Noul Miyazaki (1)

Asia nu este doar cel mai întins continent al lumii, ci si cel mai fascinant, inovator si variat, dintre toate, din punct de vedere filmic. Din nefericire, majoritatea propunerilor demne de atentie ale cinematografiilor asiatice ajung la noi tardiv sau deloc. Aceasta rubrica îsi propune sa remedieze inevitabilele lacune si sa stimuleze interesul pentru valorile cinematografice asiatice de ieri si de azi.

Makoto Shinkai (Makoto Niitsu în buletin), nascut în 1973 la Nagano, este unul dintre cei mai importanti autori de animatie japonezi de azi, desi nu a realizat pâna acum decât doua lungmetraje. Chiar daca nu poate rivaliza deocamdata cu mai vârstnicii sai confrati Isao Takahata, Hayao Miyazaki sau Mamoru Oshii, renumiti în întreaga lume, cineastul a fost deja aclamat de critici ca „noul Miyazaki“.
Primul film cunoscut al lui Makoto Shinkai este un scurtmetraj de numai 5 minute, „She and Her Cat“ sau „Their Standing Points“ (1999). Este o încântatoare animatie monocroma despre relatia dintre o tânara singura si motanul ei Chobi, prezentata din primavara pâna-n iarna. Povestea este relatata de Chobi, a carui voce e asigurata chiar de autor. Un al treilea personaj este pisica Mimi, prietena motanului, ale carei replici apar pe ecran. Poezia obiectelor observate în ralanti si a gesturilor cotidiene ale Ei, tot mai trista pe masura ce lunile trec, elipsele cu închidere în negru si muzica nostalgica dau savoarea acestei povesti stranii. „She and Her Cat“ i-a adus lui Makoto Shinkai câteva distinctii locale, printre care marele premiu la concursul de animatie pe computer DoGa.
Tot în 1999, el a animat si regizat „Other Worlds“ sau „Distant World“, un foarte scurt exercitiu alb-negru, acompaniat de o piesa interpretata la pian de Megumi Eda, despre un barbat si o femeie care-si discuta relatia (din nou, replicile sunt scrise pe ecran). Filmul este important pentru ca aici apar pentru prima data atractia zborului, pe care cei doi iubiti viseaza sa-l faca împreuna, si groaza despartirii.
Pentru Makoto Shinkai a urmat, în 2002, „Voices of a Distant Star“, un scurtmetraj ceva mai lung, de 25 de minute. Animatie îmbinând elemente 2D si 3D, realizata de autor la domiciliu, pe propriul Power Mac (dupa ce a renuntat la job-ul de designer grafic în cadrul companiei Falcom, producatoare de jocuri video), „Voices of a Distant Star“ a fost filmul care i-a adus celebritatea în Japonia, fiind apoi difuzat de televiziunea prin satelit Animax si lansat pe DVD în Italia, Germania sau SUA. Desi Steven Foster este creditat uneori drept coregizor, contributia sa s-a limitat la adaptarea scenariului si a dialogurilor în engleza (care a si stârnit nemultumirea unor experti în anime-uri).
Pentru a va face o impresie despre succesul la publicul local al acestui film, merita spus ca el a rulat timp de o luna în cinematograful „Tollywood“, cu doar 46 de locuri, aflat în Shimokitazawa (oras din vestul zonei metropolitane Tokio), dar în acest timp a fost vazut de vreo 3.000 de persoane, majoritatea atrase de trailer-ul vazut pe Internet. Ulterior, Makoto Shinkai a publicat si un serial manga cu povestea din scurtmetraj, ilustratiile fiind semnate de un artist apreciat, Mizu Sahara.
În pofida recuzitei SF, „Voices of a Distant Star“ este mai ales un film de dragoste. El se deschide cu tânara eroina, Mikako Nagamine, într-un oras pustiu. Ea ne spune ca, pâna în primii ani de liceu, crezuse ca lumea se întindea pâna acolo unde pot ajunge semnalele telefonului ei celular si se întreaba de ce acum nu mai poate comunica cu nimeni. Însa realizam curând ca Mikako se afla de fapt în cabina unui urias robot spatial, un „Urmaritor“ (Tracer), iar peisajul urban parasit era doar rodul imaginatiei sale. Prin flashback-uri, îl cunoastem pe al doilea – si ultimul – personaj al filmului: Noboru Terao, fostul ei coleg. Trebuie spus ca, în versiunea initiala a filmului, vocile celor doi le apartineau lui Makoto Shinkai si logodnicei sale Mika Shinohara (vocea Ei din „She and Her Cat“); ulterior, eroii au fost dublati de actori profesionisti, iar DVD-ul filmului include ambele versiuni.
