Departe de a considera batranetea numai din punct de vedere cronologic, ca o variabila goala, o antropologie a batranetii ar trebui sa faca apel la legi, valori, comportamente, institutii, ideologii implicate, simboluri, adica, la modelul cultural si la normele în functie de care acest univers devine structurat. O întelegere profunda a acestei varste depaseste informatiile de ordin biologic sau social, tinzand spre o abordare de ordin cultural. Dincolo de descrierea relatiilor de varsta, de putere, de gen, de apartenenta la un anumit grup, de informatie biologica, prevaleaza modul în care acestea sunt construite, semnificatia si consecintele acestor relatii. Este important modelul cultural care regleaza, normeaza si simbolizeaza aceste elemente.
Trasaturile biologice specifice alaturate celor culturale impun o perspectiva particulara a imaginii batranului în mentalitatea traditionala. Declinul si afectiunile resimtite în planul biologic, inactivitatea în planul productiv se alatura sublimarii actiunii în plan reflexiv. Declinul biologic este contrabalansat de o pronuntata functie reflexiva, a cunoasterii, a impunerii ordinii si coerentei sociale. Daca societatea contemporana dovedeste o perspectiva unilaterala, privind batranetea exclusiv din punctul de vedere al degradarii si al decrepitudinii fizice, perspectiva traditionala dovedeste o mai mare întelegere a sensului existentei si batranetii. Ea integreaza batranetea într-un angrenaj social si cultural coerent, integreaza biologicul în cultural printr-un rol social, ritual ridicat acordat persoanelor varstnice, prin exploatarea relatiilor intergenerationale. Batranetea se dovedeste a fi o legatura importanta, prin intermediul povestirilor sacre, între uman si divin. Avand nevoie de a fi validate de o traditie si detinand un prestigiu deosebit, calitati care s-au cuplat într-un mod fericit cu beneficiile batranetii, mitul si ritualul au fost realizate, la noi si în cele mai diverse culturi, în majoritate de batrani. Nu întamplator batranii detineau aceste secrete sacre din moment ce, la originea ritualului, sta un vechi cuvant indo-european (rto) care trimitea spre semnificatia de ordine a universului, de echilibru între spatiul divin si cel uman. Întelepciunea batranetii era necesara mitologiei, ale carei povesti erau considerate alegorii, avand un limbaj ascuns, în care morala si adevarurile esentiale sunt indirecte. Mitul rezolva probleme importante ale comunitatii, de aceea semnificatia si realizarea lui nu sunt lasate la întamplare. El povesteste o întamplare sacra, marcand relatia cu divinitatea, are ca scop crearea de modele de comportament, explica fapte si evenimente, este destinat eliberarilor pulsiunilor, mentinerii ordinii si perpetuarii institutiilor sociale si rituale. Ca raspuns la o problematica diversa (de ordin biologic, economic, social sau psihologic), mitul si ritualizarea sunt încredintate batranilor. Ei pot gestiona aceste produse simbolice esentiale, pot modela societatea conform acestor credinte.
Manuirea sacrului se realizeaza de catre persoane abilitate. Multiple studii1 reliefeaza o serie de elemente ca fiind esentiale riturilor de initiere legate de varsta maturizarii. La aceste elemente, pastrate atat în cadrul riturilor de initiere, dar regasite mai ales în textul folcloric ritual sau în basme, cantece epice care atesta vechimea motivelor, se adauga alte doua idei esentiale: coordonarea acestor initiati de catre batrani, supunerea fata de un maestru, identificat simbolic uneori cu o anumita divinitate. La aceasta se adauga transmiterea unor cunostinte tainice, secrete, mistice, considerate esentiale si care marcheaza diferenta trecerii la noua stare, la noua ipostaza sociala si rituala. Emile Durkheim mentioneaza: „Doar batranii, la unele triburi, sunt scutiti de interdictii, (…)“, „Batranii si cei ajunsi la înalte demnitati religioase sunt scutiti de interdictiile la care sunt supusi cei mai multi dintre indivizi: fiind ei însisi sfinti, ei pot consuma un lucru sfant“2. De asemenea: „Exista diferente în ceea ce priveste modalitatea în care indivizii sunt marcati de caracterul religios. Tinerilor neinitiati le lipseste cu desavarsire, drept care, nu sunt admisi la ceremonii, iar batranii îl poseda la maxim. Batranii sunt atat de sfinti încat chiar anumite lucruri interzise vulgului le sunt permise: ei pot consuma din animalul totemic sau, (…), exista triburi unde sunt scutiti de orice interdictie alimentara“3.
