E greu de spus lucruri noi despre teatrul-coregrafic şi despre spectacolele lui Gigi Căciuleanu dincolo de ceea ce declară el însuşi în interviuri, căci este nu doar un creator remarcabil, ci şi un vorbitor spumos, care revarsă imagini poetice în toate formele sale de dialog – cu reporterul, cu dansatorii sau cu publicul.
„Descoperirea“ şi cultivarea teatrului-coregrafic – ale cărui producţii le defineşte drept „piese de teatru concepute ca şi coregrafii, compuse în limbajul mişcării de dans“ – le datorează maestrei sale Miriam Răducanu, aflată ea însăşi la jumătatea drumului între actorie şi dans, prin studii şi practica artistică şi pedagogică. De-a lungul timpului, Căciuleanu a lucrat la fel de bine cu actorii – pe care i-a învăţat să-şi pună în valoare expresivitatea corporală în aceeaşi măsură cu cea vocală – şi cu dansatorii – a căror tehnicitate specifică a fructificat-o, ajutându-i să şi-o depăşească – şi formând artişti ambivalenţi, pe care i-a numit „dansatori“.
Uneori a pornit de la texte, alteori de la muzică, coagulându-şi spectacolele în jurul unui dramaturg (Caragiale, Shakespeare) sau compozitor (Mozart, Bach), şi nu a unui scenariu narativ, ca în balete. În Imagine All The People, recenta premieră de la Opera Naţională Română din Iaşi, ne propune o serie de povestiri scurte, ca la emisiunile de Ştiri, clădind dintr-un melting pot de situaţii şi întâmplări o confesiune coregrafică despre all the people pe care i-a întâlnit sau nu, de-acum şi de altădată, de la noi şi de pretutindeni, de-aici şi de dincolo şi adună, după cum mărturiseşte, „frânturi de versuri, frânturi de rime, frânturi de muzici“. Între coperţile piesei lui John Lennon, în colajul său muzical îi întâlnim pe Rossini, Bach, Mozart sau Chopin (în câteva variante inedite), printre Janis Joplin, Piazzola, Pink Floyd, Bulat Okudjava sau Maria Tănase, presăraţi cu fluieratul trenului, cântecul greierilor sau chemarea amoroasă a balenelor.
Cum nu poţi avea un decor anume atunci când subiectul e lumea întreagă, Căciuleanu a „decorat“ scena doar cu lumini, corelate cromatic cu starea sau sentimentul dansat şi a segmentat planurile acţiunii prin umbre sau le-a punctat cu stop-cadre. Nu a apelat la un scenograf, ci şi-a costumat interpreţii în ţinute voit neutre, anodine, la care a adăugat – din nou –, recuzita. Căci pardesiele purtate pe umăr, îmbrăcate şi dezbrăcate, trântite de podea, rulate şi derulate pe braţ, sunt precum casa pe care melcul şi-o poartă în spinare. Parpalacul universal e încărcat de simboluri (dezgolirea sufletului, vulnerabilitatea, dar şi refuzul comunicării; ocrotirea, când cu el e înfăşurat celălalt; starea de veşnică ducă sau supărarea pe viaţă). Iar fetele au contribuit cu pletele personale la amplificarea efectului vizual al mişcării, fluturarea lor liberă lăsând o dâră pe retina privitorului. Tot la capitolul recuzită-simbol am contabilizat măştile groteşti din „Dansul macabru“, mănuşile reptiliene încălţate pe picioare, pălăria trasă pe ochi, protectoare a anonimatului sau ziarele care provoacă râsu’-plânsu’ ce inundă scena la final.
Succedarea momentelor e realizată divers, de la juxtapunere la întreruperea bruscă, alternând solouri sau duete cu grupuri complex orchestrate. Laitmotivele sunt trecerea şi dragostea – ca noţiuni separate sau împletite –, într-o infinitate de ipostaze: trecerea omului prin timp, mereu în aceeaşi direcţie, întâlnirea, dragostea care vine şi se duce, senzualitatea, seducţia, lubricul, frustrarea, supuşenia, zbaterea în gol, indecizia, dar şi prietenia, jocul inocent al vârstei când traiectoria unei mingi imaginare are consistenţa unei pietre căreia îi ia zece secunde ca să cadă în apă. Fiecare relaţie are contur şi individualitate.
În lexicul dinamic regăsim mersul, fuga, atitudini cotidiene, gesturi care nu necesită o pregătire „clasică“, dar şi sărituri sau prize care speculează posibilităţile fizice şi tehnice ale balerinilor. Folosirea unui „limbaj de mijloc“ şi bogăţia ideatică sunt cheia disponibilităţii creatorului de a lucra atât cu actori cât şi cu dansatori, pornind dintr-un sens sau din celălalt. Tratarea coregrafică a partiturilor muzicale – unele binecunoscute publicului – este mereu surprinzătoare, niciodată ilustrativă, constituind mai degrabă comentarii exprimate într-o limbă personală. Deşi declară că nu a intenţionat să realizeze un spectacol filosofic, Căciuleanu înglobează în mişcare mult subtext, zâmbind când cald, când trist, când şugubăţ, în oglinda dansatorilor.
În decursul montării, lucrează cu interpreţii prin empatie, croindu-le partituri pe măsură. Colaborarea cu el este de fiecare dată un workshop în sine care le deschide apetitul pentru căi nebătute. Printre all the people de pe scena Operei din Iaşi s-au aflat şi câţiva elevi de la Colegiul de Artă „Octav Băncilă“ din capitala moldavă şi nu s-a cunoscut, fiindcă s-au integrat perfect.
Deşi unii au avut partituri mai consistente decat alţii, nu pot să nu-i numesc pe toţi: invitaţii Ovidiu Iancu şi Lorena Negrea şi „localnicii“ Monica Ailiesei, Pamela Tănasă, Roxana Trandaf, Sarasa Nagamine, Kotomi Hoshino, Mizuki Suzuki, Kurumi Sakamoto, Vlad Mărculescu, Elvis Gache, Dumitru Buzincu, Bogdan Tuluc, Cătălin Pandel, Maria Cotorobai, Viviana Olaru, Anca Andronache, Mălin Galan, Bogdan Aprofirei, Răzvan Vieriu, Dănuţ Melenciuc, Gabi Roşcu.
Fiind un spectacol de autor la care şi-a asumat toate registrele, Gigi Căciuleanu şi-a lăsat şi câteva mici semnături (în recidivă), aşa cum unii maeştri renascentişti ai penelului îşi strecurau autoportretul printre personajele tablourilor lor: un scurt insert al propriei lui voci recitând sau momentul dansat de el însuşi la aplauze, un fel de specimen al intervenţiilor sale din/de după unele creaţii anterioare.
Am simţit nevoia să revăd înregistrarea, ca sa mă bucur mai pe îndelete de imaginile derulate cu o mai mare densitate decât am putut decanta live. Şi aş mai vedea o dată Imagine All The People, ceea ce vă sugerez şi dumneavoastră, dacă sunteţi iubitori de teatru dansat la cote înalte. Este un gen artistic special, iar Căciuleanu vorbeşte la fel de bine cele două limbi care, în concepţia sa, devin una.
