Ceea ce reușește Horia Lovinescu în „Jocul vieții și al morții…” este să coaguleze, extrem de coerent, concepte pe care le încarnează în expresii poematice memorabile. Din nou, o situație-limită, o catastrofă atomică în urma căreia nu a rămas decât deșertul de cenușă ce va înghiți personajele până într-un an, pune în pericol soarta speciei, obligându-ne să reconsiderăm miturile fondatoare, setul de valori rămase pe parcursul istoriei creștine. (…) Expresia esențializată și gradul înalt al reflecției rămân surprinzătoare pentru o piesă reprezentată în regimul comunist.
Autor: Cristina RusieckiApărut în nr. 590