Jungla Calais

Statisticile spun că luna octombrie a însemnat un record în ceea ce priveşte numărul  emigranţilor care au trecut Mediterana spre Europa. O hotărâre a guvernelor de pe continent în ceea ce îi priveşte încă nu s-a formulat. Nici nu se prea ştie bine cum să-i numim, ceea ce desigur naşte o frământare. Unii le spun emigranţi, alţii pur şi simplu migranţi, alţii refugiaţi, alţii passeurs. Discursul european este de ieri, nu de astăzi. Confruntarea se face în termenii unei Europe care nu mai există. Deştepţii continentului fac apel la bibliografie. Ei spun că şi Imperiul Roman şi-a plătit apărarea graniţelor, deci asta se cuvine să facem şi noi. Să plătim gărzi armate la frontiere, să-i ţină pe nenorociţii lumii pe loc. Ca să nu ne tulbure existenţele. Halal umanism!
Cei care dau faţă cu fenomenul au o viziune mai tranşantă asupra lui. Poliţia din Calais face apel la administraţia statului pentru a construi de urgenţă cinci sute de closete în ghetoul în care au fost amplasaţi emigranţii. Este, oricum, un lucru concret şi mai adecvat termenilor confruntării. Presa franceză numeşte Calais-ul o junglă. Desigur că jumătatea de milion de deposedaţi ai sorţii, fie ei cine-or fi, nu se comportă la punctul zero al existenţei la care au ajuns ca nişte lorzi. Fiindcă umblă pe jos în coloane nesfârşite cu o pătură pe cap care să-i apere de frig şi de ploi, fiindcă au copiii flămânzi şi bolnavi, fiindcă nu mai au drum nici înainte, nici înapoi. Sunt trimişi de colo colo, dacă încalcă traseul se trezesc în faţa gardurilor de sârmă ghimpată, dacă nu chiar a puştilor cu ţeava îndreptată spre ei. Fiindcă, de fapt, nu există nici un discurs coerent în ceea ce îi priveşte.
Singura soluţie, desigur, la îndemâna oricărui om cu mintea limpede ar fi încetarea războaielor. Dar despre asta nu se vorbeşte. O asemenea soluţie nu pare defel profitabilă. Armamentul trebuie vândut, fiindcă se învecheşte. Oraşele altor continente trebuie distruse ca să avem apoi ce reconstrui. Şomajul din Europa trebuie ţinut în echilibru, ca atare nu se poate tăia nici o cale a scurgerii lui în afara continentului nostru. Deci…
Dacă  unii fac garduri, facem şi noi, spun guvernanţii lumii. Dacă unii scot puşca, o scoatem şi noi. Asta la nivelul politicului. La nivelul confruntărilor sociale, continentul nostru umanist e cuprins de incendii. Lagărelor de refugiaţi li se dă foc. Fiindcă ne e frică de ei. Ştim că vor încerca să trăiască, nu să stea închişi, mâncând din pomeni. Ştim că e în firea omului să se zbată. Aduce acest lucru în gena lui, dacă acceptăm evoluţionismul. Este om şi specia are legile ei de supravieţuire. Şi fiecare individ adus la punctul zero va încerca să se ridice. Cum? În funcţie de condiţii. Dacă i se vor pune piedici, le va doborî. Dacă i se vor ridica în faţă garduri, va sări gardurile. Dacă i se va da foc, va da foc.
Ciudat este că numim reacţia refugiaţilor „junglă”. Jungla Calais, fiindcă nu au closete. Adică ce ar trebui ei să facă fără closete? Cine din mai marii continentului nostru ultrastilat ar putea găsi în asemenea condiţii o soluţie mai nobilă? Dacă a găsit-o, ar fi bine s-o facă cunoscută. Teoretic. Şi pactic.
Nu ne place deci comportamentul lor, acolo, la Calais, unde nu au closete. Îl numim sălbatic. Îl numim animalic. Nu ne place nici ideea că nu acceptă, după ce au renunţat la tot ce însemna viaţa lor dinainte, să fie plasaţi, ca vitele la numărătoare, în ţări care o duc şi ele de azi pe mâine. Nu ne place că ne-au crezut. Că, în naivitatea lor, s-au legănat în mrejele visului european. Şi fiindcă au venit aici şi nu mai au decât hainele de pe ei, dacă nu şi acelea primite, am ajuns la concluzia că oamenii ăştia ne vor face rău. Că vor ajunge să se comporte ca-n junglă. Dar oare numai ei ne fac rău? Dar oare fabricarea de armament şi vânzarea lui, creându-se în felul acesta coloşi financiari care determină toate celelalte compartimente ale vieţii sociale, nu este un rău? Oare nu este şi acesta un comportament de junglă? Dar oare proliferarea producerii şi comerţului de droguri nu este un rău adus omenirii? Nu este şi asta un comportament de junglă? Dar cazul Volksvagen? Faptul că încarci, cu bună ştiinţă, plămânii semenilor tăi de pe întreaga planetă cu toxine mortale nu este şi el un rău adus omenirii? Ori este el mai demn de respect decât răul pe care-l pot aduce nişte disperaţi cărora Europa nu reuşeşte nici măcar să le pună la dispoziţie suficiente closete?
Ca să nu mai vorbim despre mizeria Fifa care se desfăşoară sub ochii noştri, mizerie care terfeleşte una dintre cele mai frumoase calităţi uname, spiritul competitiv. Ca să nu mai vorbim despre despăduriri, despre conservanţii din alimentaţie care ne năruie sănătatea, despre toate aceste afaceri odioase care produc victime la nivel planetar. Interesant este însă că acest comportament, al oamenilor cu bani, nu se numeşte junglă. Chiar şi la nivel lingvistic, există diferenţa dintre the haves şi the have-nots. În cazul celor din categoria the have-nots, comportamentele inadecvate se numes junglă. În cazul celor din categoria the haves, ele se numesc ba scandal, ba afacere, ba „caz“. Cuvinte subţiri care pot fi explicate şi justificate. Dar mai ales uitate, de la o zi la alta.