Începând din sec. al XVII-lea, grija pentru colectia imperiala a crescut foarte mult, Habsburgii devenind tot mai mult constienti de importanta ei culturala, nu doar de cea pecuniara. Privilegiatii vizitau camera tezaurului imperial separat de cea în care erau adapostite bunurile culturale. Arhiducele Leopold Wilhelm (fratele mai mic al împaratului Ferdinand al III-lea) a fost cel care a reinventariat colectia imperiala si care i-a dat o alta directie: picturile au început sa precumpaneasca printre bunurile colectionate. Lucrari de FransSnyders, David Teniers cel Tânar, FransWouters îmbogatesc colectia Habsburgilor, pictorul flamand Van den Baren fiind numit custode general. Între altele, trebuie amintit si faptul ca Leopold Wilhelm a profitat de faptul ca puritanul Cromwell, lordul protector al Angliei, era prea putin interesat de colectia de arta a raposatului rege Carol I, astfel încât a achizitionat o buna parte a operelor ce facusera fala regelui englez si le-a adus la Viena. Se poate spune ca momentul care a marcat începutul domniei nepotului lui Leopold Wilhelm, împaratul Leopold I, în 1658, este si cel care încheie expunerea de la Viena, pentru ca de aici încolo începe … restul muzeului. Principiile de colectionare a bunurilor de arta urmau sa ramâna neschimbate pentru urmatoarele trei secole. Rolul împaratilor în selectarea acestora a scazut de la an la an, raspunderea fiind lasata pe umerii profesionistilor. Colectiile se specializeaza. În 1712, de exemplu, împaratul Carol al VI-lea l-a numit pe Carl Gustav Heraeus inspector al medaliilor si antichitatilor, cu sarcina de a crea un cabinet unificat de numismatica, aducând laolalta piesele raspândite în diverse colectii imperiale. Acest cabinet a fost, de altfel, primul care a avut, ceva mai târziu, personal de specialitate angajat cu statut permanent. Cu doar trei ani înainte de deschiderea Muzeului Brukenthal la Sibiu, adica, în 1814, picturile si alte câteva bunuri considerate strict „artistice“ au fost puse la dispozitia publicului larg, în palatul Belvedere de Jos.
Cele peste 2.200 de obiecte reunite în expozitia vieneza sunt, într-adevar, de o frumusete extraordinara si stârnesc uimirea tuturor vizitatorilor. Celebra saliera a lui Cellini se bucura, evident, de interesul tuturor vizitatorilor, (si) pentru ca asa au dorit curatorii, asezând lucrarea într-un loc privilegiat si construind o întreaga campanie de imagine în jurul ei. Asa cum se stie, capodopera (lucrata pe la 1540) a fost furata în 2003, în timpul lucrarilor de restaurare a cladirii, si a fost descoperita, îngropata într-o padure aflata la 90 de km de Viena. Din fericire, hotul a adapostit-o într-o cutie din plumb, pentru a proteja opera (orice comparatii cu mama hotului din comuna tulceana Carcaliu, care a îngropat cele sapte tablouri în cimitirul satului, sunt excluse). Dar fascinatia exercitata de colectia lui Rudolf al II-lea întrece, probabil, orice asteptare.
Ar mai trebui, probabil, adaugat ca textele explicative care însotesc expozitia nu lasa sa transpara nici o urma de simpatie pentru Habsburgi, ceea ce ma face sa cred ca sentimentele antiimperiale sunt, înca, destul de vii în sufletele austriecilor.
În fine, nu lipsita de interes este sala în care sunt expuse machetele utilizate de muzeografi în studiul efectuat pentru pregatirea expozitiei. Ar merita ca tinerii muzeografi români sa vada (eventual, cu ghidaj) si aceasta parte a recentei expozitii vieneze!
Pentru ca am amintit palatul Belvedere, nu pot sa nu îmi manifest mirarea fata de schimbarile petrecute în palatul de jos. Celebrul edificiu construit prin stradania lui Eugeniu de Savoia, proiectat de arhitectul Johann Lukas von Hildebrandt, a fost remodelat, sub îndrumarea arhitectului german Wilfried Kühn, pentru a fi transformat într-un loc destinat expozitiilor temporare. Se pare însa ca, în procesul de modificare, o parte din decoratiile baroce ale palatului au fost distruse. Dincolo de asta, sigur ca expozitiile gazduite acolo sunt interesante, asa cum este si cazul celei care poate fi vazuta în momentul de fata, „Decadenta – aspecte ale simbolismului austriac“. Curatorii, care au organizat expozitia tematic, nu cronologic, au gasit câteva solutii muzeografice interesante (muzica de fond, de exemplu, compusa special pentru expozitie, poate fi ascultata prin intermediul unor difuzoare amplasate pe pereti si care au desenul unor flori). Totul este pus sub imaginea obsedantului tablou, din 1902, „Îngerul rosu“, al lui Karl Mediz – un artist care, acum la aproape 70 de ani de la moarte, este din ce în ce mai bine cotat la casele de licitatii.
Pentru cei care ajung în Viena pâna în septembrie, vizitarea Albertinei este de neevitat. Si asta pentru ca, dupa aceea, expozitia permanenta va fi închisa timp de trei luni. Asa se explica probabil marea afluenta de public pentru expozitia „De la Monet la Picasso. Colectia Batliner“. Trebuie spus ca Herbert si Rita Batliner sunt detinatorii uneia dintre cele mai importante colectii de arta moderna din Europa. De când a sosit la Viena, din Liechtenstein, în 2007, muzeografii Albertinei scot la iveala, pe rând, comorile colectiei. Colectia a fost împrumutata cu titlu permanent muzeului vienez, dar nimeni nu stie ce se va întâmpla cu ea, dupa moartea colectionarilor. Deschisa cu doar câteva zile în urma, expozitia „Baselitz, Richter, Kiefer“ mi-a fost inaccesibila în momentul vizitei mele în Viena. Îmi pot imagina ca ea va constitui o adevarata lovitura de imagine pentru muzeul austriac, cei trei artisti germani fiind considerati la apogeul carierelor lor (Baselitz are 75 de ani, Richter are 81, mai tânar fiind doar Kiefer, de 68).Cu numai doua luni în urma, lucrarea din 1968 a lui Gerhard Richter, „Piata domului, Milano“, a fost vânduta, la New York, cu o suma record pentru un artist în viata: 37,1 milioane dolari… Am avut, în schimb, ocazia sa vizitez traumatizanta expozitie a lui Gottfried Hellnwein. Amintirea legata de cutremurul din Ro-mânia, din 1977, care este „subiectul“ uneia dintre lucrarile sale, este, probabil, si una dintre cele mai usor de suportat pânze ale artistului!
Nu puteam parasi Viena fara sa trec si prin cartierul muzeelor.
Autor: Virgil Stefan NITULESCUApărut în nr. 431