O opinie despre distributism

O stafie bântuie România:
stafia distributismului!
Asa ar fi trebuit sa isi inceapa distributistii manifestele lor. Numai ca Marx le-a luat-o inainte…
Distributismul este inteles, aici, in România, ca un soi de panaceu universal, care va zdrobi imperialismele de orice fel, va depasi clivajul stânga-dreapta, va rezolva problemele economice, oferind tuturor prosperitate, va provoca o reforma morala profunda ce va recrestina societatea in ansamblul ei.
Ca sa vedeti omiletica distributista, va invit sa urmariti clipul Ligii distributiste de pe Youtube. Asemanarile cu textul din Manifestul lui Marx nu sunt, cred eu, intâmplatoare.
Noua ordine crestina
Omiletica schioapa, revolutionara, negativa, din care aflam ca distributistii vor sa instaureze o „ordine crestina“, dar mai intâi trebuie sa „dea de pamânt“ cu nenumarati dusmani. In rest, nu pricepem nimic din ce inseamna de fapt aceasta „ordine crestina“.
E drept, clipul de pe Youtube ne spune ceva despre „o organizare sociala dreapta si durabila poate fi doar aceea in care dreptul de proprietate si mijloacele de productie, distributie si schimb sunt larg raspândite.“
Dar dreptul acesta este garantat pentru toti cetatenii dintr-o democratie capitalista. Doar legislatiile si fiscalitatea socialista se pun intre cetatean si libera initiativa. Asa ca… nimic nou sub soare.
Ni se mai spune si ca: „Ceea ce intru Adevar conteaza este Persoana si inlocuirea secularismului printr-o ordine crestineasca.“ Ce e acea ordine crestineasca? Eu stiu ca absolutismul monarhic a fost o ordine crestineasca, republicile italiene medievale au fost ordine crestina, autocratia bizantina si tarista a fost ordine crestina, dar si ca democratia americana este o ordine crestina.
Sa mergem mai departe. Sa vizitam site-ul Centrului pentru o Românie Integra si Prospera, think tank-ul distributistilor români
Pagina dedicata scopurilor acestui think tank ne spune ca avem probleme – trecerea bancilor din tara in mâini straine, cu interese straine; activele tarii vândute ieftin unor investitori si speculatori straini; dependenta fiscala, financiara si politica de organizatii internationale; un sector agricol fragil si neperformant; o distribuire tot mai nedreapta a bogatiei intre români; Institutii sociale, de invatamânt, de sanatate in ruina; exodul dureros si distructiv al românilor, mai ales al tinerilor;  populatie lipsita de curaj si de incredere; un consumerism sfruntat, agresiv, care incalca valorile morale; o reputatie internationala patata – si ca membrii acestui think tank ne vor oferi solutii. In spiritul distributist, desigur…. Evident ca formularile sunt generale: nu stim precis cam ce presupun aceste solutii.
Asa ca mergem mai departe, avem rabdare si gasim si un specimen de solutie: o scrisoare adresata de doi membri ai think tank-ului distributist lui Jeffrey Franks, cu sfaturi, desigur…
Descoperim o critica categorica a esecului neoliberal si o apologie a capitalismului de stat. Ce aflam:
„Caile ferate britanice sunt administrate de sectorul privat, dar subventionate de guvern; caile ferate franceze sunt de stat. Nu-i greu de ghicit care dintre cele doua state are un sistem feroviar mai bun. Aeroporturile britanice sunt privatizate; cu toate acestea, performanta aeroportului Heathrow este deplorabila (investitorii care, in momentul privatizarii lui, au stiut sa cumpere actiuni au facut insa o gramada de bani).“
Mai, sa fie! Bietii englezi, au o retea de cai ferate deplorabila si nenorocirea de aeroport Heathrow ar trebui oricând inlocuita de un aerodrom „de stat“ (recomand modelul Baneasa). Mai aflam ca „jumatate din bancile din Polonia sunt detinute si controlate de stat. China, India, Brazilia si nenumarate alte state refuza sa cedeze complet controlul asupra sectorului bancar in favoarea „fortelor pietei“ si sunt inca si mai hotarâte sa nu lase sectorul bancar sa intre pe mâini straine.“ Bon! Iata exemple demne de urmat: China, India si Brazilia…
Evident, mai descoperim ca am trecut prin criza financiara cea mai mare din ultimii 50 de ani, care a batut in cuie cosciugul capitalismului (metaforele apartin autorilor). Hmmm! Si Pravda vedea cuie in cosciugul capitalismului prin anii ’30. Dar capitalismul, care paradoxal are nevoie de crize tocmai pentru a se autoregla, a supravietuit. Iar criza de acum, in comparatie cu cea din anii ’30, este o copilarie. Desi pentru profetii apocalipsei capitalismului, da bine sa o supraliciteze, transformând-o intr-un… Armagedon, ceva.
