Dupa ce am scris prima parte a acestui text, m-am cufundat în lecturarea textelor despre crestin-democratie si despre crestin-democratia româneasca, în particular, de pe site-ul
platformei crestin-democrate conduse de domnul Teodor Baconski, Fundatia Crestin-Democrata.
Nu pot sa spun ca aceste lecturi nu ar fi interesante, dar categoric nu sunt convingatoare, cel putin nu pentru unul ca mine. Ma voi opri mai mult asupra conferintei sustinute de domnul Baconski pe 13 mai 2010, conferinta programatica, anuntând clar intentia domniei sale de a propune reformarea PDL-ului în sensul asumarii doctrinei crestin-democrate.
Dl. Baconski si teologia
Discursul domnului Baconski este unul de politician, plin de atacuri agresive la adresa opozitiei PDL, dar si de neadevaruri istorice, care vizeaza chiar evolutia, paradoxala si plina de umbre, a partidului la a carui conducere domnia sa aspira. Dar cum pentru fiecare cioara puii ei sunt cei mai frumosi din lume, e firesc sa îi îngaduim domnului Baconski miopia intelectuala.
Ma voi opri asupra a trei teme ale acestei conferinte, al carei text se gaseste pe site-ul mai sus citat. Prima tema, prea usor expediata, este cea cu privire la posibilitatea „plantarii“ crestin-democratiei catolice pe un fond ortodox.
A doua tema vizeaza chestiunea viziunii economice a crestin-democratilor, asa-numita „economie sociala de piata“.
În sfârsit, a treia tema este reprezentata de problema relatiei dintre Stat si Biserica în viziunea crestin-democratilor români.
Pentru domnul Baconski este un cliseu provocat de lenea intelectuala acela conform caruia crestin-democratia catolica ar fi incompatibila cu spatiul ortodox. Potrivit domniei sale, unui asemenea cliseu i se poate raspunde simplu: nici o doctrina politica de pe scena noastra nu este „fabricata în România“, dar toate au putut fi adaptate realitatilor românesti. De ce nu ar fi acest lucru valabil si cu crestin-democratia?
Mai mult chiar, domnul Baconski confunda PNT-ul lui Iuliu Maniu (catolic si el, am atrage atentia de pe margine) cu crestin-democratia. Dar doctrina partidului lui Maniu si a lui Mihalache nu este una în mod necesar crestin-democrata, fiind mai degraba de centru-stânga, aceasta pe vremea în care crestin-democratia era totusi de centru-dreapta.
Nu pot decât sa reiau consideratiile din primul meu text cu privire la crestin-democratie, exprimându-mi mirarea asupra faptului ca un intelectual cu pregatire teologica serioasa, precum domnul Baconski, confunda… teologia cu filosofia, ba, mai grav, cu ideologia.
Caci, ceea ce pare sa nu stie domnul Baconski, dar o stie orice teolog decent e faptul ca doctrina sociala catolica, izvorul crestin-democratiei, nu este nici mai mult nici mai putin decât… teologie, ba chiar teologie în forma sa cea mai puternica: discurs magisterial.
Mesajul oficial si
infailibil al Bisericii
Ca sa fiu mai clar, pentru eventuali „neinitiati“, doctrina sociala catolica nu este o optiune, ci este mesajul oficial si infailibil al Bisericii. Si sa nu credeti ca o spun eu: o spun toti papii cu preocupari sociale de la Leon al XIII-lea încoace (pentru bibliografie pe subiect, va va sta la dispozitie teza mea de doctorat).
Deci domnii crestin-democrati de pe malul Dâmbovitei ar trebui sa aiba o dilema: fie propun unui mediu ortodox o teologie catolica prea putin compatibila, ori mimeaza crestin-democratia (dupa modelul PPE) si ignora doctrina sociala catolica.
De ce ar fi teologia sociala catolica incompatibila cu teologia ortodoxa? Iata un subiect de discutie în sine. Expeditiv pot raspunde asa: din ratiuni de ecleziologie.
Viziunea economica crestin-democrata enuntata de domnul Baconski este similara cu cea prezentata si de Bruxelles: interventionism, denuntarea libertatii pietei (propunând în schimb o „libertate controlata“), protest vehement împotriva „individualismului“ (horribile dictu, nu?) si, vorbind despre eterna cale de mijloc, sau a treia cale, sau a treia forta, sau cum mai vreti dumneavoastra sa îi spuneti, între socialismul rau si capitalismul si mai rau.
O a treia cale care, oricum am suci-o, oricum am învârti-o, se cheama tot Stat. Asa ca… „a se scuti“, vorba lui nenea Iancu Caragiale. Mai ales ca nu se chinuie nici un crestin-democrat sa arate care este diferenta între asistentialism (statul care ia din buzunarul celui mai înstarit ca sa dea celui sarac) si „solidaritate sociala responsabila“ (adica statul care solidarizeaza responsabil pe cel mai înstarit, luându-i din buzunar ca sa dea celui sarac, nu?).
E drept, domnul Baconski se grabeste sa vorbeasca despre statul minimal, „în solidar cu liberalii“, facând referire la numarul mare de angajati în sistemul bugetar. Dar statul minimal nu este doar statul cu angajati putini, ci este mai ales statul care nu îti impune limite afacerilor tale si nici solidaritati, desigur, financiare, buzunarelor tale.
O comunitate de valori
Ca se numeste „economie sociala de piata“ sau ca se numeste „distributism“, crestin-democratia are o solutie economica ce sta categoric sub semnul regresului si al ineficientei (voi încerca sa scriu si despre distributism un text ceva mai consistent într-un numar viitor).
A treia chestiune este cea a relatiei dintre Stat si Biserici. „Biserica trebuie sa sprijine democratia crestina pe baza unei comunitati de valori, nu a intereselor financiare si patrimoniale“, declara domnul Baconski, sintetizând viziunea sa asupra relatiei dintre Biserica si Stat.
Pai ceea ce se întâmpla cu Bisericile din România în ultimii 20 de ani sta chiar sub semnul unui asemenea discurs. Bisericile minoritare asteapta înca retrocedarea bunurilor patrimoniale confiscate de un stat care le pretinde în schimb „sa se ocupe de cele sfinte“ si sa nu îsi mai ceara drepturile firesti. Biserica majoritara este constant faultata în interesele ei, Statul preferând, de 20 de ani încoace, sa negocieze cu ierarhii, evitând negocierea directa cu Biserica. Si asa mare parte din preoti traiesc sub limita saraciei, domnul Baconski pretinzându-le, probabil, sa faca si un pic de „activism“ crestin-democrat fara a se mai gândi si la nevestele si copiii lor…