Mitul cartii în epoca „gainuselor“

Documentându-ma pentru o carte la care lucrez, revad un foarte interesant interviu al Iolandei Malamen cu Nicolae Breban, din 2004, aparut într-un saptamânal al Uniunii Scriitorilor, între timp pierdut, ca atâtea altele, în mocirla capitalismului salbatic românesc. Autorul romanului „Bunavestire” se referea în acel interviu la ceea ce numea „legile” care guverneaza impunerea unei carti – „de multe ori de voga trecatoare, dar si valori durabile” – la Paris. Fiind vorba de un mare prozator care a trait, a scris si a fost publicat acolo – si nu la o editura oarecare – opiniile sale sunt cu atât mai mult de luat în seama. Iata ce spunea Nicolae Breban în dialogul cu Iolanda Malamen: „Dupa al Doilea Razboi Mondial, Parisul a fost singura capitala ce a lansat cu aplomb scriitori straini, individual – precum marii Cioran, Ionesco, Kadare sau „colectiv” – precum marele curent al Americii de Sud. Azi, din pacate, Parisul devine din ce în ce mai putin o capitala a literelor. De vina e poate tot televiziunea, impactul ei tiranic asupra constiintelor si a timpului uman, dovada fiind faptul ca un critic mediocru, precum Bernard Pivot, a reusit, printr-o foarte vie emisiune literara sa impuna nume, valori, eclipsând pe criticii literari de prestigiu, impulsionând vânzarile de carte, e adevarat, dar nelansând, realmente, nici un nume, nici o scoala poetica”.
M-a frapat calificativul „critic mediocru” aplicat celebrului realizator francez de emisiuni culturale. Si nu numai fiindca ar fi nedrept, ci si pentru ca nu era „în chestie”. S-a considerat vreodata Bernard Pivot critic literar? Nici vorba. Si, as spune, nici nu era cazul. Într-o epoca în care televiziunea mai degraba „ucide” cartea, un jurnalist a reusit sa reîntemeieze cât de cât ceea ce as numi mitul fecund al Cartii. Critici literari, nu putini buni si chiar foarte buni, sunt destui, iar problema „scolilor poetice” nu e nici pe departe una foarte importanta privind destinul cartii si al literaturii într-o epoca în care televiziunea agreseaza spiritul si distruge lectura. Jocul întâmplarii a facut ca în chiar ziua când a aparut interviul cu Nicolae Breban sa-l cunosc, la Iasi, pe însusi Bernard Pivot, venit atunci prima data în tara noastra pentru a realiza în capitala Moldovei, centrul românesc cu cea mai intensa francofonie în ultimele doua secole, o editie speciala a emisiunii cu o invidiabila auditie – „Double Je” – ce avea sa fie transmisa pe canalele France 2 si TV 5. Celor câtiva scriitori si ziaristi, care fuseseram invitati la Centrul Cultural Francez, el ne-a povestit cu modestie si cu o cuceritoare sinceritate, parca stiind de interviul cu Nicolae Breban proaspat aparut: „Când am început sa lucrez la Televiziune, aveam 38 de ani. Eram jurnalist în presa scrisa. Într-o zi cineva mi-a propus sa fac o emisiune literara. Ideea mi-a placut. Mi s-a parut o experienta interesanta, cu toate ca era în ce ma priveste fara viitor. În ianuarie 1973, am realizat prima mea emisiune. Ea avusese loc în direct, fara nici o pregatire anterioara. Tremur si acum când îmi amintesc. A doua zi, directoarea canalului Antenne 2 m-a sunat si mi-a spus: „Emisiunea Dv. n-a fost buna, a fost chiar foarte proasta, dar sunteti facut pentru televiziune!”. Si am realizat apoi emisiuni literare timp de 28 de ani. Am muncit mult. Nu am invitat niciodata pe un autor fara sa-i fi citit cartea, dar nu o lectura rapida, ci foarte atenta, cu sublinieri, adnotari, observatii etc. Asta, fiindca este esential ca, atunci când stai de vorba cu un scriitor, sa-i fi citit cartea. Este si o chestiune de politete, nu numai de rigoare jurnalistica. Trebuie sa beneficiezi de o dubla încredere: cea a scriitorului invitat si cea a telespectatorului care ar putea foarte bine face altceva, de pilda sa se duca la cinema, decât sa stea sa te urmareasca pe tine. A fost nevoie de multa munca, mai ales ca eu nu eram nici profesor, nici scriitor, ci un ziarist, mai degraba admirator al scriitorilor si iubitor de carte literara. Unul care nu încearca sa se substituie scriitorului, care nu se joaca de-a scriitorul, care nu este scriitor, dar care ar dori sa fie… Am muncit deci cu seriozitate, cu modestie si cu o doza de umor. La început, i-am indignat pe intelectualii francezi, de vreme ce nu eram nici licentiat în Litere (Pivot are studii de drept si de jurnalism – nota mea, C.C.), nici autor de carti: „Cum îndrazneste asta sa se amestece?!”. Deviza mea a fost însa sa fac lucrurile cu seriozitate”.
