Educatia are un rol catalizator în cultivarea valorilor spirituale si în cizelarea conditiei umane. Complexitatea ei, în ziua de azi, nu poate fi limitata doar la formele sale de natura pedagogica, oricât de relevante ar fi acestea, pentru ca implica atât colectivul, cât si individul. Printre activitatile în care dialogul intermediaza capacitatea de a interoga si de a afirma, de a rationa si de a reflecta, si de a gasi raspunsuri si rezolvari pe baza unor impulsuri acumulate se numara si preocuparile artistice. Interogatia în arta si în filozofie este un reper esential, de neînlocuit. Educatia artistica, prin urmare, are un rol formativ, pentru ca genereaza procese pe mai multe nivele de cunoastere, esentiale în modelarea personalitatii.
În acest context ne putem întreba: ce este educatia? care este scopul ei?
Multi filozofi si-au pus aceasta întrebare, de-a lungul istoriei, si fiecare la rândul sau o descrie în diverse forme. Platon o numeste „arta de a forma“, Aristotel o defineste ca un „obiect al supravegherii publice“, iar Constantin Noica, în 1978 scria: „Când pui o întrebare – luminezi lucrurile… „
În cazul unui artist, natura interogativa este cu atât mai importanta, pentru ca, într-o oarecare masura, el se deosebeste în societate prin personalitate, viziune proprie si prin atitudine individuala prin care poate sa interactioneze. De aceea, în educatia artistica este important sa tinem cont de aceste aspecte: motivatia, vointa, personalitatea si creativitatea.
Un adevarat artist mereu învata, se întreaba, observa, este curios si atent la tot ceea ce se întâmpla în jurul sau, în sinea lui, în gândurile si în sufletul lui, niciodata nu se odihneste cu adevarat, pentru ca tine de natura lui sa fie astfel.
„Frumosul, ca si adevarul, este un rod pretios al umanitatii, care rezista în fata uzurii timpului, care uneste generatiile si le face sa comunice în admiratie…“ – scrie în mesajele Conciliului Vatican II, adresate umanitatii (publicate pe 8 decembrie 1965). Fericitul Papa Ioan Paul al II-lea a plasat aceasta observatie pe orizontul etic al fiecarui artist, afirmând ca: „acela care simte în sine acest soi de scânteie divina care este vocatia artistica… simte în acelasi timp obligatia de a nu risipi acest TALANT, ci de a-l dezvolta, pentru a-l pune în slujba aproapelui si a întregii omeniri.“ („Scrisoare catre artisti“, nr.3). Si, totusi, aceste mesaje nobile sunt umbrite de câteva realitati sumbre ale contemporanului.
Si azi sistemul educational este mereu supus schimbarilor, uneori radicale, precum implementarea sistemului Bologna în educatia superioara. Pentru învatamântul artistic european acest sistem a produs modificari drastice, deoarece în prezent nu se mai pune accent pe calitate, ci pe cantitate, pe o eficienta falsa, superficializata, care nu plaseaza tânarul artist pe un piedestal, ci care îl arunca într-o lume agresiva, plina de nesiguranta valorica. Chiar daca intentia schimbarii, teoretic, este mereu „ambalata“ cu restructurari care servesc binele societatii – acestea nu acopera întotdeauna „neajunsurile“ sau inadvertentele ce apar odata cu aplicarea unor reguli sau cu implementarea sistemului.
În luna aprilie a acestui an, o Comisie europeana de acreditare a sosit la Universitatea Nationala de Arte din Bucuresti si un întreg corp profesoral a fost întrebat de catre distinsa Comisie (formata dintr-un antropolog, un economist si un specialist IT – întâmplator sau nu ,artistul lipsea cu desavârsire) daca avem mijloace de masurare a progresului în învatamântul artistic!!! Si aici l-as parafraza pe Pablo Casals, care a fost întrebat, la 90 de ani, de ce mai exerseaza la violoncel. Raspunsul lui a sunat asa: „pentru ca simt ca progresez…“
Prima forma de educatie artistica se baza pe relatia maestru-ucenic. Transmiterea unor cunostinte, întelegerea lucrurilor consta în educarea simturilor si în asumarea responsabilitatii în fata unui sistem valoric, care, în datele lui fundamentale, nu s-a schimbat nici pâna azi. Si totusi, prin reducerea fortata a anilor de studiu de la sase la trei ani (la licenta), cu doi ani de studii masterale, timpul si ritmul de lucru au devenit relativ scurte, iar profesorul este fortat de împrejurari – fapt care interzice FIRESCUL unei stari de acumulare. Aceasta stare începea, în urma cu câteva secole, într-un atelier de pictura cu respectul fata de lucruri si ustensile (adica aveai voie sa dai cu matura, sa speli pensulele etc.), continua cu prepararea pigmentului pentru pânza pregatita de maestru si culmina prin încrederea acordata ucenicului de a interveni în OPUS, adica în marea opera care urma sa fie realizata. Azi lucrurile stau altfel, uneori da profesorul cu matura prin atelier, intervine cu voia studentului în „opera“ acestuia si contribuie cu încredere ca presupusa „scânteie divina“ îl va determina pe acesta sa nu-si risipeasca presupusul TALANT, ci sa-l valorifice.
Sper ca macar atât am reusit sa fac pentru absolventii mei din promotia 2013, Oana Capota, Ioana Iorga, Ana Panait, Isabela Rizea, Catalina Cucu, Laura Rotaru, Mihaela Popa, licentiati în artele textile, care expun pentru prima data într-o galerie bucuresteana de nivel occidental, la Artoteca Bibliotecii Metropolitane. Le doresc sa ramâna la fel de motivati si de seriosi pe viitor, fara sa se abata de la drumul lor pe care l-au descoperit în timpul anilor de studiu.
Autor: ANNA-MÁRIA ORBÁNApărut în nr. 432