Este de crezut ca, mai devreme sau mai târziu, Europa va iesi din criza. Desigur, când vom face bilantul ne vom referi în primul rând la daunele economice, sociale si politice produse de toti acesti ani de descrestere, de suferinta a sistemului social, de deligitimizare a unor institutii însemnate, a unor aspiratii ce pareau îndreptatite si a vietii publice în genere. Dar, atrage atentia pe buna dreptate ziaristul italian Lucio Caracciolo, în „La Reppublica“, va trebui sa luam în considerare si efectele culturale ale disputei în jurul „caracterelor nationale“, un element presupus a fi la originea actualei crize. E o teorie geoculturala si politica destul de veche, si înca la moda astazi, aceea care contrapune pe viciosii meridionali virtuosilor nordici, greierii furnicilor, nefacatorii de nimic mediteraneeni harnicilor locuitori ai tarilor baltice. Si asta nu e o gluma, ba exista chiar lideri politici si intelectuali de vaza care sa sustina o astfel de teorie. Zboara adesea invective încrucisate între nordici si meridionali, în spiritul credintei ca ar exista un anume destin care sa impuna comportamente economice si sociale prestabilite în functie de clima sau de situarea pe o anumita paralela geografica. Un editorial din „The Economist“ sumarizeaza foarte bine mai toate stereotipurile diviziunii europene dintre Nord si Sud. „Dupa traditia populara, scrie editorialistul, nordicii sunt cel mai adesea priceputi, tenaci, reci, onesti, harnici la munca, rigizi în moralitatea lor si un pic cam nepritenosi cu strainii. Cei din sud sunt mai smecheri, mai calzi, iubitori de placeri, lenesi, mai putin onesti, dar ospitalieri cu strainii, au o moralitate flexibila si sunt putin cam vicleni.“
În acest fel, însa, ideea de Europa însasi, ba chiar întreaga istorie a continentului ar fi falsificate. Daca, într-adevar, fiecare dintre noi ar fi strict la cheremul determinismului geografic, ce rost ar mai avea sa vorbim de un proiect european comun? Daca anumiti greci falsifica bilanturile, în calitate de greci si nu de pungasi în general, despre ce orizont comun se mai poate discuta? Si daca un estonian, un neamt sau un austriac sunt prin definitie rigurosi exclusiv în virtutea unor ierni lungi si foarte reci, la ce bun am mai încerca sa mai facem un „compromis“ cu lenesii din Italia sau din Peninsula Iberica?
Adevarul este ca, în timpuri de criza, ratiunea începe sa cedeze în favoarea sloganurilor. Si se ajunge, astfel, la un veritabil festival al extremismelor: problemele se abordeaza într-un spirit antagonist, nu constructiv sau nici macar neutru, iar daca în epoci mai vechi ale istoriei se rezolvau prin tragerea spadei si pornirea unui conflict armat, astazi sau poate mâine nu este exclus ca ele sa reflecte cel putin o profunda ostilitate. Si asta, fara macar sa se furnizeze explicatii ori sa se mai pomeneasca despre lumea globala si sa se descrie raporturile dintre tarile europene în termeni de perfecta interdependenta, asa cum se facea nu cu multa vreme în urma. Nu, acum domina doar simplistul bipolarism. Nord contra Sud, Sud contra Nord. Alb si negru, negru si alb, fara nuante intermediare. De aici pâna la rasism nu mai e decât un pas. Si e unul scurt!
Parca ne-am afla în câmpul unor adevaruri eterne, pe teritoriul axiomelor, indiscutabile pentru ca sunt nedemonstrabile. Dar daca societatea noastra si economia sunt determinate de o regula inflexibila, daca fiecare dintre noi apartine, prin nastere, fie castei alese, fie celei inferioare, ce sens a mai avut încercarea de a preconiza o arhitectura comunitara de la Marea Nordului pâna la Marea Egee? Nu cu multa vreme în urma, un diplomat german explica în acest fel falimentul logicii care sta la baza Tratatului de la Maastricht, de fondare a Uniunii Europene: „Totul a esuat din pricina ca am încercat sa îi nordificam pe mediteraneeni. Numai daca am fi fost cu totii omologi si în cultura monetara am fi reusit sa gestionam o moneda comuna. Ceea ce s-a dovedit, pâna la urma, a fi doar o iluzie“.
Aventura euroului va fi, probabil, judecata de istorici, la timpul potrivit. Dar trebuie înteles ca aici este vorba de mult mai mult decât de o simpla moneda de schimb. Dupa cum atragea atentia unul dintre cei mai importanti istorici ai Europei contemporane, Mark Mazower: „Economia a ghidat dezbaterea asupra crizei Eurozonei dar, de fapt, ar trebui sa ne preocupam mai ales de politica. Caci, dupa toate, proiectul european de dupa cel de-al Doilea Razboi Mondial se baza de folosirea integrarii economice si a beneficiilor sale pentru a emancipa continentul de trecutul sau însângerat. Dar, în acest moment, în Europa meridionala violenta se reîntoarce ca urmare a programelor de austeritate ce sunt impuse si reclamate drept pret pentru ramânerea în Eurozona. Punctul esential nu este însa doar ideea de a face parte din Eurozona, sunt puse în chestiune chiar natura si viitorul democratiei.“
Viitorul tuturor democratiilor, fie ele nordice sau meridionale!
Autor: DUMITRU RADU POPAApărut în nr. 396