La Antipozi, Rafa şi Roger sunt out!

Rafael Nadal şi Roger Federer au părăsit Australian Open. Unii spun că prematur. Poate că au dreptate, dacă e să ţinem cont de poziţia lor în clasamentul ATP şi de rangul lor de favoriţi la Melbourne. Elveţianul a fost cap de serie nr. 2, iar spaniolul a fost favorit nr. 3. Fireşte, e mult adevăr în mirarea multora, sentiment generat de frugala lor eliminare: Federer în turul al III-lea, iar Nadal în sferturi de finală.
La o privire lucidă însă lucrurile nu mai par ciudate. A existat un apriori negativ al amândurora, iar Rafa şi Roger au fost departe de a disputa cel mai bun tenis al lor. Poate că în cazul rezidentului din Baleare situaţia este mai rapid comprehensibilă. Protejatul unchiului Toni a lipsit cam cinci luni din circuit în sezonul 2014, absenţă generată de o grămadă de probleme de ordin medical, de la accidentările survenite la încheietura mâinii stângi, cea de bază, şi până la operaţia de apendicită suferită spre finalul sezonului. Toate acestea au însemnat o lipsă acută de meciuri în picioare, iar în astfel de condiţii nivelul de competitivitate scade dramatic.
Geniul nu dispare, nici motivaţia, ci doar stereotipurile sunt dislocate din pattern-ul lor confortabil. Intervine nesiguranţa, memoria rapidă se estompează, alegerile au nevoie de un răgaz mai amplu pentru a se produce etc. Aşa se face că Nadal a pierdut penibil în faţa veteranului neamţ Berrer la Doha, în turul secund, iar la Aussie Open s-a chinuit realmente cu americanul Smyczek, alt outsider perfect, tot în manşa a doua, într-un meci-maraton de cinci seturi, trecând la un deget de înfrângere.
Până la urmă, dacă e să stăm strâmb şi să judecăm drept, chiar şi calificarea în sferturi a campionului din 2009 al Australian Open a fost o… surpriză. Jocul ibericului a scârţâit major, reverul a funcţionat cu sincope mari, serviciul al doilea a fost ca şi inexistent, iar deplasarea în teren aproape că nu a avut nici o legătură cu imaginea glorioasă de altădată. În plus, să o recunoaştem, Rafa nici nu prea a avut adversari, dacă e să-l exceptăm pe cehul Berdych, favorit nr. 7, adversarul din sferturile de finală, cel care l-a şi învins fără drept de apel (6-2 6-0 7-6). Anii trec, uzura se acumulează, motivaţia nu mai este aceeaşi, iar consecinţele se văd…
Cazul lui Roger Federer este puţin diferit. Elveţianul a avut o prestaţie excelentă în a doua jumătate a sezonului 2014, cu finala de la Toronto, titlul la Cincinnati, semifinala de la US Open (când logic ar fi trebuit să câştige turneul!), titlul la Basel, finala Turneului Campionilor şi câştigarea Cupei Davis contra Franţei. Meciuri multe, 73 de victorii, doar 12 partide pierdute, dar numeroase momente de magie, care arătau că geniul este în formă şi că vârsta de 33 de ani nu e o povară. Începutul sezonului 2015 a fost şi el unul fericit, cu victoria de la Brisbane şi depăşirea barierei 1000: atâtea meciuri a câştigat Fedexpres în carieră (în prezent are 1002 victorii!).
Supercampionul era în mână de joc, avea chef, culoarul lui nu era cel mai dificil din lume şi primul adversar cu-adevărat tare ar fi fost abia Murray, în sferturi. Doar că a intervenit ceva, un drăcuşor şi-a băgat coada şi Roger s-a rătăcit pe parcurs. Primul semn că lucrurile nu sunt tocmai în regulă a fost acel prim set pierdut în turul secund contra italianlui Bolelli. De fapt, nu setul ca atare, ci letargia lui Federer a deranjat, cu toate că acest bizar fenomen a apărut rar, pentru a se volatiliza la fel de repede precum şi-a făcut apariţia.
În schimb, în faţa altui italian, Seppi, de fapt un austriac din Tirolul peninsular, care venea cu un alt temperament şi cu o altă morgă decât talentatul, dar boemul Bolelli, Federer s-a pierdut cu totul. N-a mai contat nici măcar complexul psihologic de inferioritate (se-aude, Freud?), căci Roger îl învinsese pe Andreas de zece ori din zece ocazii, lăsându-i un singur set tirolezului. Sigur, exact, calm, ca un metronom, jucând la limită, ştiind prea bine că nu are nimic de piedut, Seppi a făcut partida vieţii şi a dat lovitura (6-4 7-6 4-6 7-6). Roger devenea deja amintire…
Din motive diferite, Nadal şi Federer au fost eliminaţi prematur în primul turneu de Mare Şlem al anului. Totuşi, ceva îi uneşte, în afara unei frumoase prietenii: s-au uzat reciproc atât de mult, disputându-şi trofee, ierarhii şi glorie, încât această uzură îşi spune cuvântul mai rapid decât în cazul altor rivalităţi şi pretendenţi…