Sari la conținut

Ideologii lovite cu toporul

Autor: VASILE SEBASTIAN DÂNCU
Apărut în nr. 308
2011-01-27

De ceva vreme am intrat si noi în faza de contestare a ideologiilor. Sa nu va speriati, nu am ajuns la vreo faza de mare finete în care sa dezbatem diferente între ideologii sau posibilitatea sintezei lor. Nici macar nu avem batalia dintre stânga si dreapta sau discutia despre alte forme de agregare. Daca ar fi asa, înseamna ca am fi ajuns la vreo faza de normalitate.
Nu, la noi este vorba de lovirea ideologiilor în cap cu toporul. Asa cum s-a facut adesea cu fenomenele de spiritualitate în vremurile de dinainte: metafizica, sociologia sau estetica, cibernetica sau meditatia transcendentala. Adica, vin niste tipi într-o zi si anunta în piata publica: daca teoria nu se potriveste cu practica – asta e!, cu atât mai rau pentru ea. Mai sar si altii pe la televiziuni sau radiouri si aproba prostiile acestea ca si cum ar fi niste mari si revolutionare imperative ale momentului. Asa am ajuns acum la relativizarea stângii sau a dreptei, la eliminarea si aneantizarea lor. Pentru o guvernare care trebuie data jos, se spune ca nu mai conteaza aceste fineturi, trebuie o coalitie, indiferent cine se aliaza cu cine, trebuie sa fie adusi tradatori, racolati, mercenari. Nici migratia politica nu mai este un pacat! Imperativul pragmatic al momentului contine o moralitate intrinseca.