Batranetea poate fi privita din cele mai diverse perspective. O filozofie a batranetii poate avea ca punct de sprijin punctele de vedere ale diferitelor culturi asupra batranetii si longevitatii. De-a lungul timpului, aspiratia umanului spre o viata îndelungata, spre o batranete fericita constituie o constanta a diverselor civilizatii. Antichitatea, Evul Mediu, secolele al XVIII-lea si al XIX-lea redefinesc batranetea prin prisma propriilor conceptii. Longevitatea si batranetea devin echivalentele unui har superior si ale unei existente spirituale deosebite. O perspectiva filozofica asupra batranetii poate regasi într-un studiu al batranetii în Vechiul Testament si în pastrarea semnificatiilor batranetii în expresii si proverbe un punct de vedere interesant.
În societatile bazate pe clase de varsta si de generatii, batranetea regaseste o aprofundare a sensurilor sale cu privire la: varstele individului roluri, constituirea claselor de varsta, initiere, sensuri ale batranetii, teorii ale sistemelor claselor de varsta, varsta si solidaritati, fecunditate a cuvantului care modeleaza si da contur nou personalitatilor. Sensurile ritual si politic ies în prim plan. Aceste societati detin o organizare socioculturala precisa în functie de etapele de varsta ale indivizilor, conferind fiecarei etape de varsta un rol bine definit. Batranetea privita din perspectiva intergenerationala, rolurile specifice ale acesteia, din punct de vedere religios si al detinerii puterii, pot aduce semnificatii importante. Un exemplu concret, precum acela oferit de Anne Marie Peatrik4, poate fi relevant.
Perspectiva istoriei mentalitatilor priveste aceasta varsta sub aspectul dominatiei. Se remarca în societatile tribale si traditionale principiul dominatiei ascendentului masculin mai varstnic, care constituie si baza pentru anumite teorii legate de constituirea antropologiei juridice. Autoritatea, dominatia senectutii, reprezinta si instanta explicativa a coeziunii sociale. Coeziunea sociala, cu tot ansamblul sau de relatii ierarhice, raporturile de dominatie, drepturile, privilegiile, se perpetueaza si este cel mai des acceptata si impusa din punct de vedere istoric, fiind considerata naturala. Dominatia sacerdotala a batranetii are ca argument caracterul de doxa, de informatie culturala impusa istoric si care functioneaza de la sine, fiind rezultatul impunerii unor scheme de perceptie, gandire si actiune, în habitatul în care individul ia nastere. Reprezentantii varstnici îsi datoreaza autoritatea unei suprematii mistice, unei energii mentale care supra-ordoneaza ratiunea si vointa individuala. Este vorba de un ascendent de autoritate pe care individul îl recunoaste în virtutea coerentei de pana atunci a societatii. Coeziunea sociala, autoritatea juridica, administrativa au ca fundament spiritual autoritatea divina. Ritualurile religioase, preceptele morale asigura coeziunea grupului întrucat membrii unei comunitati se definesc prin raportare la aceleasi mituri, legi si ritualuri. Înca din Antichitate, batranetea îndelungata însemna har, protectie divina, aport tainic indiscutabil. Legatura cu divinitatea, care sta la baza existentei spirituale, îndelungate deci, explica tendinta de mitizare: a varstelor vietii, a spatiilor culturale, a stramosilor neamului care trec, odata cu pragul mortii, în randul protectorilor divini. Batranetea nu reprezinta o simpla varsta a vietii. Batranetea este o stare dobandita progresiv de-a lungul existentei, ea sugereaza un summum calitativ, un apogeu spiritual si initiatic.
