Dezbatere despre Rosia Montana la Realitatea TV, cu Mihai Tatulici. Tema: patrimoniul cultural de la Rosia, denumit, dramatic, „al nimanui“. Masa de manevra în strada, in fata sediului Gold Corporation, cu locuitori „pro“. Cei trei-patru opozanti ai proiectului din emisiune (Ioan Piso, Stefan Bâlici, Mircea Babes), fata cu majoritatea covârsitoare „pro“ (din care fac parte si academicieni „independenti“, precum Alexandru Vulpe si Razvan Theodorescu), sunt huiduiti sistematic de asa-zisii locuitori muritori de foame, scosi în plin viscol în strada.
Intentia emisiunii transpare din fiecare detaliu: oamenii din strada fluiera ca la meci, de câte ori unul dintre opozantii proiectului deschide gura; de multe ori, e greu sa urmaresti argumentele, din cauza zgomotului de fond; Tatulici contraataca agresiv, de câte ori i se imputa ca emisiunea nu ar fi o dezbatere impartiala, ci propaganda, la ora de vârf, pentru Gabriel Resources. „E emisiunea mea, mi-o organizez cum vreau eu, nu-mi spuneti dvs. cum sa-mi fac emisiunea“, e tot ceea ce gaseste de cuviinta sa spuna moderatorul. Cu alte cuvinte, ce importanta are daca el face propaganda pe fata? E pe terenul lui, invitatii au cazut deja în cursa si joaca asa cum le cânta el. Profesorul Ioan Piso are inspiratia sa se ridice si sa paraseasca emisiunea; daca si ceilalti doi invitati „anti“ ar fi facut la fel, ar fi ramas doar golzii, între ei.
La un moment dat, Tatulici rabufneste si îl întrerupe brutal pe Stefan Bâlici, unul dintre invitatii „anti“, aruncându-i printre dinti ca spune prostii. Stefan Bâlici, care e arhitect si lector la Universitatea Ion Mincu, vorbea exact despre subiectul emisiunii – valoarea arhitectonica a unor monumente de la Rosia Montana. Tatulici ar fi trebuit sa fie, în tot acest timp, moderatorul impartial. Camerele insista frenetic pe mesajele afisate de protestatari, care se plâng ca-s „muritori de foame“. Perla serii o lanseaza tot moderatorul, care compara adunarea lui din fata sediului Gabriel Resources cu protestele din Piata Universitatii. „Cele mai inteligente lucruri le spune, în aceste zile, strada“, încearca sa ne convinga gazda emisiunii. Uita sa spuna „multimea adnata spontan în strada“, nu angajatii adusi în ninsoare cu pancarte PR-istice, pusi sa arunce cu borduri si cu oua stricate în opozantii proiectului – cum relateaza un blogger pe VoxPublica, de la fata locului.
Alexandru Vulpe e protagonistul unui alt moment amuzant al serii, când povesteste cum si-a modificat el punctul de vedere, dupa ce initial redactase un raport al Academiei defavorabil exploatarii de la Rosia Montana. Omul ne arata cum si-a dat seama ca s-a înselat si si-a schimbat parerea petrecând o zi pe teren, la fata locului, la Rosia Montana. Asadar, presedintele Sectiei de Stiinte Istorice si Arheologie a Academiei Române, dupa ce studiaza temeinic, în vederea unui raport, o problema de istorie si de arheologie, se întoarce la 180 de grade fata de concluziile sale initiale plimbându-se o zi pe teren, ca turist. Curat academician, curata vulpe!
Sloganul acesta cu muritorii de foame aruncat în mijlocul unei discutii despre patrimoniul cultural arata, pe de alta parte, disperarea la care a ajuns compania Gabriel Resources. Nu, nu mai conteaza galeriile romane, monumentele care vor fi distruse, nu mai e relevanta nici problema ecologica, ce s-ar întinde pe sute de ani, de aici înainte, si nici procentul ridicol cu care s-ar alege statul român din întreaga tarasenie nu mai are vreo importanta. Tot ce conteaza e ca niste oameni sunt scosi în strada, la sediul companiei, strigând ca mor de foame, iar tara ar trebui sa cedeze imediat în fata santajului emotional.
Faptul ca localnicii de la Rosia Montana se plâng ca mor de foame si ca nu mai au locuri de munca e trist, iar eu, unul, tind sa le dau crezare. Nu pun în discutie faptul ca acei oameni nu au ce munci si din cauza ca zona, decretata „exploatare miniera“, e închisa oricarui alt tip de activitati – inclusiv celor turistice. Ce ne garanteaza, însa, ca fostii minieri ai exploatarii românesti închise în 2006 vor fi eligibili pentru a fi angajati în proiectul ultra-tehnologizat al canadienilor? Si, pentru fiecare 300 de oameni dintr-o zona defavorizata carora li se promit locuri de munca, ar trebui sa distrugem de acum înainte câteva mii de hectare de teren, aruncându-le în aer si acoperindu-le cu cianuri? La 7 milioane de locuitori care traiesc la limita saraciei în prezent, în România, nu pare un plan prea inteligent. Cel putin, nu daca nu ne dorim sa ajungem Republica Haiti, care a luptat cu saracia taindu-si toti copacii, pâna la ultimul, pentru a-i transforma în lemn de foc si carbune.
Cât despre Mihai Tatulici, nu e el acela care îl invita, sistematic, în emisiunile lui pe patronul escrocheriei Caritas, aratând oamenilor cât de sigura e „investitia“ si ce lucru inteligent e sa-ti bagi banii în piramida? Nu a fost acelasi Mihai Tatulici, acum vreo doi ani, si într-o excursie în Noua Zeelanda pe banii RMGC, ca sa vada cât de ecologice sunt exploatarile cu cianuri în alte colturi ale lumii? Daca tot arunca sute de mii de euro pentru a-si cumpara ambasadori, compania canadiana ar putea sa se si documenteze nitel, pentru a-si cumpara, macar, niste ambasadori credibili. n
Autor: CATALIN STURZAApărut în nr. 3612012-02-16