De obicei, când vine vorba de festivaluri studentesti te astepti sa întâmpini doua mari probleme: organizarea si publicul. Organizarea nu este, adesea, cea la care te astepti, fiindca în România, în momentul de fata, nici interesul sau sprijinul acordat cinematografiei nu este foarte mare. Cu alte cuvinte, problemele legate de aceste festivaluri nu tin neaparat de oamenii care încearca sa ,,ridice corabia“, ci mai mult de finantare si de posibilitatile pe care organizatorii le-ar fi putut lua în calcul cu ajutorul unei sume de bani mai mari. Si aici nu vorbim despre Cannes sau despre Sundance, ci despre un festival studentesc din Cluj care, la urma urmei, ar fi trebuit sa se concentreze în primul rând asupra intereselor tinerilor. Cât despre public, putem observa, de multe ori, ignoranta oamenilor. Este adevarat ca festivalurile studentesti fac parte dintr-o categorie pe care publicul ezita de cele mai multe ori sa o frecventeze. Nimeni nu este interesat sa vizioneze timp de câteva zile debuturile stângace ale unor studenti si nimeni nu le acorda o sansa. Tinerii, la rândul lor, ramân indiferenti, fiindca în România nu exista o istorie a unor astfel de festivaluri, o traditie sau un interes foarte mare fata de cinematografia româneasca, poate doar cu câteva exceptii. Dar, în final, toata lumea va avea pareri critice. Toti vor fi critici, în necunostinta de cauza. Cei mai mari critici, indiferent de ocupatia lor, de statutul lor social, adopta aceeasi atitudine tocita: ,,De ce m-ar interesa pe mine un film facut de un pusti oarecare?“
Ei bine, acest ,,pusti oarecare“ s-ar putea la un moment dat sa-ti ridice un semn de întrebare prin ceea ce a vrut el sa transmita cu ajutorul imaginii. Festivalurile studentesti sunt menite nu numai sa te scoata din casa si sa te puna sa stai pe scaun timp de câteva ore, ci, mai mult decât atât, sa te faca sa constientizezi ca, indiferent din ce generatie faci parte, vei putea gasi lucruri foarte interesante si vei putea sa-ti îmbogatesti cultura vizuala, trecând peste stângaciile si greselile filmelor. Festivalul studentesc nu este cel care va uimi, ci e acela care va avertiza asupra creativitatii generatiei tinere si, de cele mai multe ori, va raspunde la mai multe întrebari: ,,Cum sunt tinerii în ziua de azi? Ce fac ei? Ce vor sa arate?“
Cea de-a sasea editie a Festivalului International de Film Studentesc din Cluj-Napoca s-a derulat în intervalul 22-25 noiembrie si a înregistrat, anul acesta în competitie 126 de productii dispuse pe mai multe categorii: fictiune, animatie, documentar, experimental si foarte scurt. Festivalul studentesc este organizat anual de Universitatea Babes-Bolyai, Universitatea de Arte de Design si Universitatea Sapientia, iar juriul a fost format din Sorin Botoseneanu (UNATC, presedinte), Lucian Pricop (Uniunea Cineastilor din România), Eugen Moritz (UAD), Felméri Cecília (Universitatea Sapientia) si Claudiu Turcus (UBB). Premiile au fost numeroase, fiecare categorie având podiumul ocupat, ba chiar cu doua filme pe acelasi loc, în anumite situatii. Totusi, mai important decât premiul a fost privirea de ansamblu a tinerilor, pe care ei au încercat sa o transpuna prin intermediul filmului.
Pe partea de fictiune am observat numeroase scurtmetraje care tindeau catre realism, cu personaje obisnuite, cu un fir narativ simplu, dar cu povesti nu foarte bine închegate. Unul dintre scurtmetrajele câstigatoare, „Dialoguri terapeutice“ (Andrei Georgescu, UNATC, locul I pe categorie) a fost realizat în asa fel încât sa atraga publicul nu prin povestea sau prin subiectul extraordinar, ci prin personajele pe care le ,,fura“. Mihnea Marian este un barbat trecut de prima tinerete, care are o emisiune cu tenta psihologica, seara, la radio. Persoanele cu care intra în contact sunt personaje ,,furate“ din filmele Noului Val Românesc, spre exemplu ,,Politist, adjectiv“, ,,Pescuit sportiv“, ,,Marilena de la p 7“si ,,Toata lumea din familia noastra“. Fiecare personaj îsi prezinta drama personala, pe care noi o stim deja din ,,fictiunile reale“ de unde acestea izvorasc. Andrei Georgescu nu aduce nimic inovativ, ci pur si simplu jongleaza cu niste personaje epice pentru cunoscatori, iar impactul a fost unul destul de bun. Poate fi considerata o strategie pentru cei care nu sunt interesati de filmele românesti, sau pentru strainii care ar trebui sa descopere câte ceva din drama româneasca.
La sectiunea animatie trebuie sa recunosc ca am fost impresionata de faptul ca sala era arhiplina. Indiferent de vârsta spectatorului, animatiile vor fi adesea cel mai bine primite, fiindca ele reusesc sa ne introduca într-o lume diferita. Premiul pentru cea mai buna animatie a fost acordat filmului ,,Bear me“ (Kasia Wilk, Lodzia po Wisle, Warsaw-Polonia), un film de animatie care are o poveste serioasa, dar spusa amuzant si caricatural. O fetita mica întâlneste pe strada un pui de urs si îl adopta. În timp, apar o serie de probleme pe care fetita începe încetul cu încetul sa le constientizeze, dar nu renunta niciodata la prietenia pe care o are cu acel urs. Cu alte cuvinte, filmul vorbeste în general despre relatii, si despre cum reusesti sa treci peste anumite greutati, stiind ca persoana de lânga tine nu este tocmai cea mai potrivita persoana. O poveste mare spusa printr-o animatie mica.