Departe de a privi înaintarea în varsta din perspectiva anxietatii, batranetea are, în cheie traditionala, un rol complex. Anumite neputinte biologice care despart acest ciclu al vietii de latura activa, materiala îl fac extrem de prolific în plan reflexiv, cognitiv. Rolul cu care e învestit, în virtutea acestei reflectii, se traduce, în plan real, prin virtutile sale integratoare, initiatoare. Rolul de integrare, de mentinere a unor repere constante, consacrate, confera batranetii un ascendent moral asupra celorlalte varste.
Functia de garant al normelor si cutumelor juridice este asociata masculinului varstnic, în timp ce functia de management ritual al vietii este realizata cu precadere de femininul varstnic. Modelul de rol consacrat acestei varste este acela al unei autoritati deosebite, vizibile la diverse niveluri ale vietii traditional-sociale (administrativ, juridic, ritual, dar si magic). Pozitia de rol consacrata individului aflat la varsta senectutii este aceea de impunere a unor norme comportamentale. Polarizarea masculin / feminin a varstei batranetii presupune o raportare diferita a membrilor comunitatii fata de diversele categorii socioculturale: organizarea social-administrativa a satului, religiosul, magicul. Spatiul predilect si structura sufleteasca consacra masculinului ca modalitate de manifestare pe cea publica, festiva, sociala si religioasa (particularizate prin functiile îndeplinite de sfatul batranilor si pater familias), în timp ce femininului îi corespunde spatiul casnic, domestic, cadrul familial. Este vorba în special de momentele ritualizate ale vietii individului: rolul moasei, rolul femeilor varstnice din preajma mamei în obiceiurile de nastere, rolul zoritoarelor din ritualul funerar romanesc, rolul deosebit al femeilor, în special al celor varstnice, în domeniul magiei erotice si tamaduitoare.
Varsta batranetii trimite catre un complex cultural. Batranetea reprezinta un principiu purtator de semnificatii. Vorbim despre batranete sub aspectul gnozei, al puterii aproape demiurgice asupra realului, al sensurilor ezoterice. Imaginea folclorica a batranului initiator este reflexul unui rol cultural pregnant cu care societatea traditionala i-a învestit pe batrani: rolul initiatic, întrucat batranetea este puntea de legatura între uman si divin. Ordinea universului, echilibrul între om si divinitate sunt rezolvate prin ritualizarea încredintata batranilor. Batranetea confera autoritate, experienta, credibilitate, valabilitate. Mitul si batranetea functioneaza ca modele pentru societati, ele ofera cunoastere, întelepciune, profunzime, ordine. Modelul este ancestral, de impunere a valorilor exemplare. Polul batranetii detine o trasatura ordonatoare, fie impunand o eficienta cutumiara, morala, sociala, administrativa, publica, prin polul masculin, fie o eficienta magica, rituala, casnica, terapeutica, prin polul feminin.
Societatile traditionale simt cel mai bine aceasta implicare a varstelor la nivelul tuturor palierelor vietii. Varstele devin, pentru aceste tipuri de societati, adevarate institutii, întrucat raportarea la varsta se dovedeste un principiu ordonator al vietii sociale, culturale. Sensurile politic, ritual, acordate batranetii, sunt cele mai importante în aceste tipuri de societati întrucat, evident, manipularea fortei religioase înseamna exercitarea puterii la toate nivelurile vietii. Religia furnizeaza pe de o parte idei sau reguli morale prin care indivizii se reveleaza unii altora ca avand o structura mentala comuna, dar creeaza si o constiinta care da nastere unei angajari sociale si unei autoritati morale. Masculinul varstnic încarneaza forta divinitatii, garantia supravietuirii comunitatii prin legatura cu divinul.