Nu discut asupra guvernarii, ar merita data jos pentru foarte multe motive care tin de eficienta, comunicare si masurare a performantelor, nu mai vorbim de comunicarea execrabila, asimilabila unei adevarate sfidari publice.
Dar modalitatea prin care se renunta chiar si la discutia despre respectul ideologiilor este periculoasa. Politica este lasata fara repere si fara urma de criterii sau moralitate. Chiar sa nu conteze nimic altceva, doar preluarea puterii sa se poata justifica în sine?
E adevarat ca nu noi am inventat sfârsitul ideologiilor, iar politicienii nostri, cu câteva exceptii, care sunt neglijabile cantitativ, nu i-au citit, cu siguranta, pe Fukuyama, pe Daniel Bell, Raymond Aron, Paul Ricoeur. Multi teoreticieni au încercat sa contrapuna ideologia stiintei si sa arate cât rau au facut ideologiile în istorie, dar discutia filosofica nu are mari sanse sa ajunga în zona polemicilor politice. În ultimele decenii succesul cel mai mare l-a avut Francis Fukuyama care a prevazut sfârsitul istoriei ca finalul evolutiei ideologice a umanitatii si universalizarea democratiei liberale ca forma finala de guvernare. El vede liberalismul modern ca fiind ideologia de la sfârsitul istoriei, prevestind de fapt triumful unei ideologii partiale. În ultimii ani, si el a început sa se îndoiasca si sa aduca unele corectii profetiilor din 1989, dar a ramas înca pe piedestalul unei iluzii, asa cum odata facusera si Hegel sau Marx.
Cea mai justa pozitie o are, în viziunea mea, Paul Ricoeur care demonstreaza ca ideologiile nu pot sa dispara pentru ca grupurile sociale au nevoie „de a-ti da o imagine de sine, de a se reprezenta, în sensul teatral al cuvântului, de a juca si a se pune în scena“, ele fiind variate forme ale motivatiei sociale, ce fac posibile teorii si reprezentari globale ale istoriei si integrarea unor grupuri în istoria totalizatoare.
Pe urmele unor teorii mai mult sau mai putin savante, putem observa ca într-o lume a crizelor si a schimbarilor rapide, într-o perioada de bombardament informational, oamenii au nevoie de interpretari coerente si, mai ales, de sisteme articulate de informatii, valori, imagini. Ideologiile ofera repere simple, au facut parte din educatia de la nivelul scolii si familiei, le avem în subconstientul cultural identitar, chiar daca nu ne dam seama.
Ideologiile concentreaza un continut mitologic, aspiratii si idealuri bazate pe nevoi, ofera interpretari si orienteaza spre anumite tipuri de actiuni. Doar marxismul a putut crede în utopia ca stiinta si reflexia ei în constiinta publica vor putea înlocui celelalte ideologii sau sisteme de credinte.
Discutia privind ideologiile revine în comunicarea publica despre necesitatea unei aliante unite a opozitiei. În discutia despre posibilitatea unei aliante dintre PSD, PNL si PC apar zilnic profeti la televizor, care spun ca nici nu trebuie sa ne gândim la diferente ideologice, ca este urgent sa se faca o alianta. Distinsi intelectuali au spus în direct, la ore de maxima audienta, ca nu este nevoie nici macar de un program de guvernare, ca trebuie oprita guvernarea Basescu, iar restul se va rezolva de la sine. Înteleg necesitatea aliantei si imperativul pragmatic al schimbarii, nu înteleg de ce schimbarea nu poate fi facuta cu constiinta ca trebuie sa respectam anumite diferente ideologice pentru a le lua în calcul si a încerca sa le rezolvam prin negocieri sau programe.
Ideologiile nu sunt moarte asa cum, din nefericire, cred foarte multi. Ideologiile seteaza o serie de incompatibilitati care dinamiteaza aliante când nu te astepti. Ideologiile sunt sisteme de valori, în functie de ele oamenii se aduna în jurul partidelor, în functie de ele si românii îsi seteaza tot felul de aspiratii. Politicienii cred ca ei sunt cauza pentru care oamenii voteaza un partid, ca nu conteaza nimic altceva, dar se însala. Ei sunt considerati de catre oameni exponenti-tipici pentru anumite valori, chiar daca ei nici macar nu s-au gândit la ele. Uneori, liderii resping ideologiile din gelozie, vor sa fie doar ei cei iubiti. Ideologiile sunt adevarate proiecte în sine, iar interesele liderilor se pot ciocni, câteodata, de interesele pe care le contin ideologiile. Uciderea ideii de puritate ideologica sau nevoia de proiect ideologic se poate face uneori exclusiv în beneficiul momentan al unor lideri politici. Unii lideri, constienti ca au o slaba legitimitate interna sau externa, încep sa se autoproclame singuri stapânitori peste partide, dincolo de valori, considerându-se aspiratoare de voturi.
Revenind la alianta, se poate ajunge la o alianta PSD-ACD, PSD si Ponta nu prea au de ales, cel putin asa crede toata lumea. Deja PSD este de 6 ani departe de putere si, recent, odata cu proiectul candidaturii lui Geoana, a renuntat la vrabia din mâna pentru cioara de pe gard. E adevarat ca exista si o presiune externa, din societatea civila, sa accepte o alianta cu PNL. Poate mai sunt variante, dar nu mai are nimeni timp sa stea si sa cugete. Nu va fi însa foarte usor de facut. De semnat este simplu, dar nu este vorba doar de posibilitatea de a gasi un limbaj comun între Crin Antonescu si Victor Ponta. Daca se va face un proiect de societate sau un program de dezvoltare, ar putea sa dureze aceasta alianta. Ar trebui sa se faca mai mult pornind de jos, nu doar prin decret. Trebuie sa fie luate serios în calcul elementele de ideologie care separa, de 20 de ani, stânga de dreapta. Oamenii vor cere o explicatie legata de asta. Si cei care se cred de stânga si cei ce se autoidentifica de dreapta nu sunt idioti, pot întelege ca este nevoie de o lucrare comuna. Dar sa fie amestecati prin decret, pe ideea ca nu conteaza ideologiile, ca este o prostie sa tinem la identitatea ideologica, dupa ce 20 de ani i-am pus sa se urasca unii pe altii tocmai datorita acestei diferente, ar fi prea mult. Pot accepta pe moment, dar nu va rezista mult aceasta iluzie. A trata oamenii cu respect în politica înseamna si a cauta sa le ceri permisiunea, chiar daca acest lucru este doar consultativ. Nu este mare lucru, singura exigenta este legata de faptul ca nu trebuie sa le spui ca tot ce stiu ei despre politica, adica ce tu le-ai spus timp de doua decenii, nu mai este valabil începând de mâine. Daca încerci o smecherie de sofistica sau o argumentare persuasiva, oamenii s-ar putea sa accepte spunând „uite ce frumos a vorbit domnul politician!“. Dar sa nu argumentezi si sa te faci ca nu exista nimic în capul oameniilor în materie de vise, iluzii, fantasme este o violenta gratuita care nu poate avea succes pe termen lung.
În Europa idealurilor ideologice mostenite din trecut pâna si porcul este asomnat cu grija, însa, în România, ideologiile sunt lovite cu toporul si casapite în strada de macelari care nu stiu ce fac. Sunt transate ca focile din filmele ecologistilor ce folosesc zapada alba a Nordului ca fundal. Diferenta e ca, în cazul nostru, nimeni nu lesina în fata televizorului.