Sectiunea documentar a excelat anul acesta prin subiecte realiste si surprinzatoare în acelasi timp, prin subiecte la care nu te-ai fi gândit niciodata, cu personaje care te vor impresiona si cu filme care îti vor lasa un gust amar si apasator. Majoritatea documentarelor câstigatoare au avut la baza povesti reale si personaje reale. Tinerii documentaristi s-au concentrat foarte mult pe situatia actuala a personajelor, pe problemele pe care le au acestea, pe greutatile prin care trec, încercând sa fie cât se poate de obiectivi si sa lase pe mâna spectatorului toata subiectivitatea de care ai nevoie atunci când esti pus în fata unei povesti ,,grele“. ,,Dupa fel si chip“ (Paula Onet, Universitatea Babes-Bolyai, locul I) este un documentar ce abordeaza multiple teme, dar se focalizeaza pe cea a mortii. Personajele sunt niste batrâni care asteapta momentul mortii, sau, mai bine spus, se pregatesc din timp pentru el. Tenta sumbra si apasatoare este usor estompata atunci când apar si insertiile comice, de altfel foarte naturale, pornind de la personaje si dialogurile pe care acestea le au. Vedem batrâni care vorbesc despre moarte si despre întâlnirea cu persoana iubita care i-a parasit înaintea lor. Vedem batrâni care sterg de zor pietrele funerare si îsi fac fotografii ce vor fi editate în photoshop si vor fi puse, în cele din urma, pe piatra. Vedem povesti reale, de viata, înglobate în traditii si obiceiuri, si suntem impresionati de respectul fata de persoana iubita si de credinta fata de tot ce a mai ramas în lumea lor.
Sectiunea experimentala a fost una dintre cele mai ambigue, fiindca în general filmul experimental îsi atribuie în mod voit acest statut de ,,frate vitreg revolutionar“ al cinematografiei. Majoritatea scurtmetrajelor s-au aflat la granita dintre experiment si exercitiu de imagine/filmare/montaj/estetizare. Nici unul dintre cele 27 de filme nu a reusit sa creeze o atmosfera în care spectatorul sa se rataceasca si, mai mult, sa simta prin intermediul miscarii imaginii ca ceea ce capteaza retina sa face parte dintr-un experiment vizual. Am vazut doar încercari de redare a anumitor idei, sentimente, tehnici vizuale. Dar filmul experimental nu este doar o practica artistica menita sa impresioneze sau sa socheze prin editarea exagerata a culorilor, prin imaginile fara legatura cu textul afisat, prin muzica halucinanta sau prin folosirea cliseelor cinematografice. Or, cinci minute în care imaginea nu se schimba, iar muzica curge nestingherita nu pot fi numite film experimental. Astfel, filmul câstigator al competitiei, „Puzzle“, se situeaza undeva între exercitiu de filmare si eseu. Filmat în stilul ciné-vérité, cu vocea naratorului pe fundal – un monolog despre faptul ca oamenii fac parte dintr-un mare puzzle – eseul „experimental“ cuprinde reflectii subiective asupra lumii. Marea problema a acestui scurtmetraj ar fi ca imaginile ce însotesc textul n-au legatura cu ceea ce afirma naratorul. Bineînteles, acest criteriu nu-i normativ pentru categoria experimentelor, dar elementele constitutive ale atmosferei si tensiunii sunt incoerente nu doar în planul complementaritatii, ci chiar în planul intensitatii. Într-adevar, imaginea nu trebuie sa copieze în totalitate ceea ce cuvântul rosteste, dar trebuie sa reflecte o relatie puternic motivata cu textul, altfel consistenta imaginarului se pierde.
Filmele din categoria foarte scurte au fost destul de diversificate în ceea ce priveste subiectele abordate. Majoritatea s-au concentrat pe relatia dintre imagine, text si personaj. Câstigatorul premiului I, ,,Cluj-Napoca – Satu Mare Conversation“ (Dana Strango, UAD, Cluj-Napoca), este un fel de ,,studiu“ bazat mai mult pe detalii, surprinzând fotografic diverse gesturi ale pasagerilor între cele doua destinatii.
Un moment important care a avut loc în cadrul acestui festival studentesc a fost premiera filmului ,,The Tragedy of Man“, al nominalizatului la Oscar din 1974 Marcell Jankovics. Filmul însumeaza munca de-o viata a regizorului, dupa cum a spus si el; timp de 23 de ani, Jankovics a încercat sa puna într-o animatie o odisee prin istoria omenirii; filmul pune accent pe viata si viziunea lui Adam asupra lumii, dar si pe relatia pe care o are cu Lucifer, co-creatorul omenirii. Cu o grafica optezecista si utilizând cinci tehnici de filmare diferite, regizorul încearca sa arate evolutia omenirii, momente istorice de mare anvergura si o finalitate distopica, un viitor sumbru plasat într-o lume socialista, în care totul este numerotat si înregistrat. O viziune pesimista si care se reflecta foarte putin în perioada în care traim.
Asadar, FFest-ul a adus lucruri noi anul acesta pentru cei care au avut curiozitatea si respectul de pasi în sala pentru a se întâlni cu tot felul de povesti si viziuni si de-ai sprijini pe cei tineri, sau, mai bine spus, pentru cei care au îndraznit sa asiste la ,,experimentele“ studentilor. Un mic sfat: mergeti la festivalurile de filme studentesti, caci nu veti sti niciodata ce veti descoperi sau ce ,,pusti oarecare“ va iesi în scurt timp de pe ,,bancile facultatii“ si va deveni un regizor mare, mare.
Autor: CLAUDIA COJOCARIUApărut în nr. 402