Modelul grec (III)

Care este imaginea grecului (grecul ca individ, ca fiinta sociala si morala, ca fel de a fi si ca mod de a se situa în lume), ce fantasme se leaga de el în imaginarul românesc si, ipso facto, în literatura româna? Subiect interesant, subiect dificil. Mi-ar trebui mult timp sa vorbesc despre el. O tema care poate deveni tema de cercetare pentru unul dintre doctoranzii nostri. Ma multumesc sa fac, acum, câteva comentarii impresionistice. În imaginarul românesc (cu precadere în  imaginarul popular), grecul circula sub mai multe ipostaze. Deseori este identificat cu „tipul fanariot“, adica cu functionarul lacom al imperiului otoman, cu „strainul“ venit sa se îmbogateasca. Nu-i o fantasma buna, o fantasma „pozitiva“, se întelege. Regasim aceasta imagine în romanul lui Nicolae Filimon „Ciocoii vechi si noi“ sau în piesele lui Vasile Alecsandri. Andronaki Tuzluc, eroul lui Filimon, este prin excelenta un fanariot (în perceptia populara), adica un „météque“ corupt si apucator , un parvenit care va fi pradat de alt parvenit, mai tânar si mai feroce decât el, Dinu Paturica. Acesta din urma este, însa, atentie!, român*.
Nu este unica imagine, repet, cu care circula omul grec în literatura româna. Carturarii fac o deosebire între modelul grec (helenistic) si modelul fanariot. Omul grec este produsul culturii helenistice si pe acesta intelectualii (inclusiv scriitorii) români îl venereaza. Pe celalalt, modelul fanariot (omul tuturor combinatiilor, corupt, apucator si fara mila), îl prezinta de cele mai multe ori în ipostaze satirice, dar, s-a vazut, aceasta perceptie a început sa se schimbe. În el, în omul fanariot, este descoperit tot mai des omul de cultura, pedagogul, spiritul mesianic grecesc, razvratitul împotriva cuceritorului otoman (eteristul), în fine, cercetând mai bine documentele de epoca, românii descopera ca epoca fanariota este si o epoca de cultura, nu numai una de administratie paguboasa…
Trecând peste alte exemple, as cita doi scriitori care au reflectat în opera lor lumea greceasca moderna. Unul, Teodor Scortescu, a fost diplomat si, traind în Grecia, a scris un mic roman, „Popi“ (scris în 1922 si publicat în 1930), un roman sentimental savuros în care exploateaza ceea ce se cheama pasiunea politica a grecilor moderni. Sosind în Grecia, naratorul descopera o lume simpatica, primitoare, inteligenta, despartita însa, sfâsiata de politica. Unii sunt „venezelisti“ altii „constantinisti“. Nu pot sta împreuna în aceeasi cafenea si, daca se întâlnesc pe strada, frate si sora, nu-si vorbesc.
Popi Kiparisis, vaduva tânara, frumoasa si concupiscenta este constantinista fanatica si consuma, la cafenea, numai „uzu“ pentru ca uzu este o bautura regalista, iar când este curtata de doi pretendenti (naratorul român si Spyros – un maître d’hotel care joaca rolul lui Cyrano), alege în cele din urma pe român pentru ca acesta, în momentul critic (atunci când este gata sa piarda pentru ca Popi s-a îndragostit de Cyrano – Spyros – si nu de cel care îl pusese sa cânte serenade sub fereastra acestei Dulcinee pasionate politic), în momentul dificil al alegerii, zic, românul deconspira optiunea politica a adversarului. Adversarul este „venezelist“ si acest fapt Popi (regalista incoruptibila) nu îl accepta… Romanul are si o morala, dupa ce aceasta simpatica poveste sentimentala se încheie. Morala este urmatoarea: „Sunteti, spusei cu sinceritate, poporul cel mai inteligent pe care l-am vazut. De câte ori tratati o afacere, aveti o viziune a vietii în care realitatea intra ca într-o manusa, si de asta oriunde va duceti, sunteti stapâni. Omenirea de aici, ca si tara ei, e frumoasa ca acum trei mii de ani. Ati putea fi fericiti. Dar, de jos pâna sus, suferiti de o intoxicatiune ruinatoare: politica“.
