Linistea colosului (4)

In 2003 deja vicecampion mondial la juniori, Tsonga este integrat in celebrul Centru National de Antrenament de la Porte d’Auteuil, adevarata fabrica franceza de excelenti tenismani. De fapt, acolo, in vestul Parisului, se afla marele parc sportiv de la Roland Garros. Pentru Jo schimbarea a insemnat nu doar dificultati legate de adaptare, ci si sansa unei restructurari a personalitatii tenisistice si, de ce nu, chiar a prioritatilor profesionale. La CNA el se antreneaza alaturi de Nicolas Mahut, un pusti mai mare, care juca deja in ATP, un tânar tenisman de la care baiatul din Mans chiar avea ce sa invete. Se stie, in tenis jucatorul mai novice este tras in sus de cel mai avansat. In plus, Tsonga are posibilitatea sa aleaga cu mai multa hotarâre intre diferitele categorii de turnee, optând  pentru o singura treapta a vârstei competitionale. Si el decide sa treaca de la juniori la seniori, sa paraseasca turneele de juniori in favoarea celor profesioniste. Pentru inceput, sunt foarte bune si cele din gama Future sau Challenger, care ingaduie, in raport cu rezultatele obtinute, acumularea de puncte in clasamentul mondial computerizat al ATP. Iar cu o zestre suficient de mare de puncte Jo poate avea acces pe tabloul calificarilor al turneelor din categoria 250. Jo si-a stabilit chiar si un prim obiectiv: patrunderea in rândul primilor o suta de tenismani ai lumii.
Dar, desigur, orice inceput este crud. E cunoscuta enorma dificultate a juniorilor de a se adapta la rigorile competitiilor de profesionisti. E vorba in primul rând de duritatea si intensitatea schimburilor de mingi, de rezistenta fizica a celor tineri in fata experientei si fortei superioare pe care conteaza „veteranii“ ATP-ului. Din fericire pentru Tsonga, el este un atlet desavârsit, cu o buna musculatura, cu o stiinta a deplasarii in regim de viteza si durata demna de tot respectul. Jo-Wilfried poate rivaliza cu oricine din circuitul principal in planul abilitatilor corporale. In schimb, mentalitatea este cu totul alta, iar autocontrolul psihic cântareste imens in gestionarea confruntarii. Aici, juniorii mari pierd mai mereu in fata experimentatilor tenismani pro. Asa se explica palmaresul negativ al primului an petrecut in ATP de Tsonga: noua meciuri câstigate si douazeci si doua pierdute!
Raportul pare categoric negativ, iar antrenorul sau, Éric Winogradski, isi ingaduie sa riste, negociind cu sefii FRT o schimbare de perspectiva. Jo trebuie sa nu mai dispute turnee Future, ci competitii din gama Challenger, pentru a intâlni adversari mai puternici, care sa-l solicite mai mult si astfel sa poata progresa intr-un ritm mai sustinut. Concret, colosul din Mans este obligat sa-si modifice strategia de joc, sa atace mai des, sa se deplaseze cu mai multa intensitate, sa abordeze mult mai fizic confruntarea, sa-si suprasolicite carcasa atletica.
In iulie 2004, Jo câstiga primul sau turneu Future, la Lanzarote, in Spania, apoi isi trece in palmares doua turnee Challenger, la Nottingham, in Marea Britanie, si la Togliatti, in Rusia. Punctele agonisite ii permit un salt spectaculos, de pe locul 395 mondial pâna pe pozitia 163 ATP. Avansarea in clasamentul profesionistilor sporeste increderea in sine a frumosului atlet cu radacini africane. Jo stie nu numai ca poate, dar si ca are toate sansele sa reuseasca. Iar explozia se produce, in fine, la Beijing, pe hard-ul chinezesc, la un turneu din gama 500. Acolo, debutând practic in circuitul principal, izbuteste o imensa surpriza, eliminându-l inca din primul tur pe spaniolul Carlos Moya, fost lider ATP si situat pe-atunci pe treapta a patra a clasamentului mondial. Scor: 6-3, 6-3. Sec ca un Sauvignon Blanc de Loara.
Ca se afla pe o traiectorie ascendenta nu mai incape indoiala, iar semnele bune ale progresului nu intârzie sa-si reproduca frecventa. Astfel, la marele turneu de la Paris-Bercy, indoor, Jo-Wilfrid depaseste tabloul calificarilor, dupa victorii concludente la italianul Starace si belgianul Malisse. Iar Xavier Malisse, unul dintre iubitii pupili ai celebrului Bollettieri, tocmai disputase o finala ATP in urma cu o saptamâna, tot in Franta, dar la Lyon. In primul tur al competitiei de 1000 de puncte Jo il infrânge, dupa un meci deosebit de spectaculos, cu accente dramatice, pe croatul Mario Ancici, un mare serveur, fost semifinalist la Wimbledon. Scorul indica fara tagada intensitatea partidei: 4-6, 7-6, 6-3. E-adevarat, in turul urmator intâlneste un tenisman in mare forma, un viitor numar opt mondial, argentinianul Guillermo Cañas, care si dânsul practica un tenis foarte fizic, de mare angajament atletic. Câstiga jucatorul gaucho, aproape fara drept de apel: 6-1, 6-3. Dar ce conteaza, inceputul este facut, iar Jo are incredere din ce in ce mai multa in sine, iar calitatea tenisului pe care-l practica e in continua crestere!
Paris-Bercy, editia 2004, a mai consemnat inca o premiera pentru tânarul din Mans. Prieten cu alt tenisman francez cu origini africane, Gail Monfils, si el un mare talent, Jo se distra facând ramasaguri cu acesta pe tema recordurilor de viteza la serviciu. Si intr-adevar, Tsonga serveste cu 231 km la ora, un rezultat exceptional, tinând cont de vârsta sa frageda…
Prin urmare, primul an petrecut de Jo-Wilfried in circuitul ATP s-a dovedit unul extrem de promitator, dezvaluind un jucator cu un gabarit impresionant, dar si un talent exceptional, un posibil mare campion al viitorului!