În natura nu exista gunoaie. Cred ca trebuie sa refuzam existenta deseului ca sa traim într-o lume curata, fara poluare. Spre deosebire de societatile noastre industriale, în natura nu exista notiunea de rest pentru ca „în toate sistemele naturale, ceea ce excreteaza un organism ca deseuri este folosit de altul ca hrana“, dupa cum scrie biologul Barry Commoner în cartea „Cercul care se închide“. E a doua lege a ecologiei: „totul trebuie sa se duca undeva“, potrivit lui Commoner, si e o adaptare a unei legi fundamentale din fizica care spune ca materia este indestructibila. Resturile nu dispar, asa cum pretindem noi cu deseurile doar pentru ca le ducem la gunoi.
În direct la Radio Cluj. Körösfoy Sandor, presedintele Asociatiei Floarea de Colt, ecologist vechi, de cincisprezece ani, povesteste înaintea miezului noptii, pe un ton senin si cu un tempo calm, linistitor, în ciuda oboselii acumulate în organizarea campaniei „Let’s Do It, Romania!“ (LDIR), despre pregatirea mobilizarii la Cluj. „Legat de reciclarea deseurilor, important nu e a crea industrii de reciclare a deseurilor, ci problema e ca lucrurile sa se schimbe la nivel de mentalitate: cum sa producem mai putine deseuri?“. Eu supralicitez si povestesc, utopic sau nu, despre o lume fara gunoaie. Tudor Runcanu, gazda emisiunii „Azilul de noapte“, intervine cu o observatie de bun simt, ca un doctor între pacientii razna care trebuie adusi la realitate, si spune ca nu putem înlocui cuvântul deseu, pentru ca „mizeria face parte din viata noastra“. Îi replic cu o analogie. În orasele occidentale din epoca moderna barbatii erau îndemnati sa mearga pe interior, iar femeile pe exterior „în cazul în care cineva arunca vasele de noapte cu pipi sau care au rezultat în urma altor activitati domestice, pe când în secolul XX, manualele de bune maniere spun ca barbatul trebuie sa stea pe exterior ca sa protejeze femeia de masini“. La fel, se poate gândi o schimbare de mentalitate, o educatie care ne spune pur si simplu ca nu mai exista deseuri care sa polueze mediul. Körösfoy Sandor, caruia prietenii îi spun Ocsi, zice: „Apropo de aceasta poveste… Unde sta deseul? Acum douazeci si ceva de ani aveam badoagele de bere. Ele stateau în vitrina lânga acel peste de sticla si balerina de portelan. Badoagele se colectionau. E uimitor cât de repede s-a schimbat societatea în atât de putin timp“.
Recunosc, desi mi-am propus sa particip de la bun început în campanie, eram la rândul meu sceptic în privinta succesului LDIR pentru ca nu vedeam cum curatarea României într-o singura zi, asa cum spunea sloganul, ar fi posibila. Apoi, sunt obisnuit cu actiuni mai critice la adresa autoritatilor care nu îsi fac meseria si la adresa multinationalelor care genereaza atât de multe deseuri . Focusul trebuie pus pe autoritati, nu pe voluntari care le-ar face astfel treaba. Însa Körösfoy Sandor mi-a risipit îndoielile. Mi-a zis ca mobilizarea voluntara are un caracter exceptional si e pentru el doar o etapa dintr-un proces mai lung. Spera ca în urma actiunii sa fie captati destui voluntari interesati sa devina un fel de gardieni ori rangers integrati în structura Garzii de Mediu. „Ei sa fie împuterniciti, în urma unor cursuri si examinari, sa constate ilegalitati asemenea gardienilor angajati. Ar putea merge pe teren mai ales în afara orelor de program, în weekend, mai ales ca iubitorii de natura fac asta oricum. Apoi, sunt necesare softuri pentru a putea face sesizarile în timp real. Sesizarile se pot face prin telefoane care fac fotografii si au GPS“, îsi povesteste Ocsi unul dintre proiectele post-LDIR.
Ecologistul crede ca se poate gândi un proiect-pilot pe o perioada determinata într-un judet cum e Clujul: „Se încheie un protocol cu Ministerul Mediului si reprezentantii Garzii de Mediu Cluj prin care se instituie un grup de rangers voluntari si apoi vedem rezultatele“. E de parere ca ar trebui schimbat modelul de sesizare care ar trebui sa ajunga nu doar la institutia publica, ci si la un ONG care se ocupa de voluntari. ONG-ul poate astfel sa supravegheze cum îsi face institutia datoria. Proiectul mi se pare bun, chiar daca asta înseamna ca voluntarii fac gratuit ceea ce autoritatile , cu oameni platiti, nu pot gestiona.
