Cum poate fi reprezentat capitalismul? Sau, mai de graba, cum tine capitalismul sa fie reprezentat? În 1936, în teza sa de doctorat „La photographie en France au XIX siècle“, Gisèle Freund, sociolog si fotograf, a descris importanta fotografiei pentru burghezie. Primele portrete pictate cu aere princiare ale noii clase sociale au aparut sub domnia lui Louis XVI. Câteva decenii mai târziu, burghezii au gasit în fotografie o maniera de a-si imagina ca sunt „cetateni-regi“ a caror imortalizare va traversa istoria.
Deschisa de curând la Montréal, o expozitie a artistului danez Zachary Formwalt, nascut în Statele Unite, este dedicata legaturii dintre arta fotografica, burghezie si sistemul financiar care-i asigura existenta si reproducerea. Lectura sociologica si politica a acestei legaturi intrinseci este menita sa scoata în evidenta interesul capitalismului si al burgheziei de a face vizibil ceea ce, de fapt, este aproape invizibil (cu deosebire azi), de a face lizibil, limpede un sistem în mare masura opac. Bazate pe o imaterialitate si pe o sinteza periculoasa între bani si realitate, reprezentarile sistemului monetar par sa functioneze dupa reguli autonome. Formwalt conclude ca arta si banii au deseori multe în comun, în sensul ca banii si sistemul financiar sunt o abstractie care are nevoie de vizibilitate, de o forma de arta care se pretinde realista. Fotografiile din secolul XIX si cinematograful la începutul sau ar reprezenta astfel un ecou al valorilor capitaliste, ar fi chiar rezultatul unei complicitati. Complicitate care s-a pastrat, s-a extins si la arhitectura si continua sa serveasca iluziei ca sistemul economic poate fi facut vizibil. Într-un clip video cu titlul „Unsupported Transit“ Formwalt urmareste constructia giganticei Burse din Shenzhen (China), iar în clipul „In Place of Capital“ el avanseaza ideea pertinenta ca un film despre activitatile financiare si miscarile pietei capitaliste ar fi plictisitor, inutil si chiar imposibil de realizat. N-ar fi nimic de vazut, fiindca toate tranzactiile sunt efectuate într-un mod imaterial, electronic în deceniile din urma. Marx nu s-a înselat când spunea despre rolul banilor de a „converti reprezentarea în realitate si realitatea în simpla reprezentare“.
Expozitia mi-a reamintit constructiile pe cât de sfidatoare, pe atât de urâte ale bancilor straine care au desfigurat orasele României. Mi-a mai amintit aceasta expozitie fotografia destinata istoriei a unuia dintre vajnicii si neobositii nostri luptatori cu trecutul, cu Securitatea, cu turnatorii, cu raul comunist. În sacou si tricou negru juvenil, în costum si cravata cu nodul perfect, în camasa deschisa muncitoreste la doi nasturi sau dupa ultima moda masculina, barbierit la sânge sau cu barba, tacalie sau favoriti, cu trabuc sau nu între degetele mâinii suspendata în aer ca o posibila amenintare, expresia de profunda multumire de sine si de vag si superior dezgust chiar si fata de fotograful care l-a imortalizat nu lasa nicio îndoiala ca avem de-a face cu unul din burghezii nostri. Conform definitiei clasice, o persoana care face parte din clasa dominanta în societatea capitalista nu munceste cu bratele si este incapabila sa aprecieze dezinteresul, gratuitul, deseori si esteticul. În cazul României, un îmbogatit al vremurilor noi. Unul dintre cele câteva mii, dintre cele câteva procente de burghezi care s-au nascut, s-au umflat, s-au latit si s-au catarat în vârful piramidei sociale, politice si intelectuale într-un rastimp mult prea scurt si mult prea tulbure pentru ca modul, de altfel bine cunoscut, în care si-au apropriat, în care au jefuit bogatia tarii sa nu fie respingator si condamnabil. Poate de aceea cuvântul a disparut complet nu numai din presa, din discursurile politice sau intelectuale, poate si din literatura, dar si din vocabularul curent. Poarta în el, desigur, si încarcatura negativa de pe vremuri, trimiterea ideologica fara echivoc la dominatie, la posesia mijloacelor de productie si la exploatarea clasei muncitoare. Câteva eufemisme l-au înlocuit: om de afaceri, întreprinzator, dezvoltator, proprietar, actionar.
În virtutea aceleiasi strategii de edulcorare, de idealizare a noilor realitati capitaliste n-ar mai exista în România nici proletarii, atât câti au mai ramas în tara si muncesc pentru burghezia autohtona si companiile straine – ei ar fi „operatori“ – , si nici sarmanii tarani – ei ar fi „fermieri“. O soarta mai buna, datorita pesemne trecutului feudal mai îndepartat care atinge o confuza fibra patriotica si a dragalaseniei pentru câtiva supravietuitori cu maniere, a avut cuvântul „boieri“. Sub aceasta fantomatica si pretentioasa realitate si-au cautat între timp refugiu, respectabilitate si celebritate mai multi intelectuali care au prosperat si prospera ca niste vulgari burghezi. Pot fi cu usurinta recunoscuti datorita accesoriilor vestimentare (palarii, lavaliere, papioane…), a mofturilor de sfatuitori si moralisti ai natiei altminteri copios detestata si a manierelor cel mai adesea de cafenea si nu rareori de mahala.
Cu totul neasteptat, în urma cu doua-trei saptamâni, daca nu ma însel, în urma unei tranzactii dubioase cu câteva sute de hectare de pamânt agricol, au reaparut în presa si s-a vorbit si se vorbeste în voie despre „mosii“ si „mosieri“. Pare o trezire brusca dintr-un cosmar, o sfidare a capitalismului triumfator, a Europei civilizate, dar nu e decât o pierdere violenta a iluziilor în care tara e prinsa ca într-o pânza de paianjen de douazeci si trei de ani. S-a crezut si se va mai crede probabil o vreme, pentru ca anumite realitati dramatice sunt greu de acceptat, ca hulitul regim burghezo-mosieresc pe seama caruia s-a batut moneda ideologica în lungii ani ai democratiei populare si ai socialismului nu mai era decât o amintire, o pagina de istorie.
Autor: CONSTANTIN STOICIUApărut în nr. 4482013-11-28