Un caz mai complex, cu o opera cu mult mai substantiala, este acela al lui Panait Istrati, prietenul lui Kazantzakis… Era fiul unui grec cefalonit si al unei servitoare din Braila. Sarac, fara multa carte (nu avea decât patru clase primare), fara nicio meserie pozitiva, a cutreierat toata lumea si, dupa ce a vrut sa se sinucida la Nisa dupa primul razboi, a fost descoperit ca scriitor de Romain Rolland care l-a numit „un Gorki al Balcanilor“. El a scris un numar de povestiri exceptionale („Kira Kiralina“, „Mos Anghel“, „Nerantula“, „Codin“, „Ciulinii Baraganului“, „În lumea Mediterana“ etc.) în care prezinta lumea spatiului balcanic în care traiesc, laolalta, fara sa se urasca, românii, grecii, turcii, rusii… O lume frumoasa si tragica: femei pasionate si nefericite, capitani de vase melancolici, tineri care cauta o lume mai buna si nu o gasesc, boemi (varianta a eroului picaresc în lumea balcanica) care fug dupa un ideal de justitie sociala si nu-l afla, în fine, o lume în miscare, nelinistita, pasionata. Putem desprinde din ea o imagine generica a grecului: onest, visator, iubet  si de multe ori un destin tragic. El amesteca limbile, are un puternic accent, dar nimeni nu-l ridiculizeaza din aceasta pricina. Mai ales femeile din proza lui Istrati sunt memorabile prin vocatia lor erotica, prin  pasionalitatea si, as spune, prin forta lor de a primi tragicul existentei. Nu stiu câti dintre scriitorii din secolul al XX-lea au prezentat, mai bine si cu atâta abnegatie, ca Panait Istrati, fiul grecului cefalonit si al spalatoresei din Baldovinestii Brailei, imaginea feminitatii seducatoare, robite de pasiuni nimicitoare. O  feminitate miloasa si, în acelasi timp, mândra…
x
Filosoful român Constantin Noica, prietenul lui Mircea Eliade si Cioran, care avea – si el – o ascendenta greceasca si iubea, ca nimeni altul, as spune, pe filosofii greci (atât de mult încât nu admitea nimic altceva, dintre disciplinele spiritului, decât filosofia), Constantin Noica, repet, face în prefata la volumul „Categoriile estetice“ de prietenul sau Evanghelos Moutsopoulos (în traducerea româneasca din 1976 a lui Victor Ivanovici) o observatie despre spiritul grec care ma pune pe gânduri. El crede ca Grecia a salvat în doua rânduri cultura europeana: „odata, în ceasul ei mare, eliberându-l de haosul mitologiilor, spre a-l conduce la filosofie; altadata, în epoca târzie elenistica scotându-l din haosul credintelor si  conducându-l spre ceea ce s-a numit teologie spectulativa.“ Filosoful este însa sceptic în ceea ce priveste posibilitatea spiritului (modelului) grec de a mai salva cultura europeana din haosul tehnologiei… Noica era, în genere, sceptic fata de Occidentul care, scrie el undeva, provocând mari proteste, nu mai produce cultura, produce unt… Nu cred ca are dreptate în propozitia din urma, dar aceasta este o alta chestiune. Nu are în totalitate dreptate, cred, nici când vorbeste de eliberarea Europei din haosul mitologiilor si haosul credintelor pentru ca, i-am putea argumenta, cultura europeana s-a salvat, poate, de haosul mitologiilor, dar a pastrat miturile (si miturile au rodit si rodesc si azi în cultura), s-a salvat, poate, de haosul credintelor, dar a pastrat credinta ca atare, adica credinta crestina…
Incluzând aceasta paranteza, revin la întrebarea mea. Mai este urmat, azi, modelul grec? Mai poate salva el cultura europeana care, dupa opinia unora, îsi pregateste de mult timp o moarte fastuoasa? Nu stiu, poate ca modelul grec nu mai poate face fata provocarile societatii actuale, dar, în mod sigur, au ramas miturile lui si nostalgia dupa el. Ar fi multe de spus la acest capitol. Miturile grecesti au patruns, desigur, de timpuriu în nordul Dunarii si au provocat altele pe care le-a creat imaginarul românesc. Si unele si altele exista si azi în cultura româna si nu vor disparea, sper, niciodata, desi sunt multi istorici care, îmbratisând cu ardoare ideea globalizarii culturii, sunt de parere ca miturile nationale trebuie sa dispara. Nu putem fi buni europeni, n-am putea deveni spirite postmoderne, n-am putea fi actori activi în societatea cunoasterii dominata de o tehnologie de vârf, daca nu ne lepadam de miturile nationale. Natiunea  însasi ar fi, dupa ei, o piedica în calea universalismului. În ceea ce ma priveste, nu-i cred, nu-i accept, consider chiar ca culturile nu trebuie sa se globalizeze, identitatile nu trebuie sa se piarda în acest nou concert universal…