Inventarea tenisului (15)

Atunci când, in 1874, maiorul Wingfield inregistra la Oficiul londonez pentru brevete si inventii o cerere vizând acreditarea unui nou joc pe nume sphaeristike, el nu avea cum sa prevada dezvoltarea fulminanta si rapida a acestei activitati de loisir ce va primi in curând o importanta dimensiune sportiva. Adevarul este ca momentul istoric era cum nu se poate mai prielnic…
Societatea britanica, intrata in faza evolutiei sale industriale si democratice, simtea o nevoie crescânda de competitii high-life (sau chiar low-life, cu transferul imediat inspre clasa muncitoreasca, altfel o structura sociala extrem de mimetica si cu necesitati foarte asemanatoare!). Oamenii din middle-class, urmând exemplul pairilor si lorzilor, dar si cei din rândul proletariatului incepeau sa asume regulile si normele care puneau o anumita ordine in relatiile societale pornind de la stapânirea centrelor de putere. Pe un teren de fotbal sau de rugby ceea ce conta nu era originea sau darea de mâna a competitorilor, ci abilitatea de a lupta pentru punctele aflate in disputa prin respectarea la milimetru a codului de reguli.
La fel ca in societatea elina sau latina, interferenta, adeseori brutala, a intereselor si persoanelor, consumata intr-un spatiu urban din ce in ce mai restrâns, manifesta o neabatuta nevoie de a se exprima printr-o eliberare zagazuita de energie. Decât revolte si lupte de strada, actiuni cu mare cost umanitar, pecuniar si electoral, mai bine un match de tennis ori croquet. Asa s-au nascut jocurile si sporturile moderne…
Dar sa revenim la domnul maior, care, sarmanul, nu prea putea sa posede dimensiunea corecta a neajunsurilor si lipsurilor de care suferea noul sport, cel care in curând va deveni „alb“. Printre acestea, si nu chiar la urma, forma de „clepsidra“ a terenului de tenis. Ca urmare, nu peste mult timp a fost corijata aceasta „defectiune“ de viziune geometrica, iar court-ul a devenit, asa cum era mai logic, de altfel, rectangular sau dreptunghic. Mai mult, careul de serviciu a fost dublat pe ambele parti ale terenului, iar inaltimea fileului a fost drastic sanctionata, ea scazând sensibil pentru a face jocul mai cursiv.
In anul de gratie 1877, ca o recunoastere a calitatii sociale capatate de noul sport, in titulatura extrem de exclusivistului „Old England Croquet Club“ este adaugata si completarea „and Tennis“, semn ca sportul alb devenise o activitate demna de toata atentia. Mai mult decât atât, in acelasi an, traditionalistul club londonez organizeaza si prima competitie oficiala recunoscuta ca atare de istorici si statisticieni: turneul de la Wimbledon.
Se juca, fireste, pe iarba sau, cu un termen mai apropiat de cel englezesc, pe „gazon“ – gazonul fiind acel teren acoperit cu o iarba deasa, special cultivata, extrem de regulata si tunsa cu mare finete. (Despre udarea terenului nu se mai cade sa vorbim, deoarece la Londra ploua aproape zilnic!) Desigur, maniera in care s-a jucat in 1877 nu are mare legatura cu felul in care se disputa astazi competitiile tenisistice, caci dimensiunile terenului, ale fileului, dar si regulile erau inca fluide, insuficient ajustate. Abia peste cinci ani, in 1882, toate aceste dimensiuni primesc trasaturile recognoscibile si in prezent.
Desi practic tenisul modern s-a nascut pe covorul de iarba englezesc, suprafetele de joc au evoluat si s-au diversificat, generând tehnici si ustensile diferite, care sa permita o mai adecvata adaptare la coordonatele fizice ale fiecarei suprafete in parte. Dar despre acest aspect, in episodul urmator.