Gore Vidal, pe cat de elegant, pe atat de incomod

Gore Vidal, elegantul om de litere care a tronat, nu fara un anumit zel, peste ceea ce el a calificat drept sfarsitul civilizatiei americane, a murit la locuinta sa din Hollywood Hills, in Los Angeles, la varsta de 86 de ani, scrie „The New York Times“.
Scriitorul era, la capatul vietii, o figura a epocii augustane, neoclasice, care credea despre el insusi ca e ultimul supravietuitor din speta sa. Putini prozatori americani au fost mai versatili sau mai productivi decat Gore Vidal. A publicat 25 de romane, doua volume de memorii si cateva volume de eseuri. A mai scris piese de teatru, scenarii pentru seriale TV si, pentru un timp, a fost chiar scenarist pentru compania MGM. Si, la orice ora, te puteai  baza pe el pentru un aforism intepator aruncat impotriva politicii externe americane.
Probabil ca mai mult decat orice alt scriitor, cu exceptia lui Norman Mailer si a lui Truman Capote, Gore Vidal a savurat din plin statutul de figura publica. A candidat de doua ori pentru Congresul Statelor Unite, o data in 1960, si o data in 1982, si, desi a pierdut in ambele dati, se purta, adesea, de parca ar fi fost un soi de presedinte din umbra al SUA. Odata a spus ca „nu ar exista nici un fel de problema a omenirii care nu ar putea sa fie rezolvata daca oamenii mi-ar urma, pur si simplu, sfaturile“.
Televiziunea era mediul lui natural, si, cand aparea in fata camerelor, era la fel de rece si de detasat ca in proza sa. „Gore e un barbat care nu e inzestrat cu un subconstient“, a spus odata prietenul sau Italo Calvino. Iar Gore Vidal a afirmat, intr-un alt rand, despre el insusi: „Sunt exact asa cum par a fi. Nu exista o persoana calda, adorabila inauntru. Sub suprafata mea rece, de gheata, odata ce spargi gheata vei gasi doar apa rece“.
Gore Vidal nu putea sa sufere prostii – o categorie in care, pentru el, intra o mare parte a omenirii, dar in special acea categorie de indivizi care ocupau functii publice – si nu era un sentimental sau un romantic. „Iubirea nu e specialitatea mea“, spunea el. Pana la 25 de ani, avusese deja mai mult de 1.000 de experiente sexuale, atat cu barbati, cat si cu femei, se lauda el in volumul sau autobiografic intitulat „Palimpsest“. Prozatorul declara, frecvent, ca fiintele umane sunt, in mod inerent, bisexuale, si ca etichete precum „gay“ (un cuvant pe care-l detesta) sau „heterosexual“ sunt arbitrare si inutile. Timp de 53 de ani a trait alaturi de un partener permanent, Howard Austen, un fost director executiv dintr-o companie de publicitate, insa secretul relatiei lor, spunea adesea Vidal, era acela ca ei nu au dormit niciodata impreuna.
Eugene Luther Gore Vidal Jr. s-a nascut pe 13 octombrie 1925, la Academia militara a SUA din West Point, unde tatal sau, Eugene, jucase fotbal american si fusese o vedeta a curselor atletice, si unde acesta se intorsese ca instructor de pilotaj si ca antrenor secund al echipei de fotbal. Pionier al aviatiei, Eugene Vidal Sr a intemeiat trei companii aeronautice, dintre care una avea sa devina, mai tarziu, T.W.A. Mama prozatorului, Nina, actrita si vedeta mondena, era fiica lui Thomas Pryor Gore, un senator democrat din Oklahoma. Parintii lui au divortat curand, in 1935, iar mama lui Gore Vidal s-a recasatorit cu Hugh D. Auchincloss, tatal vitreg al lui Jacqueline Kennedy Onassis – o legatura de rudenie despre care dl Vidal n-a incetat niciodata sa vorbeasca.
Dupa ce a absolvit Phillips Exeter Academy la 17 ani – copiind la toate examenele de matematica, dupa cum avea sa recunoasca mai tarziu – Gore Vidal s-a inrolat in armata, devenind ofiter secund pe o nava de transport din Insulele Aleutine. A inceput sa lucreze la „Williwaw“ , un roman aparut in 1946, a carui actiune se petrece pe un transportor de trupe. Scris intr-un stil asemanator cu al lui Hemingway, „Willwaw“ nu spunea inca nimic despre scriitorul de mai tarziu. Nici cel de-al doilea roman al sau, „In a Yellow Wood“ (1947), despre un functionar de la bursa si amanta sa italiana, din vremea razboiului, nu a reusit sa atraga atentia. Ulterior, scriitorul a spus ca romanul era atat de prost, incat nu a putut sa-l mai reciteasca.