Cât de crestin este distributismul?
Dupa ce ne-am amuzat un pic plimbându-ne prin lumea virtuala distributista, merita sa vedem daca distributismul are treaba cu crestinismul. De ce acest subiect? Pentru ca distributistii români folosesc crestinismul ca pe o lozinca utila si atractiva, se declara crestini si lasa impresia (mai ales in discutiile particulare) ca risti si o excomunicare daca nu esti distributist.
Distributismul a aparut intr-un mediu catolic, fiind conceput teoretic de doi apologeti catolici excelenti, care din pacate pentru ei nu aveau insa nici pregatire economica, nici pregatirea teologica necesara pentru a construi modele economice crestine: Chesterton si Belloc. Acesti oameni apartineau timpului lor: progresismul. E drept, erau catolici, dar apartineau unei Biserici Catolice care, din ratiuni istorice foarte precise, era manifestarea nonconformismului social. A fi catolic in Anglia victoriana si edwardiana presupunea a fi nonconformist. Asa ca simpaticii nostri autori isi permiteau excentricitati care, in tari traditional catolice, ar fi fost mult mai greu digerabile. Ei mai aveau un alt mic avantaj: Biserica Catolica, fara sa condamne capitalismul, condamna liberalismul (mai ales pe cel filosofic si politic), ceea ce facea posibila o critica de pe pozitii catolice a capitalismului
Asa ca acesti domni britanici s-au apucat de… ce se pricepeau ei mai bine: fictiune. Nu au dorit sa faca insa o fictiune literara, ci au pus bazele unei fictiuni economice. Evident ca au avut si continua sa aiba adepti. Care, dorind sa isi pastreze morga crestina, s-au apucat sa caute in doctrina sociala catolica argumente in favoarea domniilor lor.
Numai ca doctrina sociala catolica a avut… involutiile ei. Dupa Conciliul Vatican II, mai ales, catolicismul social a devenit accentuat de stânga. Daca dreptul la proprietate privata era considerat la 1891 un drept natural fundamental, respectul fata de proprietatea celuilalt fiind o virtute crestina de baza, in anii ’60 Biserica recomanda, in anumite situatii, nationalizarile, iar Papa Ioan Paul al II-lea (altfel incontestabil un mare om al Bisericii) spunea ca trebuie redistribuite toate proprietatile si lasa sa se inteleaga ca bogatia e un pacat.
Optiunea preferentiala pentru saraci a Bisericii Catolice din ultimii 50 de ani a dus inevitabil la apropierea de doctrinele socialiste, care viseaza la eradicarea saraciei. Astfel incât intre Syllabus (documentul conservatorismului catolic prin definitie) si doctrina sociala catolica din ultimii ani s-a creat o prapastie de netrecut.
Daca primul document condamna fundamentele filosofice ale liberalismului (chestiuni reparate prin fuziunea liberal-conservatoare din SUA anilor ’70-’80), ultimele documente critica economia de piata, ideea de profit si de bogatie, fac plecaciuni nu doar tiermondismului si altor ideologii stângiste soft, ci chiar si lui Marx (a se vedea cât de blajin se raporteaza Papa la el in ultimele doua enciclice, in comparatie cu tonul ferm al unui Pius al XI-lea sau al unui Pius al XII-lea). Catolicismul a imbratisat (cu exceptia câtorva fericite bastioane, precum Opus Dei sau Acton Institute) o mentalitate de stânga.
