Suntem o societate blocata, fara solutii si fara sperante de mai bine. Gandirea politica si sociala a ramas gripata datorita unor inconsistente fundamentale generate in mare parte de functionarea unei religii a pietei care, in tarile noastre, aflate in nesfarsita tranzitie, are efecte mult mai dure decat in alte societati. Facem remanieri doar pentru a castiga timp, nu exista nici un plan de viitor pentru ca poiliticienii de stanga sau de dreapta, de la putere sau din opozitie, nu au instrumente cognitive pentru a gandi situatia economica si sociala. Politicienii, pur si simplu, nu mai inteleg nimic.
Religia pietei
Dreapta noastra si reprezentantii ei au avut doar doua solutii politice la aceasta tranzitie: privatizare si reducerea rolului statului, adica preluarea parghiilor de productie, dar fara asumarea costurilor sociale de functionare a societatii. Apoi, dupa ce totul s-a privatizat, discursul a fost: baieti, acum aparati-va statul!
Stanga se limiteaza sa faca acompaniamente sociale pentru capitalism. Un fel de sora medicala. Putem sa credem in corectiile si acompaniamentele sociale pe care le aducem capitalismului, dar asta nu ajunge pentru a proiecta viitorul unei societati. Nu este totusi prea putin sa te limitezi la a cere salariu minim, pensii mai mari, garantii sociale pentru angajati? Mai putem vorbi in acest caz de o viziune economica de stanga sau ne ocupam doar de repararea exceselor capitalismului?
Dincolo de lipsurile clare din pregatirea individuala a politicienilor, care sunt originile acestui blocaj de gandire? In primul rand, omniprezenta religiei pietei. Astazi religiile traditionale au fost inlocuite cu alte sisteme de credinte si valori. Cum spunea, acum cateva decenii, Karl Polanyi, economia a fost extrasa din societate, din ansamblul relatiilor sociale. Consecintele sociale ale economiei sunt prezentate ca fiind generate de un sistem obiectiv, legile pietei sunt „naturale“. Interventia este prohibita, cel mai bun lucru pe care il putem face ar fi sa ne supunem. Fundamentul acestei religii presupune ca piata este corecta, iar valoarea este corect si intotdeauna reflectata in pret.
Stânga, daca critica piata, devine o erezie si poate sa fie pedepsita ca atare. Cand vedem ca vin catastrofe ecologice, de exemplu, nu piata sau capitalismul sunt de vina, ci OMUL generic, chiar daca este simplu de observat ca nu omul generic polueaza, ci sfera economica. Nu suntem toti vinovati egal pentru a ni se adresa campanii de publicitate interminabile, ci producatorii. Max Weber a fost primul care a observat ca, in fond, capitalismul are ceva religios in substratul sau economic. Daca ne gandim ca suma cheltuielilor din fiecare an, in lume, pe publicitate, e estimata undeva in jur de trei sute de miliarde de euro, atunci avem o justificare pentru una din insemnarile lui Fernand Braudel care spunea ca marea noutatea pe care o aduce capitalismul este o „transformare a dorintei“.
Dumnezeul sau Alahul acestei religii a pietei este piata finaciara, iar bursele sunt templele sau bisericile unde se produce ritualul si unde se antameaza minunile viitoare. Semnele din piata de capital sunt interpretate samanic (pietele ne dau semn!) similar cu Dumnezeu ne-a dat un semn.
Ce sa faca politicienii in aceste conditii? Asteapta si ei semn de la piata sau de la statistica. Ei sunt orbiti de aceasta religie a pietei, iar pe de alta parte, mai ales politicienii romani, de orice orientare, pot gandi doar in termenii Statului-Providenta. Dar fiindca statul a disparut, ei au ajuns sa se roage la un fel de Piata-Providenta. Cand incep sa gandeasca ce ar trebui facut pentru ca nu merge treaba nu pot avea decat o gandire finantista, de tip piata, de reducere a costurilor, de cele mai multe ori fara a se reflecta catusi de putin la functiile sociale sau umane fundamentale indeplinite de anumite componente institutionalizate ale societatii.
In conditiile acestea, insa, si resursele pe care le au la dispozitie sunt minime, caci guvernele au renuntat la mijloacele de control al pietelor financiare. Dupa cum spun economistii finantisti, 3000 de miliarde de dolari circula zilnic in lume fara sa tina cont de frontiere si fara stirea statelor, dintre care doar 2% sunt folositi in investitii, restul ramanand in zona operatiunilor speculative.