In 1948, Gore Vidal a publicat „Orasul si stalpul“, povestea unui tanar chipes si atletic care descopera, treptat, ca e homosexual. Dupa standardele zilelor noastre, scrie cotidianul „The New York Times“, romanul e bland si discret, dar la vremea aceea a reusit sa provoace un scandal, fiind etichetat drept corupt si pornografic. Vidal a sustinut mai tarziu ca lumea buna a criticii literare l-a pus pe lista neagra din cauza romanului, si avea, probabil, dreptate. Cand nimeni nu a mai vrut sa scrie despre romanele sale, s-a apucat de scris romane politiste, sub pseudonimul Edgar Box, si apoi, pentru o vreme, a renuntat chiar sa mai scrie literatura. Pentru a-si castiga existenta, s-a concentrat pe scenarii de televiziune, iar apoi de teatru si de cinema.
Munca se gasea din belsug si, curand, scriitorul a devenit atat de versat, incat putea sa scrie o adaptare pentru televiziune intr-un singur weekend si o piesa originala intr-o saptamana. Si-a transformat scenariul TV „Visit to a Small Planet“, povestea unui extraterestru care vine pe Pamant ca sa studieze arta razboiului, intr-o piesa pentru Broadway. Piesa lui cea mai bine primita a fost „The Best Man“, despre doi candidati la alegerile prezidentiale; piesa s-a jucat de 520 de ori pe Broadway, inainte de a deveni un film de succes, in 1964, cu Henry Fonda in capul distributiei si cu un scenariu scris de Gore Vidal. A fost scoasa de la naftalina, pe Broadway, in anul 2000 si acum e iarasi scoasa de la naftalina, sub titlul „Gore Vidal’s The Best Man“.
Dupa un deceniu dedicat carierei politice, Gore Vidal s-a intors, in anii ’60, la roman, publicand, rapid, trei carti, una dupa alta: „Iulian“ (1964), „Washington, D.C.“ (1967) si „Myra Breckinridge“ (1968). „Iulian“, pe care multi critici il considera inca drept cea mai buna realizare a sa, e un roman istoric bazat pe o munca asidua de documentare, despre un imparat roman din secolul al patrulea care a incercat sa-i reconverteasca pe crestini la paganism (Gore Vidal nu a fost, niciodata, un om prea apropiat de vreo religie, iar despre crestinism a spus, intr-un rand, ca e „amuzant prin insasi natura lui“). Ecranizarea romanului „Myra Breckinridge“, din 1970, cu Raquel Welch si Mae West, s-a dovedit un dezastru financiar.
In anii urmatori, succesul sau ca romancier s-a bazat pe romanele sale istorice, care au devenit, ulterior, cunoscute sub titlul de „Cronicile americane“: „Washington, D.C.“, „Burr“ (1973), „1876“ (1976), „Lincoln“ (1984), „Empire“ (1987),“Hollywood“ (1990) si „The Golden Age“ (2000). Aceste romane sunt, toate, pline de eruditie si sunt construite pornind de la o munca de documentare foarte serioasa, dar, in acelasi timp, sunt pline de duh si sunt ancorate in lumea contemporana, cu barfe si apropouri subtile.
Eseurile lui Gore Vidal au teme literare, inviind operele unor scriitori uitati, precum Dawn Powell si William Dean Howells, dar si politice, abordand probleme precum sexualitatea si moravurile culturale. Forma i se potrivea ca o manusa: putea fi erudit, amuzant, plin de stil, exhibitionist si incisiv in acelasi timp. Chiar Jason Epstein, editorul lui Gore Vidal de-o viata, de la Random House, a recunoscut, intr-un rand, ca prefera eseurile romanelor lui Vidal, numindu-l pe prozator „un Montaigne american“. „Am fost mereu de parere ca Gore nu e un romancier adevarat, scria Jason Epstein, ca are un orgoliu prea mare pentru a fi un scriitor de fictiune, deoarece nu se poate subordona altora asa cum trebuie sa se subordoneze un romancier.“