Inchiderea stagiunii lirice la Craiova…

… a avut loc la sfârsit de iunie printr-un spectacol cu „Aida“ de Verdi în mica si cocheta sala a Teatrului „Elena Teodorini“. Ca de multe ori pe parcursul stagiunii, întreprinzatorul manager al institutiei, Antoniu Zamfir, a dorit sa aiba pe afis nume atractive de solisti care sa suplineasca lipsa vocilor de extractie dramatica din teatru, dar sa si ofere publicului versiuni interpretative interesante. Cel putin în aceasta ultima idee, în perioada anterioara, tenorii de renume international Teodor Ilincai si Bogdan Mihai au cântat la Craiova în mult aplaudate spectacole cu „Traviata“ de Verdi si „Barbierul din Sevilla“ de Rossini, alaturi de vedeta sopranila a teatrului, Diana Tugui.
Productia cu „Aida“ dateaza de peste sase ani si este datorata regizorului austriac Tamas Ferkay, avându-i drept colaboratori pe elvetianul Alexander Jankow (decoruri), pe Catalin Ionescu-Arbore si Rasvan Draganescu (costume), alaturi de Razvan Mazilu (coregrafia). S-a imaginat un spectacol care, prin dimensiunile minimale, mi-a adus aminte de… „Aidina“, cum a fost supranumita productia celebrului Franco Zeffirelli din micul teatru de trei sute de locuri din Busseto, acum peste zece ani. Era firesc ca montarea craioveana sa fie adaptata scenei reduse, totul a fost pus în pagina aproape fara repros, spiritul si atmosfera verdiana au fost prezente într-o accentuata masura si au impresionat spectatorii. Ferkay a manevrat bine miscarile din scena, cu o rezerva asupra statismului neasteptat al marsului din tabloul triumfal.
Decorurile sunt simple, imagineaza constructii de zid ce simbolizeaza monumentalitatea edificiilor egiptene, strajuite de trei statui uriase cu alura autentica, ale caror pozitii se schimba pe parcursul tablourilor operei. O fresca desfasurata pe toata latimea scenei a ornat în chip minunat apartamentul lui Amneris si i-a dat culoare. Mai putin inspirat mi s-a parut decorul de zid din scena Nilului, sever, fara sa induca misterul noptii tropicale. În plus, aducerea neasteptata în scena a preotilor care o însotesc pe Amneris la templu a suprapopulat momentul, distrugând si mai mult atmosfera de taina.
Coloristica variata, venita din extravagantele costume, a înviorat austeritatea decorului. Am recunoscut combinatia de auriu si rosu aprins, atât de draga cunoscutului scenograf Catalin Ionescu – Arbore, armonie în care a învesmântat oficialii, soldatii, contrastând cu negrul si inserturile aurii ale costumelor sacerdotilor. Albul anturajului fiicei faraonului, Amneris, a fost un luminos si adecvat simbol de puritate. Doar mesagerul vestii proaste a cotropirii Egiptului de catre etiopieni, sosit de pe câmpul de lupta într-o impecabila uniforma stralucitoare, a parut mai degraba venit de la o parada militara decât din vâltoarea razboiului.
Si coregrafia lui Razvan Mazilu, desi nu foarte complicata ca miscare, s-a aratat bine integrata unui spectacol în care, din pacate, numarul balerinilor a fost foarte redus.
Una dintre vocile cele mai frumoase si potrivite rolului titular pe care le-am întâlnit în ultima vreme pe scenele românesti este cea a sopranei sârbe Dragana Radakovic, cu omogenitate impecabila pe ambitus, cu frazare fluenta, accente decise si nuantari fie în pianissimo, fie în filaje subtile pe registrul acut. Într-un cuvânt, o soprana de gen liric-spint verdian, cu glas a carui amploare a surclasat corul si tenorul în finalul actului triumfal. Pacat ca notele extrem înalte îi sunt supuse unui vibrato oarecum accentuat. Lucru important pentru un spectacol modern, Dragana Radakovic are o alura scenica din cauza careia l-am… înteles pe Radamès de ce s-a îndragostit…
Tenorul turc Efe Kislali este stapânul unui timbru de culoare întunecata, al unei voci corpolente, incisive, de mare forta dramatica, care merge catre acute solide, sigure si spectaculoase, în special când tesatura înscrisa în portativ îi este convenabila. „Rafala“ de Si bemol-uri înalte ale lui Radamès din finalul scenei Nilului i-a pus probleme, desi artistul accelerase anterior, prudent, tempii. Ar mai fi de notat ca o oarecare dezordine în emisie îi afecteaza, câteodata, continuitatea în sonoritate a discursului melodic.
O buna scoala italiana, simt al frazarii si al expresivitatii dramatice a înfatisat mezzosoprana Alessandra Palomba, Amneris cu timbralitate aspra, ale carei sunete acute au frizat, din cauza fortajului, stridenta.
Cu binecunoscuta-i voce impunatoare, Stefan Ignat a fost Amonasro. Se stie, are un glas baritonal sombrat, pretios rezonant, puternic, cu sonoritati impozante demne de personalitatea regelui etiopian. Interventia din actul secund si marele duet cu Aida din actul al III-lea au fost momentele de efect si deplina implicare ale artistului, iesirea din scena gasindu-l pe tatal prizonier prea… emotionat si de aceea derutat în replica prin care dorea sa-l convinga pe Radamès sa fuga.
Din punctul de vedere al ansamblului, scena judecatii a fost cea mai realizata, gratie vocii taioase si extraordinar de puternice a basului Sorin Draniceanu (Ramfis) care am avut impresia ca pur si simplu a impulsionat coristii, pâna atunci cu glasuri stinse si vlaguite. Mai înainte, finalul de forta al scenei din templu avusese impactul dorit de Verdi doar gratie Si bemol-ului acut al tenorului, care a dominat coristii si orchestra.
În alte roluri au cântat Aura Dudu (Marea Preoteasa, destul de imprecisa intonational), Dragos Draniceanu (Regele) si Dragos Dragomirescu (Mesagerul).
La pupitru, italianul Francesco Ommassini a ramas dator din cauza agogicii ciudate, de la lentori inexplicabile (scena din templu) pâna la accelerari nejustificate (tabloul triumfal si actul Nilului), dar mai ales a lipsei de fermitate prin care ar fi putut sa disciplineze unele atacuri în orchestra sau prestatiile unor instrumente… vezi nesiguranta harpei în introducerea la cel de-al doilea act.
Notarile pe care le-am expus ar trebui sa-si gaseasca rezonanta în viitoarele demersuri de întarire a ansamblurilor, cor si balet, ca si a calitatii ocupantilor fosei.
Stagiunea 2012-2013 s-a încheiat. Energicul director Antoniu Zamfir anunta înca pe de acum, pentru toamna, o noua editie a traditionalului Festival International „Elena Teodorini“. Va fi dedicat lui Giuseppe Verdi, în an aniversar si debutul se va face cu o premiera absoluta la Craiova, „Otello“. În regia lui Rares Zaharia, în seara inaugurala din 10 octombrie vor evolua trei dintre protagonistii „Aidei“, Efe Kislali, Dragana Radakovic si Stefan Ignat, ceea ce anunta un spectacol atractiv. Festivalul va mai programa „Trubadurul“ si „Nabucco“, dupa care stagiunea îsi va urma cursul cu spectacolele curente. Se anunta si alte premiere din genurile operetei si musicalului, mult iubite în Banie. În luna februarie va începe restaurarea salii teatrului, un demers grandios în care lucrarile se vor executa din bani europeni si pe baza proiectelor initiale istorice ale salii. Numarul de locuri va spori de la 360 la aproape 500. Durata santierului, doi ani.
Asadar, vesti bune din Craiova lirica si perspective frumoase pentru melomanii localnici.

