Bogdan Murgescu, Tarile Romane intre Imperiul Otoman si Europa Crestina, Editura Polirom, Iasi, 2012
Bogdan Murgescu, distins si prolific istoric, profesor la Universitatea din Bucuresti, este autorul unor lucrari care au provocat prin teorii si perspective de cercetare noi, prin contributii stiintifice care imbogatesc abordarile moderne ale istoriografiei romanesti postcomuniste. „Romania si Europa, acumularea decalajelor economice“, una dintre lucrarile sale recente, a fost rasplatita cu premiile „Eugeniu Carada“ si „Historia Magistra Vitae“.
„Tarile Romane intre Imperiul Otoman si Europa Crestina“, cea mai recenta carte a istoricului este structurata in patru parti distincte. In timp ce prima parte analizeaza raporturile dintre politica, diplomatie si atitudini in Tarile Romane de la Stefan cel Mare la implicarea lui Dimitrie Cantemir in razboiul antiotoman declansat de Petru I al Rusiei (1711), a doua se refera – pentru perioada secolelor XVI-XVIII – in special la felul in care economia, finantele, fiscalitatea se regleaza/ autoregleaza, iar fiscalitatea excesiva determina rezistenta la opresiune si razboiul. Daca in a treia parte a studiului sau Bogdan Murgescu prezinta procesul integrarii economiei romanesti, intre secolele XVI-XX, in ritmurile economiei europene, in partea finala a lucrarii, una substantiala (numara nu mai putin de 364 de pagini), istoricul pare ca ofera o schimbare a perspectivei, caci lumea romaneasca (si, implicit, economia ei) este privita din perspectiva evolutiei economiei europene ca sistem aflat in proces de modernizare.
Inca de la debutul discursului sau istoriografic programatic, Bogdan Murgescu demitizeaza tezele clasice ale istoriografiei romanesti cu privire la problematicile fundamentale ale lucrarii. Cliseele istoriografice functionale inca in discursul traditionalistilor, clisee si stereotipuri demontate de autor, sunt: 1. romanii, victime ale istoriei in general, ale turcilor (in evul mediu si in secolul XIX), in special; 2. romanii ca „cetate asediata“; 3. razboiul defensiv si popular, o caracteristica a luptei antiotomane romanesti; 4. continuitatea coalitiilor antiotomane; 5. romanii ca pavaza a Europei; 6. Mihai Viteazul ca precursor al proiectului national identitar romanesc (Bogdan Murgescu, prin argumente de natura documentara si prin analize de istorie economica, intareste o teza istoriografica lansata de Andrei Pippidi si aprofundeaza, ca in alte cazuri, fenomenul demitizarii istoriei romanesti, fenomen provocat de Lucian Boia prin „Istorie si mit in constiinta romaneasca“, Editura Humanitas, Bucuresti, 1997, sustinand ca, mai ales, motivatii de ordin economic – pragul ridicat al datoriilor acumulate fata de creditorii din Imperiul Otoman – si militar, precum si credinta in „proiectul balcanic“ au determinat politica lui Mihai Viteazu, domn care, ca personalitate apartine, mai degraba, medievalitatii europene, si nu modernitatii); 7. „domniile fanariote“, ca perioada istorica distincta si tragica, ca faza de accentuare a exploatarii otomane sunt, conform autorului cartii, „o constructie istoriografica“ (vezi p. 59), deoarece fenomenul „naturalizarii“ grecilor era dinamic inca din secolul XVI, iar distinctia maniheista dintre „boierii pamanteni“ si „boierii nepamanteni“ a fost o creatie politica folosita in contextul rivalitatilor/ competitiei politice din interiorul elitelor sociale din secolul al XVIII-lea; 8. monopolul economic otoman; 9. ideii ca in atitudinile romanesti fata de rusi domina fobia, Bogdan Murgescu ii opune informatiile si argumentele despre originile rusofiliei societatii romanesti din secolul al XVIII-lea si din prima jumatate a secolului al XIX-lea (identitatea confesionala comuna, proiectul politic si militar rusesc care viza desfiintarea Imperiului Otoman, statutul Rusiei de protector al Ortodoxiei rasaritene); 10. ideea ca urbanitatea romaneasca este un fenomen sincronic (ori, pana la explozia edilitara din timpul domniei lui Carol I, statutul a fost, dupa cum afirma si autorul cartii, principala forma de habitat); 11. Romania, granarul Europei (Bogdan Murgescu demonstreaza ca in Evul Mediu aportul cerealier al Tarilor Romane la alimentarea Imperiului Otoman a fost nesemnificativ; in secolul al XIX-lea, sporul productiei agricole si al exporturilor de cereale s-a datorat sporirii suprafetelor agricole, si nu practicarii unei agriculturi moderne, iar in perioada interbelica Romania nu era principalul furnizor de cereale pentru Vest) (1).
Constatam ca, si prin aceasta lucrare, istoricul Bogdan Murgescu a abordat perioadele critice ale istoriei romanesti, precum si cele de relativa afirmare privind procesele, fenomenele si evenimentele autohtone in contextul evolutiilor europene si zonale, indeosebi in raport cu schimbarile majore de natura socio-economica, fara a pierde insa din vedere efectele profunde ale acestora, efecte petrecute la nivelul deciziei politice, dar si al atitudinilor colective. Cu certitudine, „Tarile Romane intre Imperiul Otoman si Europa Crestina“ va fi, pentru mult timp de acum incolo, o referinta istoriografica/ bibliografica de prim rang.