Confuzia dintre piata
si capitalism
Sunt concepte folosite ambiguu, mai ales in discursul politic, ca sinonime, desi nu este cazul nici macar a unei sinonimii partiale. Chiar si Ion Iliescu, ayatolahul stangii, in textul trimis colegilor de Senat, inainte de o dezbatere, avea un fragment in care, criticand derivele comunismului, spune ca a fost o greseala „ignorarea pietii si a legilor sale obiective si substituirea lor cu arbitrariul sistemului de dominatie partid-stat“. In general, toate sistemele ideologice de stanga fac eroarea de a recunoaste piata ca un criteriu unificator pentru caracterizarea lumii contemporane. De aici pleaca si confuzia dintre piata si capitalism. Dar sa vedem diferentele. Piata este, intr-adevar, un mod de reglare economic, fondat pe concurenta si atomicitatea actorilor. Capitalismul este un mod de proprietate si un proces. Capitalismul este legat prin proprietatea mijloacelor de productie de actori privati care cauta sa acumuleze si sa concentreze capital pentru a se pune la adapost de concurenta.
In 2007, Premiul Nobel pentru Economie a fost obtinut de catre trei americani, Leonid Hurwicz, Eric Maskin si Roger Myerson pentru lucrarile legate de teoria jocurilor aplicata la analiza mecanismelor pietei. „Aceasta teorie ne permite sa distingem situatiile in care pietele functioneaza bine de cele in care pietele functioneaza prost“, a afirmat Comitetul Nobel. Deci piata este mai mult o metafora, ea nu garanteaza egalitatea actorilor si nici aplicarea unor legi care garanteaza progresul. Daca ar fi asa nu ar trebui sa ne chinuim cu consilii ale concurentei care, insa, oriunde in lume, nu fac fata imaginatiei si presiunii celor care creeaza mecanisme imperfecte de competitie.
Capitalismul contine elemente care sunt greu de despartit: proprietatea si concentrarea capitalului, care contrazic atomicitatea actorilor si deci concurenta perfecta. Piata si capitalismul pot sa intre in contradictie de multe ori. Daca piata favorizeaza inovatia, competitia in beneficiul consumatorilor, capitalismul, prin mecanismul concentrarii, distruge concurenta si creeaza dezechilibre si raporturi de dominare. Pervertirea economiei de piata este o realitate astazi, in epoca globalizarii si a multinationalelor care au PIB-uri mai mari decat statele.
Intram prea usor in aceasta capcana de acceptare a capitalismului ca sinomim pentru piata perfecta. Piata este eficace, dar nu este legitima in toate domeniile. Liberalizarea pietei de energie este foarte buna, dar exista domenii unde pastrarea operatorilor publici, eventual in parteneriat cu operatori privati este necesara.
Sectoarele educatiei si culturii, oricat se deschide piata, au functii publice pe care le poate indeplini doar operatorul public, cu misiune specifica, intrucat canalele publice de radio si televiziune au ratiunea de a exista indiferent de cat de mult se diversifica oferta. Campul de interventie al statului trebuie deci discutat rational si fara inhibitii, pornind de la nesimilaritatea dintre capitalism si economia de piata. Nu ajunge sa spunem in programele de partid ca piata este buna doar pentru economie, dar ca noi nu acceptam „societatea de piata“. Eficacitatea reglarii prin piata nu ar trebui sa elimine rolul planificarii strategice pornind de la nevoi publice. Segolene Royale spunea, la un miting din campania electorala, ca piata este ca aerul pentru pasari sau apa pentru pesti, dar ambele pot fi poluate.
Imbecilitatea sau prostia unor politicieni care au condus sau conduc Romania nu sunt scuzabile pe considerente oferite de paradigmele de gandire economice sau politice. O dreapta contabila si hoata cuplata, in multe perioade, cu o stanga inhibata si corupta reprezinta o circumstanta favorizanta pentru dezastrul romanesc. Din pacate, nici un efort de inovatie politica nu a fost acceptat de sistemul politic. Cel mai important ar fi fost sa se faca primenirea clasei politice. Niste politicieni mai tineri, mai nealiniati poate ca ar fi putut depasi cadrele acestui monoteism al pietei, religie totalitara a capitalismului triumfator. Dar si asta este doar o ipoteza.