Pare simpla – nu-i asa? – „lectia” autorului emisiunilor „Apostrophes” si „Bouillon de Culture”? De remarcat ca el îsi începea cariera „pe sticla” dupa o buna prestatie publicistica la „Le Figaro Litteraire”, apoi ca editorialist la „Lire”. Cu o intuitie care nu a dat gres, Pivot s-a sincronizat, s-a adaptat perfect, pe deasupra prejudecatilor celor preocupati de curente si „scoli poetice”, la sensibilitatea, ritmul si nevoia de poveste, de lectura, câta mai era si mai este, ale unei lumi guvernate de regula tarabei, inclusiv a celei electronice, si pândite, la tot pasul, de pericolul sterilizarii spirituale. Ceea ce au înteles cei de la Televiziunea franceza, dar nu numai ei, este ca nu atât critica si cu atât mai putin teoria literara se pot lua la trânta cu un asemenea pericol, ci jurnalistica de mare profesionalism si de un înalt nivel cultural, practicata cu chiar instrumentele care au cel mai mare impact, într-adevar tiranic, cum zice Nicolae Breban, asupra publicului. Viata literara si, de ce nu, viata literaturii pot fi influentate puternic, dar si slujite mult mai eficient si mai profitabil de mari jurnalisti ca Bernard Pivot, decât de critici, de teoreticieni sau de sclifositi filozofi de salon. Iar când spun asta ma gândesc, fireste, la (tele)realitatea de la noi, la lumea ei de tejghetari fara scrupule, care ma fac sa-mi evoc adeseori un antologic eseu al lui Marin Preda intitulat „Spiritul primar agresiv”, de proclamati sau autoproclamati abuziv realizatori, moderatori, producatori, analisti si, vai, chiar jurnalisti. În aceasta lume de „vedete”si de „VIP”-uri de carton, care inventeaza si cultiva, zi si noapte, mituri false pe banda rulanta, cel al mitocaniei fiind cel mai privilegiat, jurnalistul cultural de o anumita tinuta este un marginal, un tolerat de cei asezati la masa bogata a campionilor vulgaritatii si spiritului gregar, a celor care, cum inspirat îi caracteriza odata Eugen Simion, fac ca pâna si vocalele limbii române sa se retraga rusinate. În fata lor nu rezista nici o valoare autentica, nici un sentiment real, sincer, profund. Iar daca tot am pronuntat sintagme precum „spirit gregar” si „mituri false”, am sa rememorez pe scurt un episod. Era a nu mai stiu câta editie a Târgului de Carte „Librex”de la Iasi. Dupa un colocviu consacrat lui Mihail Sadoveanu, ce avusese loc la Muzeul memorial din faimoasa Casa cu Turn, cu prilejul împlinirii unui secol de la fastuosul pentru literatura româna An Sadoveanu (1904), Nicolae Breban mi-a facut onoarea sa ma invite la lansarea unui volum omagial ce îi fusese dedicat, marcând a saptezecea aniversare a sa. M-am grabit sa ajung repede din Copoul Iasilor la Târgul ce fusese organizat în Palatul Culturii. Am ajuns ceva mai devreme si, spre uimirea mea, m-am trezit într-o multime pestrita ce navalea ca pe stadionul lui Becali în somptuosul palat. Nu puteam sa cred ca toata acea gloata era interesata de cartea al carei erou era Breban. Nu pareau a fi cititori ai romanelor sale. Si nici nu erau. Venisera sa asculte „cotcodacelile” unei „gainuse”, mare vedeta de televiziune. Flacaii si fetele, dar si multi foarte „copti” juisau ca vad „gainusa”, acum autoare si de carte, asa-zicând, pe viu, nu doar pe sticla. Aceasta declarase într-un ziar local, cu suficienta specifica tipologiei pe care as numi-o tipologia Garcea, ca „volumul” ce urma sa-l lanseze este, nici mai mult, nici mai putin, decât un… act de cultura. Sa mai spun câti dintre amatorii de astfel de „acte de cultura” au ramas în continuare si la lansarea cartii despre Nicolae Breban?! Ar fi superfluu. Ceea ce vedeam era opera televiziunii. Dar nu a Televiziunii franceze si cu atât mai putin a unui mare jurnalist cultural ca Bernard Pivot…