Ideea i-a venit în urma unor sesizari repetate la care autoritatile nu raspundeau. „Autoritatile sunt astfel constituite ca sistem încât sa nu faca nimic mai mult decât strictul necesar, iar aici intervine atitudinea publica. E un exemplu pe care
l-am mai dat si o sa-l mai dau. Am facut niste reclamatii la Garda de Mediu legate de arderea unor gunoaie pe marginea drumului E 60, între Cluj si Turda. Timp de doua saptamâni cineva ducea acolo deseurile pentru a fi arse. Vazând ce se întâmpla, din prima zi am facut reclamatie. În a doua zi, am facut o alta reclamatie telefonica, dar niciodata nu se ardeau deseurile în timpul programului de lucru al Garzii de Mediu ca sa vina cineva sa constate la fata locului ilegalitatea. Am fost revoltat!“, spune Ocsi. Totusi, odata s-a nimerit sa îi prinda pe cei care ardeau deseurile. „I-am reclamat, i-am pozat si filmat, motiv pentru care ei m-au sechestrat. Am chemat politia, politistul nu cunostea îndeajuns de bine legea încât sa stie ca si astfel de probleme ca rampele ilegale intra în atributia lui“, spune activistul de mediu.
Problema nu s-a rezolvat pentru ca a doua zi oamenii au mai ars o tura de deseuri. „Enervarea cea mai mare pentru mine e ca timp de doua saptamâni am fost singurul care a reclamat ilegalitatea. Nimanui nu i-a pasat, desi drumul european e foarte circulat. Atâta timp cât nimanui nu o sa-i pese, nici nu se va întâmpla vreodata ceva“, continua Ocsi. Crede ca multi nu au sunat din cauza deznadejdii. Chiar daca reclami, oricum nu se rezolva nimic, explica Ocsi atitudinea celor care au preferat sa nu reclame ilegalitatea.
Daca ideea gardienilor voluntari îmi pare o directie viabila pentru a rezolva partial problema gunoaielor aruncate ilegal, i-am amintit, ca activist civic mai degraba decât ca jurnalist, de o alta forma de presiune asupra autoritatilor pentru recuperarea deseurilor. Ministrul Mediului, Laszlo Borbely, spunea, în ianuarie, într-un interviu de la investitia sa ca demnitar, ca „voi prezenta în curând un sistem de recuperare a PET-urilor“. Borbely pomenea în ziarul Adevarul de solutii diverse din tarile UE. „În Germania, daca dai un PET înapoi primesti câtiva eurocenti. Eu voi prezenta în curând un sistem de recuperare a PET-urilor. Este vorba de un aparat de mici dimensiuni, care în 20 de secunde preseaza un PET pâna îl transforma într-un disc. Aceste PET-uri comprimate se pun în saci de 10 kilograme, care se pot trimite si prin posta firmei de reciclare. În Ungaria, se face contract cu scolile, copiii vin cu PET-urile, iar scoala câstiga niste bani. Asemenea aparate se pun si în magazine, omul comprima PET-ul apoi îl pune în saci si magazinul recupereaza sacii“, declara ministrul si au trecut noua luni de la acel „în curând“. Din surse abilitate din zona corporatiilor, mi s-a spus ca nu e doar incompetenta autoritatilor, ci ca exista un lobby serios din partea multinationalelor pentru a nu fi introdus un sistem de recuperare a PET-urilor la supermarketuri. si asta pentru ca firmele ar trebui sa achite costurile unui astfel de sistem pe principiul UE – poluatorul plateste. În România, responsabilitatile companiilor nu se stiu exact, în consecinta nici nu exista o presiune publica asupra lor. Totusi, cred ca se poate schimba situatia prin presiuni, petitii, articole, actiuni de strada care sa determina Ministerul Mediului sa introduca o legislatie mai clara de responsabilizare a producatorilor privati si un sistem mai eficient de recuperare a deseurilor, în cazul acesta al PET-urilor.
