Sari la conținut
Autor: Cornelia Maria Savu
Apărut în nr. 285

In gradina mirabilis

    Chiar daca sunt zile fierbinti de vara si masinile desemnate sa-i duca la Mogosoaia pe cei pasionati de turismul cultural au disparut (din motiv de criza), cine se incumeta sa mearga la Palatele Brâncovenesti are ce vedea. Câteva expozitii ce si-au gasit spatiul de expunere perfect in resedinta voievodal-princiara si  ambientul pe masura ofera publicului un regal vizual – sculptura regretatului Vasile Gorduz, lucrarile sticlarului Mihai  Hlihor si o noua iesire in lume a Grupului fara nume. Cinci artisti vizuali al caror proiect de cursa lunga isi mai inscrie o reusita in palmares, potentata si de sobrietatea blajin  d’antant a locului.
    Grupul fara nume, care a avut prima expozitie acum doisprezece ani, in 1998, reuneste cinci pictori, patru pastinisti (studenti ai profesorului si artistului Horia Pastina), Nicolae Badiu, Cristian Ditoiu, Marian Dobre, Valeriu Paladi, si Floarea Peia, o studenta a profesorului artist Florin Ciubotaru.
    Primul amintit, Nicolae Badiu, a avut initiativa acestei reuniuni. Au cautat un nume potrivit aspiratiilor gruparii, nu l-au gasit si au ramas… fara nume intr-un proiect ce vizeaza constructul pe un traseu mai lesne de rostit si mult mai greu de infaptuit: a deveni urmeaza lui a fi.
    In mai bine de un deceniu de existenta, Grupul fara nume n-a invitat alti artisti sa i se alature, dar nici alti artisti nu s-au aratat dispusi sa intre in grupare. Nu pentru ca ar fi vorba despre un cerc exclusivit, elitist, cu teoretizari si program neaparat de urmat, ci, putem presupune cunoscându-i si urmarindu-le atent iesirile catre public, pentru ca, surprinzator, chiar de la inceputuri, grupul s-a articulat simbiotic. „Suntem impreuna pentru ca am apucat asa. Asta nu inseamna ca nu dam cu noi de pamânt, ca nu avem libertate deplina“, spune Marian Dobre, artistul care si-a asumat promovarea gruparii.
    Grupul fara nume deschide expozitii cam din doi in doi ani. In spatii bine alese, cu vernisaje care sa ramâna in amintirea publicului, precum acela al expozitiei din 2002, „O varianta“, de la Muzeul National al Literaturii Române, insotit de concert de pian si fagot, de la care participantii abia s-au dat dusi dupa mai bine de patru ore de adastare in expozitie. Ori ca la Mogosoaia, acum câteva zile, când numai caderea intunericului a razletit numerosul public din fata lucrarilor asezate bine chibzuit in incaperile arcate ale Palatului.
    Asta nu inseamna ca toate momentele expozitionale ale grupului au fost doar reusite.
    In 2007, dupa ce maestrul Paul Gherasim, prezent la vernisaj, le-a semnalat o seama de nepotriviri, de inadvertente, cei cinci si-au dat jos, a doua zi, lucrarile de pe simezele Caminului Artei si au oferit publicului o alta expozitie. De altfel, inca de la inceputuri, de când cei cinci abia terminasera facultatea, primul critic de arta care a curatoriat grupul a fost Doina Mândru. Cea care a girat si noua lor expozitie de la Palatele Brâncovenesti, in selectia maestrului Paul Gherasim si cu mari nume ale artelor vizuale contemporane prezente la deschidere.
    Anul 2009 a insemnat o premiera in istoria Grupului fara nume. Pentru prima oara cei cinci au lucrat impreuna intr-o minitabara la Comana. „Daca rezolvam relatiile dintre  noi, nimic nu e greu – crede Marian Dobre – Dezbaterile sunt ardente, dar nu ne dorim sa teoretizam in numele grupului. Asta ar duce la desfiintare. Dupa ce am lucrat impreuna si am vazut ce bine ne-a fost, am cumparat un teren la Comana, pe care sa construim un «sediu». Comunicarea, comuniunea noastra nu e una obisnuita. Nu comunicam intre noi pe e-mail, mai degraba vom construi atelierele decât sa ne trimitem texte unii altora“.
    Despre expozitia recent deschisa  la Mogosoaia, artistul spune ca, din moment ce Paul Gherasim, Horia Pastina, Mihai Sârbulescu i-au privit pe cei cinci mai serios, inseamna ca „iesirea la Comana a fost benefica, am reusit sa construim impreuna si ceea ce am oferit spre vedere si intelegere publicului e un lucru bine inchegat“.
