Marsul australian al baiatului din Mans a continuat, sub soarele blandei ierni sudice, cu faza optimilor de finala. Între ultimii saisprezece, adversar avea sa-i fie lui Jo compatriotul sau, Richard Gasquet. Acesta, lider al jucatorilor francezi, semifinalist la Wimbledon, învingator merituos al lui Andy Roddick si Roger Federer, onorabil membru al Top Ten ATP, pe locul sapte în acel moment, este favorit detasat. Confruntarile directe arata însa un echilibru real, Richard conducand cu 2 la 1. Mai mult, coach-ul lui Tsonga, Éric Winogradsky, îl cunoaste prea bine pe Gasquet, al carui antrenor a fost înainte sa-l preia pe Jo. Si, în plus, vreme de sapte zile petrecute pe hard-ul de la Melbourne Park Tsonga si-a facut o groaza de fani, publicul australian înfiindu-l pe colosul de culoare venit din Hexagon datorita stilului sau spectaculos de joc si unui simt special al umorului dovedit de mansez. Într-un turneu de Mare Slem nu e lucru marunt ca spectatorii, macar unii dintre ei, sa fie alaturi de tine.
Meciul a fost unul frumos, tensionat, cu rasturnari de situatie, fara sa se ridice la titulatura unei partide de exceptie. Cu cinci break-uri si 18 asi, Jo-Wilfrid nu avea cum sa piarda în fata unui adversar care fizic statea mai rau decat el. Intensitatea schimburilor de mingi si apetitul ofensiv al atletului cu origini africane au cantarit imens în economia finala a înfruntarii. Scorul nu face decat sa consfinteasca o superioritate evidenta: 6-2, 6-7, 7-6, 6-3. Sportiv, Richard Gasquet a declarat la final: „Jo a facut un meci mare. A servit foarte bine si merita fara doar si poate victoria. Astazi nu m-am ridicat la cel mai bun nivel de joc al meu, dar acesta este tenisul, nu e nici o suparare“ (op. cit., p. 46). La randul lui, Tsonga a spus: „Am dat tot ce am putut în acest meci. M-am simtit excelent pe teren. A rezultat o partida de exceptie. Sunt foarte fericit ca m-am calificat în sferturi“ (Ibid.). Cuvinte putine, sens denotativ, retorica zero – dar o imensa sinceritate, bine asezata în adevar de epuizarea sportivilor!
Sferturile de finala continua sa nu-l dea favorit pe Jo. Adversarul sau din careul celor opt asi de la Melbourne, moscovitul Mihail Iujnîi, este un nume în circuitul ATP. El îl eliminase pe conationalul sau, Nikolai Davîdenko, al patrulea cap de serie la Aussie Open, dupa o partida dominata cap-coada, scor 7-6, 6-3, 6-1. Iujnîi era cunoscut ca o figura a court-ului de tenis, un fel de kamikaze cu simtul umorului. O data s-a automutilat caci gresise impardonabil o minge usoara, lovindu-se cu racheta în cap pana la fractura si hemoragie serioasa. Ca orice suflet rus, Mihail avea ceva dostoievskian într-însul. Era genul de tenisman si luptator, si creativ, un jucator pentru care talentul face casa buna cu abnegatia. În plus, de partea rusului este si experienta, un competitor familiarizat cu si chiar plictisit de marile turnee.
Primul set este disputat, Tsonga conduce cu 6-5, la serviciu fiind Mihail Iujnîi. Atunci s-a consumat un schimb care avea sa cantareasca enorm în istoria partidei. Rusul executa un smash slab, nesigur, iar aparandu-se cu dintii, Jo trimite un briliant passing de rever în lung de linie. Iujnîi nu stie ce sa mai creada, cei 16000 de spectatori de pe Rod Laver Arena sunt în delir, iar mansa inaugurala curge încet înspre francez, care realizeaza break-ul. Urmeaza o „laptareasa“, adica un set la zero în favoarea lui Tsonga, care pare sa fie de neoprit. El nu doar ca acumuleaza puncte, dar face si spectacol. Rusul se mai agata în decisiv, ajunge în tie-break – dar e tot ce poate face. Jo-Wilfried Tsonga este în semifinala, iar stirea, comunicata prin telex de corespondentul jurnalului „l’Équipe“, trebuie reconfirmata, deoarece redactia pariziana crede ca s-a strecurat o greseala. Pentru Jo cerurile s-au deschis…
Autor: VALENTIN PROTOPOPESCUApărut în nr. 319