De ce m-am angajat în aceasta actiune neglorioasa, dezaprobata de unii cunoscuti ai mei? Din dorinta de a-mi afirma superioritatea, ranind sensibilitatea unor autori lipsiti de talent? Nici vorba de asa ceva. Am facut-o dintr-un sentiment al datoriei.
Asist, de mai multa vreme, la o revarsare de literatura fara valoare în spatiul public, comparabila cu o maree neagra. Cineva trebuia sa ia atitudine.
Mai exista ceva care m-a facut sa pierd atâta timp cu citirea unor scrieri ratate: o placere a spectacolului. Cartile pe care le-am parcurs constituie un carnaval al prostiei omenesti, al prostiei care sta ascunsa în fiecare om, prost sau inteligent, si asteapta sa se manifeste cu exuberanta. Îmi place, recunosc, sa privesc acest spectacol, imprevizibil, pitoresc, si sa râd orgiastic.
Comentarii asupra cartilor proaste am scris pentru „Ziarul de duminica“ (supliment al „Ziarului de duminica“), „România literara“, „Revista literara radio“ (difuzata de postul „Radio România Cultural“). În prezent realizez emisiunea „Tichia literara“ (consacrata aceluiasi fenomen) pentru TVR Cultural. Emisiunea are urmatoarea deviza (în care cred): „În aceasta emisiune noi nu râdem de cineva, ci de ceva.“
Când am alcatuit o carte din toate aceste comentarii (pe care le-am selectat si sistematizat), m-am gândit, bineînteles, si la un titlu. Aveam în minte câteva variante: „Fiasco“ (sugestie data cândva de Marcela Zamfir), „Pe alaturi“ (îi apartine lui Stelian Turlea), „Tichia de margaritar“ (propunere venita din partea sotiei mele, Domnita Stefanescu). Gasisem si eu doua titluri posibile: unul subtil, pe care l-am si folosit, în 2003, pentru o carte cu acelasi subiect, dar mult mai redusa ca proportii, „Ceva care seamana cu literatura“, si unul direct si brutal, „Carti proaste“.
Sperând sa gasesc un titlu si mai bun, am instituit un concurs. În urma apelului meu, publicat în câteva reviste, au început sa-mi soseasca diverse propuneri de titluri, mai mult sau mai putin inspirate:
Marina Samoila: „Cui prodest“, „Matraguna“, „Aduse din condei“, „Terminator“, „Îndreptarul lui Alex“.
Constantin Bogdan: „Pseudo“.
Dragos Dumitru: „Talanti neîngropati la timp“.
O surprizã placuta mi-a facut Dan C. Mihailescu, „omul care aduce cartea“ de la PRO TV. Într-o scrisoare plina de umor („Iaca, vazut-am ieri îndemnul matale si ma reped sa-mi iesprim câteva titluri pt. bucoavna în cestiune…“) a scos la iveala, ca un scamator dintr-o palarie neagra, o multime de titluri posibile, unul mai atragator decât altul:
„Veniti sa ne tâmpim“, „Dansul ororilor“, „Colectia de zerouri“, „Colectionarul de nule“, „La nula cu pretentii“, „Un car de prostii“, „Valiza cu mortaciuni“, „Garderoba cu schelete“, „Foi de placinta“, „Cutiuta cu mizerii“, „Prelucrari prin aschiere“, „La rindeaua cu bucluc“, „La rindeaua vesela“, „La rindeaua joviala“, „Pagini moarte“.
„Mentionez ca-n caz de-o eventuala preluare – adauga Dan C. Mihailescu – nu pretind nicio remuneratie“. Mi-a plãcut, foarte mult, totalitatea titlurilor propuse de Dan C. Mihailescu. Poate tocmai de aceea (poate si din orgoliu) nu am ales unul anume.
La Editura Humanitas (unde avea sa-mi apara cartea, în 2009) m-am prezentat cu titlul „Doua sute cincizeci de carti proaste“. Gabriel Liiceanu, în al carui fel de a fi gravitatea se asociaza cu spiritul ludic, mi-a propus un subtitlu parodic-ceremonios, de tratat filozofic: „Câteva metode sigure de a te rata ca scriitor“. Ulterior, Lidia Bodea, redactorul cartii, a revizuit, cu o delicata fermitate, ansamblul titlu-subtitlu, si a ajuns si la o noua formula: un titlu plus doua subtitluri contopite. Am îmbratisat-o imediat (formula) si am scris cu voluptate pe pagina de garda:
„Cum te poti rata ca scriitor. Câteva metode sigure si doua sute cincizeci de carti proaste“.
Intentionez ca în curând (probabil la sfârsitul acestui an) sa închei aventura mea cu cartile proaste. Dar tare mi-e teama ca de-a lungul anilor am îndragit aceste carti, ca o sa am nostalgia lor si ca din când în când tot o sa mai citesc câte una, pe ascuns.