    Intr-o viata artistica minata poate prea apasat de orgolii, de intâietati si de repudierea maestrilor, a profesorilor care, zic invataceii, le-ar ingradi tinerilor avântul spre originalitate si spre câstigarea individualitatii, „ucenicii ascultatori“ din Grupul fara nume nu vor ca exegetii sa-i separe, sa-i considere „cei buni“ fata cu „ceilalti rai“, sa-i directioneze, sa-i manipuleze.
    „Nu indraznim sa spunem ca ne revendicam de la «Prolog» – spune Marian Dobre, care-si da un doctorat pe aceasta tema, sub indrumarea profesorului Cristian Robert Velescu – Au existat anumite temeri sa nu semanam cu maestrul, dar Horia Pastina a lucrat cu noi ca oameni. N-am deprins doar un limbaj plastic, am fost educati sa intelegem lumea. Suntem deja individualitati, de aceea l-am rugat pe Paul Gherasim sa ne «puna» impreuna. Toti tindem spre a fi ucenici intr-o meserie dincolo de puterea noastra, aici ar fi de inteles o asemanare cu «Prologul». Sa pictezi ceea ce nu se lasa vazut“.
    Cei cinci artisti din Grupul fara nume au plecat in elaborarea picturii lor de la un tip de imagine de „scoala franceza“, avându-i maestri pe Alexandru Ciucurencu si Horia Pastina.
    Si-au dat seama si de marile limite ale unui asemenea tip de imagine. Au ucenicit la pictura de la noi din biserici – Marian Dobre, Nicolae Badiu, Floarea Peia au pictat si restaurat lacasuri sfinte, Valeriu Paladi si Cristian Ditoiu au participat la restaurari. „Ne intâlnim altfel cu peretele, cu panoul. Stim cum sa le vindecam. A studia si a experimenta dupa model sunt demersuri ce nu pot fi separate. In expozitia de la Mogosoaia s-a vazut asta, s-a vazut si ca experimentam. Suntem un grup impartit in doua, constientii si inconstientii. Capabili sa stam alaturi, sa lucram si sa expunem impreuna, capabili de aceasta performanta. Practic, suntem un grup care isi asuma toate directiile din arta contemporana, fiind pe picioarele noastre“, crede Marian Dobre.
    Pentru artist, constructia expozitiei de la Mogosaia incheie o etapa din devenirea grupului – suportabilitatea – „am vazut ca e bine, ne-am epuizat fiecare automatismele deprinse in timp“. A doua etapa va fi una a asumarii libertatii – „vai, ce liberi suntem, stim fiecare cum sa ne punem lucrul nostru alaturi de ceilalti.“ Si, in fine, a treia etapa va fi chiar aceea „fara nume“ – „fara pecete individuala – nu va fi insa o experienta mistica, aici ne separam de «Prolog»“.
    Expozitia Grupului fara nume de la Palatele Brâncovenesti/Mogosoaia e un construct secvential bine articulat intr-un fel de gradina mirabilis. De gradina de rai mental, asteptând intruparea. Un spatiu desfacut in evantai, cu resorturile la vedere, subsumate unei gramatici subtile care acumuleaza tensiunea miracolului ce va sa vie. Garduri despartind (protejând?) intunericul manos, in falduri, incremenit in asteptarea luminii. Geometrii care abia se disting, nutrite dintr-o paleta speciala, in care culoarea lipsa se instituie tocmai in pregnanta. Poduri peste vâltori de apa, de vegetal, in devalmasie. In-semne, in-scrisuri, coduri secrete umplând membrane si alveole, eruptie de vegetatie edenica oferita vederii parca printr-o perdea abia transparenta, ca si cum ai picta si ai arata ceea ce nu se lasa vazut. Un inceput de gradina, in fond, un strai pestrit, o haina a patriarhului intinsa peste fruntarii (remarcabila lucrarea lui Marian Dobre „Haina Patriarhului“, valorificare simbolica a Hainei Sfântului Ierarh Nicolae pictata de acesta in trapeza de la Dridu. In care crucea in cerc de pe haina ierarhului poate deveni planul unui „inceput de gradina“, asa cum vesmântul e un suport pe care se poate construi o lume. Val si orizont ab initio).
    Noua iesire in public a Grupului fara nume e una de referinta in peisajul expozitional al anului 2010. Trebuie neaparat vazuta, chiar daca in aceste zile se ajunge greu la Mogosoaia. Incercati. Si gânditi-va ca prin acest drum ati putea sa treceti proba acceptarii in gradina mirabilis.