4 335 prezente in cartea lui George J. Marshall, nici cele 400 de carti pe aceeasi tema publicate doar in 1990. Si totusi a apelat la suficiente si importante surse bibliografice.
In trei compartimente isi spatiaza Petrisor Militaru ambitioasa lucrare: I. „Ingerii: etimologie, genealogie, tipologie“; II. „Ingerii: de la literatura populara la poezia romantica“; III. „Prezente angelice in poezia posteminesciana“. Inca din capitolul liminar autorul ne pune in tema cu etimologia lexemului „inger“ si apoi cu evolutia lui istorica si a fiintei care il poarta incepând din Evul Mediu si in special cu secolul al XIII-lea, cunoscut ca „secol crestin plin de ingeri“. Din punct de vedere etimologic, „lexemul «inger» vine de la «ággelos», care in greaca inseamna «mesager» si desemneaza un spirit nemuritor, fara corp, limitat din perspectiva cunoasterii si a puterii, asa cum apare in traditia iudaica, islamica si crestina“. Ierarhia ingerilor apare in crestinism, inca din secolul V, si este desprinsa din „Istoria cereasca“ a lui Pseudo-Dionisie Areopagitul, in ordine descendenta: Serafimi, Heruvimi, Tronuri (prima triada), Domniile, Virtutile (sau Puterile) si Stapânirile (a doua triada), Intâietori, Arhangheli si Ingeri (ultima triada). Sunt relevate, de asemenea, cu acribie, contributiile unor scrieri care definesc rolurile ingerilor in Evul Mediu. Putea fi ceva mai concentrata extinsa parte teoretica din care, mai bine sistematizat materialul, ar fi rezultat un spatiu mai restrâns, dând posibilitatea introducerii in dezbaterea propriu-zisa si a contributiei poetilor români absenti. Astfel ar fi putut fi introdus si Dosoftei, primul mare poet român, cu „Psaltirea pre versuri tocmita“ (1673), dar si poetii contemporani care sunt asteptati intr-o eventuala continuare: Mircea Dinescu, Constanta Buzea, Nichita Danilov, Iulian Tanase, pe care insusi autorul ii are in vedere, dar si Ioan Pintea, Ioan Alexandru, Constantin Hrehor, Daniel Turcea, Paul Aretzu, Florin Caragiu, Sever Negrescu, lista ramânând deschisa. S-ar fi putut restrânge, de exemplu, nu ca ar fi inutile, prezentarile detaliate ale lui Gilbert Durand sau Henri Corbin, de exemplu.
Asta nu inseamna ca aceste posibile restructurari, cu absentele enumerate, impieteaza in vreun fel valoarea deosebita a cartii lui Petrisor Militaru, scrisa intr-un limbaj critic format, clar, elevat. Este o carte densa, bine documentata, cu o atractivitate inexpugnabila pentru cercetatorii domeniului, si nu numai.
De la literatura populara si pâna la poezia romantica, ingerii cunosc o gama complexa si variata de apelative si determinari semantice, inglobati in „cete de slujitori divini“, corespunzând celor patru mari categorii: ingeri ai apelor, ai vazduhului, ai pamântului si ai focului, dobândind diferite specializari printre care aceea de ingeri razboinici si de pazitori sau aparatori ai omului impotriva raului, ingeri ritualici, la nastere si inmormântare… In epopeea „Tiganiada“ a lui I. Budai-Deleanu este decelata o anume desacralizare a figurii angelice. Tiganii, popor fara tara si fara constiinta nationala, oscileaza intre ingeri si demonii pe care ii cheama in sprijin, dupa intâmplari conjucturale. Speriati de travestirea in Osman a lui Vlad Tepes, fug in iad, unde Satana se decide sa-i ajute pe turci. La I. Heliade-Radulescu primeaza figurile serafimului si heruvimului, in ipostaze contrare: serafimul este ingerul blând, iar heruvimul, ingerul terifiant. Mihai Eminescu, in abordarea marilor teme romantice, aduce in spatiul poetic figurile diverse de ingeri, in acord selectiv cu poezia romantica universala. In primul sau poem, „La mormântul lui Aron Pumnul“, isi face aparitia ingerul in rol de gardian al mortii si integrarii, ca apoi sa fie urmarit in diferite ipostaze: ca inger nocturn, inger cu fata pala, „un mort frumos cu ochii vii“, dar si cu „aripi negre“, cu „diadema de spini“. Femeia e asemuita cu un inger: „O, marmura curata, o, inger, o femeie“ („Icoana si privaz“) sau având o dubla identificare: inger si demon („Venera si madona“), dar si asimilata astrilor („Povestea magului calator in stele“) s.a.m.d.