Ca si conservator, ma intreb cât de crestina mai este doctrina sociala catolica. Distributistii insa se raporteaza la ea pentru a isi justifica socialismul…
Dar sa mergem mai departe: distributistii vorbesc, dupa cum am vazut, despre o ordine crestina. Este, crestineste posibil asa ceva? Evident ca nu! Crestinismul este realist. Nu viseaza la societati drepte pe acest pamânt si miza sa este Imparatia Cerurilor, nu o ordine pamânteasca. Crestinismul nu este revolutionar. El nu „da de pamânt“, asa cum vor distributistii, ci stie ca regimurile politice, bune sau rele, sunt lasate de Dumnezeu, pentru mângâiere sau certare.
Doctrina distributionistilor
Crestinismul nu vrea sa schimbe fata lumii, ci doar sa intoarca sufletul omului catre Dumnezeu. Si are suficienta bataie de cap cu o astfel de provocare, ca sa se apuce sa faca ordine si prin politica…
Crestinismul in politica este eshatologic. Citeste semnele timpului si nu are nicio speranta in aceasta istorie. Desigur ca incurajeaza binele si dreptatea, dar este realist: aceasta lume are un stapânitor, care nu este Hristos.
Când credinta crestina in imparatia lui Dumnezeu pe pamânt a devenit aspiratie politica, atunci s-au nascut ideologii ale mortii. Comunismul si nazismul nu sunt altceva decât copiii atei ai unor parinti eretici: crestinii hiliasti si revolutionari care au crezut ca daca pun foc rânduielilor acestei lumi vor putea sa instaureze paradisul pe pamânt.
Dar daca nu sunt crestini, ce sunt totusi acesti distributisti? Ma refer mai ales la cei români. Daca pierdeti vremea pe forumuri si grupuri de discutie ale distributistilor români veti avea câteva surprize:
atmosfera este destul de cosmopolita din punct de vedere ideologic. Sunt si conservatori, si national-comunisti, si legionari, si ortodocsisti si apolitici care discuta acolo aprins. Se infiereaza proletar marea finanta (sotto voce, precum domnul Hurduzeu intr-o conferinta de anul trecut de la Constanta, mai transmit si câte o reflectie antisemita de genul „ce credeti? ca ne lasa evreii?“), dar se aplauda un personaj ca domnul Calin Georgescu, apropiat de Clubul de la Roma, care, intre noi fie vorba, nu e mai deloc criticat (acolo nu e marea finanta, e drept, acolo sunt „tovarasi“ de incredere).
Ca sa se gaseasca radacini nationale, cooperatismul socialist utopic si teoriile stângiste ale unui Madgearu sunt invocate ca argumente ale traditiei venerabile a distributismului românesc, dar se recita si poezii precum „Noi vrem pamânt“, desi niciun taran nu dorea pamântul pentru cooperative.
Atmosfera intelectuala ma face sa ma gândesc la…. colectia „Idei contemporane“ de la editura Politica (poate ca nu intâmplator, in contextul in care cel putin domnul Hurduzeu a lucrat ca redactor la acea editura). Colectia aceea prezenta texte marxiste mai nonconformiste (straine de linia oficiala a materialismului dialectic), fiind supapa intelectuala pentru multi in epoca. Dar….nu era nimic care sa nu fie marxist si conform cu linia partidului acolo.
Nu intâmplator, zic eu, autorii de la Idei Contemporane, prezenti in discursul distributistilor hurduzeieni, precum Nicholas Georgescu-Roegen, sunt aplaudati ca modele de luat in seama. Nu mai vorbim despre clubul de la Roma sau de marcusianismul cu care dl Hurduzeu critica Occidentul „decadent“ (sesizabil mai ales in cartea despre teroristul Unabomber).
Asadar… o ciorba doctrinara. Insa nici macar asta nu e o ciorba autentica. De pe pozitii poate ceva mai bine precizate doctrinar, Dughin, la Moscova, fierbe o ciorba doctrinara ortodoxo-bolsevico-panslavista, cel putin la fel de interesanta.