La Salonul Cartii de la Paris: Comment promouvoir la littérature roumaine?

Prezenta României ca invitat de onoare la Salonul Cartii de la Paris este de acum un eveniment amplu comentat în media din România pentru a reveni asupra importantei sale. El este important si pentru mediile culturale franceze, fiecare editor tine sa aiba un stand, sa-si lanseze ultimele aparitii, sa participe direct sau printr-unul din autorii publicati la dezbaterile organizate pe durata Salonului. Printre numeroasele mese rotunde organizate, care mai de care mai atragatoare prin tema propusa si prin participanti, una mi s-a parut în mod deosebit interesanta, pentru ca se refera la esenta actului de promovare a literaturii române în spatiul francofon: Comment promouvoir la littérature roumaine?
Ca participanta, mi-am luat rolul în serios si am cogitat îndelung nu atât la cauzele pentru care literatura româna nu are înca imaginea identitatii sale depline, cât la remedierile ce pot fi aduse, în aceasta problema. Cauzele pornesc de la faptul ca editorii francezi (mai larg, francofoni) nu au acces direct la literatura de limba româna – o evidenta, desigur –, si ajung la productiile literare românesti prin diverse retele, dintre care esentiale sunt târgurile de carte cu cataloagele editurilor si fisele de lectura întocmite de persoane capabile sa înteleaga limba româna, asa-numitii „lecteurs“, dar mai ales de traducatori. Rolul preponderent al promovarii literaturii le revine lor, în special când e vorba de literaturi mai putin cunoscute. De unde si aspectul subiectiv al publicarilor, o chestie de gust, dar si de cunoastere profunda (sau nu) a fenomenului literar românesc.
În ultimii ani, au aparut tinerii traducatori, cu entuziasmul caracteristic vârstei si cu apetenta pentru scrieri care le corespund sau în care au vazut o lume nebanuita, o literatura necunoscuta. Lor li se datoreaza în mare masura publicarea titlurilor pe care Salonul de la Paris le-a pus sub ochii publicului francofon. Dar ele nu constituie o literatura (ar fi absurd sa aiba aceasta ambitie) si nici nu dau singure imaginea literaturii române. Pentru a avea o imagine cât de cât relevanta a acestei arii literare, ar trebui incluse marile opere românesti care au jalonat istoria literara româneasca. Nu atât autori, cât opere! Criticii români stiu despre ce este vorba: cum sa schitezi, de exemplu, literatura româneasca fara „Lumea în doua zile“ – referinta si punte peste timp între un Camil Petrescu si autorii contemporani; cum sa schitezi literatura româna fara „Morometii“ sau „Delirul“, fara „Întunecare“ sau „Enigma Otiliei“, fara „Baltagul“ sau „Mara“… da, „Mara“ lui Slavici, o carte care se citeste înca usor. Nu vreau sa fiu taxata de paseism; se întâmpla însa ca traind de treizeci de ani în Franta, miscându-ma printre oameni care citesc (si comenteaza), sa observ si sa înregistrez evantaiul de gusturi.
Deformatie de traducator, pasionat de cartile învatate din scoala, dar si de cele pe care le-a descoperit singur, si dornic sa le faca si altora cunoscute. Ah! traducatorul, omul cu cea mai inconfortabila pozitie: asezat la vad, între doua maluri, pod între culturi, între mentalitati, le passeur! Omul cu cea mai râvnita dintre pasiuni: gustând doua culturi deodata, simtind (sau având impresia ca simte) cum se gândeste si cum se scrie în cele doua arii lingvistice diferite! Ah, traducatorul de literatura scrisa într-o limba care nu este de mare circulatie! Lui îi revine pâna la urma si rolul de selectioner; bariera limbii face ca editorul francez, mai larg spus, francofon, neavând acces direct la opera, sa faca apel la un traducator sau la un lector. Dar fiecare are gustul lui, subiectivismul lui. Cum sa ajungi la o forma de prezentare obiectiva? Cum sa ajungi (în ipoteza ca nu cunosti limba româna) la ceea ce se publica si are o valoare certa în România?