In poezia posteminesciana, la Nichifor Crainic sunt relevate nostalgia paradisului si traditionalismul religios; la Vasile Voiculescu apare ingerul ca mobil interior al elevatiei spirituale sau vârsta de cumpana a omului ca stare de „ingeratie“; la Lucian Blaga este relevat misterul ingerului, cu relatia dintre eul poetic si angelologie, in cele doua ipostaze: ingerul gardian si ingerii apocaliptici; la Tudor Arghezi este urmarita religiozitatea sa balansând intre misticism si ingrozire, cu posibilitatea aparitiei heruvimului prin renovare, dar si katharsis-ul având ca marca „unghia ingereasca“; la Nichita Stanescu, ingerul ca interlocutor al dimensiunii interioare, „ridicarea la gând“ sau „istoria abstracta a zborului“, ca sa incheie surprinzator cu pseudo-angelologia lui Emil Brumaru, evidentiind la el, printre altele, natura angelica a eului liric, dar si carnavalul erotic al ingerilor.
Cartea lui Petrisor Militaru a acumulat deja aprecieri critice favorabile, in interiorul volumului de fata, pe coperta a patra sau in presa, demne de specificat pentru atragerea atentiei celor interesati.
„Lucrarea lui Petrisor Militaru se impune prin amploarea documentarii si originalitatea demersului critic, care ilustreaza deopotriva pasiunea cercetarii literare, cât si talentul critic. Stilul curat si elegant, fara stridente lexicale, contribuie la punerea in valoare a calitatilor autorului“ (Elena Zaharia-Filipas); „Scrisa cursiv, cu pasiune si talent evidentiabil pe multiple planuri, lucrarea lui Petrisor Militaru este o contributie solida, in primul rând de istorie literara, dar cu utile convocari ale unor domenii conexe“ (Ion Buzera); „In ceea ce ma priveste, prefer totusi sa vad in aceasta eludare (a celor absenti – n.m., T.Gr.) o promisiune de continuare. Deocamdata, rezultatul finit al patimasei confruntari a lui Petrisor Militaru cu cetele ingerilor po(i)etici, fie ei români sau europeni, este unul cu adevarat remarcabil“ (Emanuela Ilie); „Petrisor Militaru reuseste sa construiasca propriul «Inger Parc» fundamentat pe bogatia imaginativa a poeziei românesti (…) cu ajutorul acestor arhetipuri ce au avut un rol fundamental in dezvoltarea literaturii si artelor frumoase…“ (Daniela Micu); „ In cartea de fata autorul nu ne propune tipologii de ingeri sau „ierarhii ceresti“ cum o faceau Sfintii Parinti sau misticii din diferite religii, ci descopera tocmai incercarea de individuatie a ingerului pe care o traieste sau o cauta eul poetic eminescian, blagian, arghezian sau stanescian“( Gabriel Nedelea). De pe coperta a patra il sustine cunoscutul critic literar ex-craiovean, Eugen Negrici: „Cartea lui Petrisor Militaru se ocupa de relatia dintre angelologie si poezie, mai precis de imaginea ingerului in poezia româna. Tema este fara doar si poate incitanta, dar pâna azi ea nu a stârnit, pe câte stim, ambitia unei tratari sistematice. Data fiind suprafata teoretica a lucrarii, remarcabilele cunostiinte angelologice probate de-a lungul ei, acuratetea si limpezimea argumentatiei, precum si eleganta stilistica a argumentarii este lesne de prevazut ca arhanghelul Mihail va fi alaturi de el in infruntarea balaurilor criticii“.
Autor: TOMA GRIGORIEApărut în nr. 396