În mod evident, multimea rolurilor exercitate de factorul varstnic în comunitatea traditionala se reflecta în cadrul textelor folclorice. Sunt relevante aspectele referitoare la reprezentarile mitologice ale batranului, la imagini ale batranilor în proza populara, la semnificatiile batranului în cantecul epic, liric si ceremonial, reflexele initierii cu participarea batranilor. Sfera mitologica consacra acelasi rol important segmentului varstnic. Dezideratul normativ al reprezentarilor mitologice ale batranului, influenta si autoritatea lor merg spre sfera morala, educativa, a mentinerii randuielii divine. Imaginarul feminin al senectutii difera fundamental, din punct de vedere mitologic, de cel masculin. Înfatisarile sunt unele care tin de registrul hidosului si al terifiantului. Feminitatea mitologica varstnica manifesta si ea aceeasi predilectie spre normativ si autoritate, manifestand, în acelasi timp, si o dominanta malefica. Vorbim de o tendinta malefica a acestor reprezentari în sensul ambiguitatii si impreciziei, al amestecului principiilor care tulbura si sustrage de la norma. Aceste reprezentari trimit catre ideea stihiilor primordiale, catre ipostaza mamei ca substanta a vietii si a regenerarii. Similaritatea cosmos / destin uman sugereaza prezenta unei viziuni cosmice. Destinul uman imprima cosmosului caracteristici similare, întrucat timpul îmbatraneste si el.
Detinand aceeasi autoritate deosebita, întelepciune, stiinta, cunoastere, figurile senectutii reflectate în proza populara graviteaza în jurul aceleiasi polarizari masculin / feminin. Fie sub figura blanda, sfatuitoare, înteleapta a lui Dumnezeu, fie sub forma calugarului aducator de sfat si ajutor, figura barbatului varstnic este mult mai luminoasa si mai înteleapta decat cea a feminitatii varstnice, cea înclinata spre vrajitorie si ocultism. Batranul reprezinta o imagine a autoritatii spirituale. Tipul batranei sfatuitoare este legat si el de aceeasi imagine a autoritatii. Ea îi destainuie eroului secretele necesare evolutiei spirituale. Suprapunandu-se partial imaginii bunicii, cea responsabila de educatia nepotilor, semnificatia batranei sfatuitoare este una morala, afectiva, de îndrumare a umanului si de dezvaluire a unor sensuri ascunse. Ambele imagini, cea feminina si masculina varstnice, detin si reversul negativ. Mult mai potentata decat în cazul masculin, malignitatea femeii batrane trimite atat spre instinctul matern pervertit, exagerat, cat si spre imaginea babei vrajitoare nemultumite, în conflict permanent cu ordinea fireasca pe care vrea sa o rastoarne.
În folclor, masculinitatea varstnica reprezinta un semn al didacticului, al moralului, al educatiei superioare, al intuitiei, al ritualizarii. Batranetea este o simbolizare a eternitatii, este sinonima cu prezenta harului divin. Longevitate si batranete fericita înseamna binecuvantare divina, pregustare a eternitatii, imagine perfectibila a vietii. Imaginea batranului este una paradoxala. Îi sunt caracteristice pe de o parte pasivitatea, senilitatea, degradarea fizica, pe de alta parte el manifesta calitati cum ar fi cunoasterea, reflectia, întelepciunea, intuitia, clarviziunea.
Remarcam prezenta unei serii de dihotomii fundamentale batranetii: sub o aparenta a insignifiantului se ascund un aport decisiv, o importanta rituala aproape demiurgica, o coeziune si o autoritate morala impresionante. Aceasta pendulare între întelepciune si senilitate, între experienta, credibilitate, forta mentala si neputinta fizica, între rolul benefic sau, alteori, maleficul extrem si inactivitatea fizica face din prezenta batranului una esentiala.
Note:
1. Emile Durkheim – „Formele elementare ale vietii religioase“, Iasi, Editura Polirom, 1995; Mircea Eliade „Initiation“ în M. Eliade (coord.) „The Encyclopedia of Religion“, MacMillan, New York, 1987; Mircea Eliade – „Tratat de istoria religiilor“, Editura Humanitas, Bucuresti, 1992; Georges Dumézil – „Mythes et dieux des Germains“, PUF, Paris, 1939
2. Emile Durkheim – op. cit., pp. 124-125.
3. Idem, p. 133.
4. Anne Marie Peatrik – „Vieillir ici et Ailleurs. L’exemple des Meru du Kenya“, „Retraite et Société“, Paris, La Documentation Française, no. 30, 2001, pp. 151-165, 2000