Mariana Nicolesco, Ambasador Onorific UNESCO, la Reuniunea de la Paris: „Nimic nu-i poate apropia pe oameni mai mult decât cântul.“

Celebra soprana Mariana Nicolesco, laureata a Medaliei UNESCO pentru Merite Artistice „în semn de recunoastere a performantelor sale pe scenele marilor teatre de opera ale lumii“ si Artist UNESCO pentru Pace „în semn de recunoastere a angajamentului sau în favoarea mostenirii muzicale, a creatiei artistice, a dialogului între culturi si a promovarii idealurilor Organizatiei Natiunilor Unite pentru Educatie, Stiinta si Cultura“, a pronuntat o cuvântare cu un formidabil impact la reuniunea de la Paris la care au luat parte personalitati internationale de prim rang.
Directorul General UNESCO, Irina Bokova, a subliniat cu pasiune rolul educatiei si al culturii într-o societate în profunda metamorfoza si criza, ca aceea în care traim. Tema rezumata în cuvinte simple de un reprezentant al Africii care l-a parafrazat pe Victor Hugo: „O scoala în plus înseamna o închisoare în minus“.
Mariana Nicolesco a evocat credo-ul sau, ratiunea sa de a fi ca artista lirica, felul în care întelege sa serveasca arta sacra a cântului si splendorile pe care ni le ofera infinitele posibilitati de expresie ale vocii umane, instrumentul suprem al adevarului. „Da, a subliniat Mariana Nicolesco, acesta este cuvântul, caci arta ne reveleaza deopotriva adevarul si frumosul, comori inestimabile pe care suntem chemati sa le prezervam si sa le glorificam.
Nicio carte nu ne va învata vreodata sa cântam. Transmiterea directa de la maestru la elev a legilor si a valorilor eterne ale acestei arte va fi întotdeauna garantie ca acestea nu se vor pierde în vreun fel. Si ar fi tragic daca s-ar pierde, caci vocea si cântul sunt totdeodata legatura noastra primordiala cu Creatorul si vehiculul comuniunii noastre. Caci, într-adevar, nimic nu-i poate apropia pe oameni mai mult decât cântul“.
În numele acestui credo, afirma Mariana Nicolesco, ea a creat Festivalul si Concursul International de Canto „Hariclea Darclée“ la Braila, în România. „Nu e desigur o întâmplare faptul ca din 1995 si pâna azi au luat parte la aceste evenimente si la Cursurile de Maiestrie Artistica, pe care le ofer gratuit, peste doua mii de tineri artisti veniti din 47 de tari si din cinci continente, dintre care unii se afirma azi cu succes pe scenele internationale“.
Cuvinte îndelung aplaudate de participantii la reuniune, al caror sentiment a fost rezumat astfel de Jean-Michel Jarre: „Cu emotie îi multumim Marianei Nicolesco pentru tot ce reprezinta în muzica si pentru a ne fi amintit tuturor sacralitatea vocii umane, primul nostru instrument de comunicare“.