În planul trecut, ne aflam în iulie 2046. Pe drumul de la scoala spre casa, cei doi adolescenti admira impozanta nava spatiala Lysithea, facând parte din flota armatei Natiunilor Unite. Lysithea urmeaza sa calatoreasca dincolo de limitele Sistemului Solar, pentru a-i anihila pe tarsieni, alien-ii care îi eliminasera pe primii exploratori NASA ajunsi pe Marte. Raspunsurile evazive ale lui Mikako, atunci când Noboru întreaba daca vreun locuitor al orasului lor a fost selectionat pentru a participa la misiunea de razbunare împotriva tarsienilor si continua sa peroreze pe aceasta tema, se vor dovedi mai apoi relevante. Admirând pe cer un „Urmaritor“, Mikako îi marturiseste prietenului ei ca în curând va controla un asemenea robot spatial (a carui înfatisare ne aduce aminte de „Transformers“ sau de „Voltron“).
Ca pilot spatial, Mikako pleaca mai întâi pe Marte, unde se antreneaza intens pentru a-i înfrunta pe tarsieni, apoi pe Jupiter si pe satelitii sai. Ulterior, nava-amiral Lysitheea si restul armadei Natiunilor Unite, care poarta peste 1.000 de persoane, trec de Pluto si se îndreapta catre o destinatie secreta, în cautarea tarsienilor. Mikako ramâne în contact cu Noboru prin email-uri trimise de pe telefonul mobil, însa, pe masura ce distanta dintre ei creste, mesajele ei ajung la destinatar tot mai târziu, în câteva luni si chiar ani. Treptat, dorul de Pamânt si afectiunea pe care o simte fata de Noboru (care acum înainteaza în vârsta mult mai rapid decât ea) o napadesc pe Mikako, chiar daca începe, în sfârsit, batalia cu tarsienii. Eroina se refugiaza în amintirile pretioase în care ei manânca împreuna înghetata, palavragesc la adapost de ploaie sau împart aceeasi bicicleta. Atunci când iubesti cu adevarat, uneori poti depasi obstacolele timpului si spatiului… (Nu întâmplator, autorul enumera, printre sursele sale de inspiratie, alaturi de un film al lui Miyazaki, „Laputa: Castle in the Sky“ si… „Dracula“).
Povestea celor doi eroi, care traiesc în doua universuri complet diferite, emotioneaza si datorita muzicii compuse de Tenmon (Atsushi Shirakawa), care a fost coleg cu Makoto Shinkai la Falcom si a mai colaborat ulterior cu cineastul la lungmetrajele sale. Însa asta nu stirbeste din meritele regizorului-scenarist, care izbuteste sa ne ofere o bijuterie a cinematografului de animatie, cu actiune si dragoste, bucurii si drame, singuratati si vise. E greu de crezut ca acest scurtmetraj animat, atât de profund si rascolitor, a fost realizat, într-o masura covârsitoare, de un singur om, la computerul sau… În cadrul filmografiei autorului, „Voices of a Distant Star“ a reprezentat o pregatire reusita pentru debutul în lungmetraj.
Însa, pâna la acest debut, Makoto Shinkai a mai realizat în 2003 un videoclip, „The Smile“, ce acompaniaza o melodie interpretata de cântareata Hiromi Iwasaki. De fapt, animatia muzicala a fost utilizata pentru a deschide un popular program nipon, care e difuzat zilnic de aproape patru decenii. Preocupat, ca si în „She and Her Cat“, de relatia dintre o fata si animalul ei de companie, Makoto Shinkai dovedeste ca 2 minute îi sunt suficiente pentru a ne fermeca cu o poveste vizuala simpla (beneficiind, desigur, si de versurile sugestive ale cântecului, care se încheie cu promisiunea de a nu lasa speranta sa moara). Se spune ca ideea acestui videoclip i-ar fi venit animatorului de la speculatiile unui prieten privind distanta pe care un hamster ar strabate-o, de-a lungul vietii, în roata sa. „The Smile“ este un exercitiu de stil delectabil si energizant, lansat cu un an si jumatate înainte de remarcabilul lungmetraj de debut al autorului.