Poate prin reviste în limba franceza cu prezentari de carte si traduceri de câteva pagini. Reviste „neutre“, care fac acest lucru pentru alte literaturi, destinate în primul rând editorilor francofoni si „umplând“ astfel un vid, o carenta. Cu articole facute de persoane care au o idee mai larga/critica despre literatura româna, care sunt capabile sa plaseze un autor în coordonatele unei literaturi, scrise de oameni capabili sa distinga o scriere absolut originala de o „încercare“, un roman de fond de unul care se va lasa repede la fund…
Sa fim întelesi: nu sunt împotriva literaturii tinerilor, o citesc cu placere si o promovez cu entuziasm! De trei ani chiar oficial, de când, la solicitarea „Festival du Premier roman de Chambéry“ care s-a deschis si debutantilor români în proza (roman), am înfiintat la Lyon un grup de lectura (si dupa modelul lui, în anul urmator, unul si la Chambéry si la Paris). Este o alta modalitate de a promova literatura româna în spatiul francofon. Din vreo zece debutanti, grupul nostru de lectura alege trei, clasati în ordinea în care au placut; datele sunt centralizate la Chambéry, se face din nou clasamentul în functie de rezulatele obtinute de la cele trei grupuri. Astfel, în primul an o tânara debutanta absolut necunoscuta se impunea prin prospetimea stilului si migala scrisului aproape cinematografic, prin tusele de lumina si personajele adevarate, fara contorsionari inutile: Corina Sabau cu romanul sau de debut „Blocul 29, apartamentul 1“ aparut la Polirom.
Stiu ca a placut atunci în mod deosebit si romanul lui Ovidiu Pop, „Trikster“, dar si un roman foarte interesant, semnat de Adrian Chivu, „Caiet de desen“, publicat la Curtea Veche Publishing. Cititorii acestor carti, membrii grupului nostru, nu au veleitati critice, au doar pasiunea cititului si a cartilor bine scrise, majoritatea au terminat o facultate sau o termina, si aproape toti sunt foarte tineri. Gusturile ne sunt apropiate, dar alegerea laureatului se face în deplina independenta, uneori nu fara pareri de rau, când între primul si al doilea laureat, spre exemplu, este o diferenta de doar un vot! Asa cum s-a întâmplat anul trecut, când, dupa entuziasmul incontestabil pe care l-a stârnit lectura romanului „Acasa, pe câmpia Armaghedonului“ (publicat la Polirom) de Marta Petreu (debutanta în roman!), a trebuit sa acordam locul doi lui Catalin Pavel cu „Aproape a saptea parte a lumii“ (Editura Humanitas), un roman cu mare deschidere, inteligent si original (si ca scris, si ca subiect), iar locul trei Adinei Rosetti pentru „Dead line“ (Editura Curtea Veche Publishing), un roman despre o alta Românie decât cea stiuta. Anul acesta surpriza a venit de la un tânar iesean, Florin Irimia, cu romanul „Defekt“, publicat la Editura Brumar, urmat (la lupta strânsa!) de romanul Simonei Sora, „Hotel Universal“, o subtila si misterioasa scriere amintind de Mateiu Caragiale.
Festivalul din Chambéry nu asigura si traducerea obligatorie în limba franceza, el este totusi o trambulina. Dovada: dintre cartile si numele enumerate mai sus, doua au fost retinute de catre un editor: Adina Rosetti e publicata la Mercure de France, si Marta Petreu la Editura L’Âge d’Homme, unde este precedata de Mateiu Caragiale, Blaga, Vintila Horia, între altii. Iar Catalin Pavel este momentan în lectura la o buna editura fanceza. Ca prim lector al acestor carti, încerc bucuria descoperirii si nerabdarea împartasirii, a comunicarii pretioasei pepite. Direct, editorilor, dar si în reviste (nu numai celor care se adreseaza tot românilor din Franta), ci mai ales unor reviste care se adreseaza publicului si editorilor francezi în cautare de noi talente.
La masa rotunda la care am participat, moderata de criticul Michel Crepu, se aflau si aceste doua instante ce conlucreaza la promovarea literaturilor Europei (implicit a celei românesti): le Festival de Chambéry reprezentat de directoarea sa Véronique Bourlon, si Martine Delort, redactor al inspirat intitulatei reviste l’Atelier du Gué. Cu un astfel de nume (gué = vad), traversarea în spatiul francofon pare mai mult decât posibila.
Desigur, si instanta româna oficiala, ICR, poate ajuta, dincolo de subventiile la care râvneste TOT editorul strain, la promovarea literaturii române prin revistele existente; de ce, spre exemplu, „Lettre Internationale“ nu ar publica câte o prezentare de autor/carte, plus câteva pagini traduse într-o limba de mare circulatie în fiecare dintre numerele sale? Pe vremea când se publica numai în Franta, „Lettre Internationale“ si-a asumat un rol major prezentând publicului fancez autori înca necunoscuti cu articole de fond si traduceri, gratie acestei reviste au aparut, spre exemplu, primele fragmente traduse din Norman Manea, poezii de Sorescu etc…
Folosind poate si colaborarea unor traducatori si specialisti care locuiesc în strainatate, în asa fel încât cererea si oferta sa fie rezonante. Autorii nostri români merita câteva sacrificii! Afluenta si atentia publicului de-a lungul acestui ultim Salon demonstreaza ca Literele românesti stârnesc interes si admiratie în continuare.

FLORICA COURRIOL
Chargée de cours à l’Ecole Normale Supérieure de Lyon si traducatoare