Ocsi stie cât de pervers poate fi uneori mediul de afaceri, orientat catre o etica a profitului, pentru ca desfasoara campanii ecologiste prin Floarea de Colt, sponsorizate de corporatii care accentueaza astfel o presupusa responsabilitate sociala (celebrul CSR). De asemenea, ofera consultanta în domeniul protectiei mediului prin firma lui. „CSR e un mod de înverzire a firmelor cu probleme. Multi nu s-au implicat în „Let’s Do It, Romania!“ pentru ca nu existau campanii de promovare a firmelor lor, ceea ce nu le-a convenit si de aceea nu au mai participat financiar sau cu o mobilizare a angajatilor“, spune Ocsi. Totusi, crede ca firmele trebuie implicate în comunitate prin programe de CSR. „Un CSR adevarat… ca în Coran, unde ti se spune sa donezi comunitatii, însa fara sa o spui public. CSR-ul prost e când se cheltuieste mai mult pe promovare decât pe proiect în sine. Iar la noi e adesea greenwashing“, îmi spune Ocsi în casa sa de la tara, la 20 de kilometri de Cluj, unde s-a mutat cu familia si unde vrea sa îsi mute si biroul.
Prins cu militantismul eco, am uitat sa creionez un alt Ocsi, familist si fermier bio „de subzistenta“. Are o casa la care lucreaza de trei ani si pe care nu a terminat-o înca. „Recolta e aproape zero pentru ca încerc o agricultura bio si e greu daca nu fac si vecinii la fel“. Au venit daunatorii si nu a biruit buruienile. A mai fost si inundat. Dar la anul o sa planteze pe doua hectare de trifoi si lucerna, care ard azotul, „asa ca nu mai trebuie sa pun îngrasamânt artificial“. În ciuda problemelor, i-a iesit o recolta mica din care se hraneste familia sa formata din patru persoane – ceapa, cartofi, rosii, mazare, conopida etc. „Daca ramâne în plus dam sau mai vindem la prieteni“, mai spune „veteranul“ ecologist de 38 de ani. si e veteran, doar a prins emisiuni de care eu nu mai îmi amintesc. Interesul sau pentru ecologie, care s-a concretizat apoi în studii de biofizica la facultate si la Institutul de Fizica Atomica din Cluj, a pornit de la documentarele despre familia de exploratori Cousteau, difuzate la TeleEnciclopedia de la TVR, cu vocea superba a lui Florian Pittis. De atunci vin primele sale declicuri eco.
„Pentru mine, ecologia este economie permanenta, ca în sloganul unei miscari eco din India care se opunea despaduririlor masive. Pentru tine ce e?“, îl întreb pe Ocsi. „Eu as putea-o defini într-un singur cuvânt: armonie. Trebuie sa ne gândim la societatea noastra de consum pe care am dorit-o demult. Daca toata planeta ar trai cu un grad ridicat de consum am avea nevoie de patru planete ca sa nu ne epuizam resursele. Problema e ca noi consumam mai mult decât producem, distrugem mai repede mediul decât acesta e capabil sa se regenereze“, spune el.
Cu privire la ecologia ca armonie, i-am replicat intrând în rolul de avocat al diavolului ca toata istoria umanitatii e o înregistrare de conflicte si violente, iar proiectul unei societati armonioase e mai degraba o utopie. Putin tulburat la acuzatia de utopie, ca sa nu para naiv, concede ca o societate armonioasa e mai degraba o speranta. Mi-ar fi placut sa îi pomenesc atunci de vorba lui Oscar Wilde care credea ca o harta a lumii care nu include Utopia „nu merita nici macar o privire“, tocmai pentru ca exclude singura tara la care umanitatea doreste sa ajunga. Din precautie, ca sa par mai serios si nu ca as proiecta iluzii „utopice“, n-am mai zis-o. Iar lipsa acesta de naivitate empatica, de speranta utopica, s-a vazut la jurnalistii clujeni care au participat în numar restrâns la LDIR, desi e cea mai mare mobilizare sociala din istoria postdecembrista a României. Am vazut la conferinte insipide ale politicienilor clujeni un numar de cinci ori mai mare de jurnalisti. Lehamitea s-a vazut si la intelectuali care nu au venit la eveniment pentru ca, pragmatici si sceptici, cu ochelarii lor pentru miopie si nu pentru utopie, nu percepeau miza actiunii si alte posibile mobilizari. Daca nu au fost intelectuali sau jurnalisti, au venit însa la LDIR foarte multi tineri, ceea ce l-a bucurat pe Ocsi pentru ca din punctul sau de vedere e creat un precedent pentru ul alt tip de mobilizare sociala, o cetatenie activa la o alta scara. Poate un proiect cu voluntari-rangers care sa constate ilegalitati în depozitarea gunoaielor, poate presiuni majore asupra Ministerului Mediului pentru a trece o legislatie mai buna care sa îi determine pe producatori sa îsi recupereze deseurile. Iar daca cineva îmi spune ca sperantele acestea de viitor suna prea utopic, le amintesc ca prezentul nostru românesc este demult unul distopic.