Soarta unui razboi
Presedintele Barack Obama a facut o declaratie ceva mai clara în privinta calendarului retragerii trupelor americane din Afganistan: o treime în cursul anului 2012, restul pâna în 2014. Stirea trebuie coroborata si cu cea privind tratativele secrete duse de SUA cu reprezentanti ai talibanilor, despre care am mai scris. Noua decizie, primita bine, banuiesc, ridica probleme de coordonare a retragerii soldatilor coalitiei. Dupa cum anunta agentiile de presa, preluând un comentariu din „Der Spiegel“, elicopterele americane asigurau, între altele, si protectia militarilor germani. Grijulie, cancelarul Angela Merkel a cerut Administratiei SUA informatii detaliate privind impactul retragerii trupelor americane. Asta este o cu totul alta poveste. Cunoasterea impactului retragerii tine de motivele implicarii în razboi. Acelea sunt cunoscute în general, unele sunt deductibile, dar ceva-ceva ramâne inaccesibil. Ceva pe care numai viitorul, nu cel apropiat, îl va scoate la lumina. Asta nu înseamna ca nu vor fi gasite solutii de coordonare a retragerii trupelor din Afganistan. Cererea doamnei Merkel poate fi satisfacuta prin reducerea angajamentului astfel încât elicopterele, cum ar fi normal de altfel, sa se retraga ultimele din poligoanele operatiunilor de lupta. Franta a avut, prin ministrul ei de externe, o reactie ceva mai aparte. Alain Juppé a precizat ca Elysée-ul nu urmeaza automat masurile luate de Casa Alba. Canada a anuntat ca va recurge la o prima retragere pâna la sfârsitul acestui an iar Belgia va înjumatati efectivele sale în 2012. Un razboi este pe cale sa se încheie. Dar se va instala cu adevarat pacea în Afganistan? Oricum, pâna la sfârsitul anului, potrivit precizarilor presedintelui Obama, situatia ramâne neschimbata.
Spre o solutie politica în Libia
Sa ne oprim putin în Libia, pentru ca si acolo tot despre razboi este vorba. Guvernul Francez continua sa se implice serios în cautarea unei iesiri din criza libiana. Dupa o neobosita naveta diplomatica, ministrul Alain Juppé crede ca o solutie politica este posibila. El a sustinut o conferinta de presa din care reiau, prin intermediul ziarului „Le Monde“, câteva idei. Prima veste confirma ca exista contacte între rebeli si oamenii puterii. Parisul are ambitia sa intensifice demersurile, sa sprijine contactele. Unele succese au fost înregistrate. Pâna acum Gaddafi nici nu avea de gând sa auda de predarea puterii. Acum discutiile se poarta nu daca pleaca el de la putere, ci cum pleaca. ,,Pe teren, noi marcam puncte, a afirmat Juppé, coalitia pune conditii clare conducatorului libian: plecarea de la putere, retragerea armatei lui în cazarmi, angajarea unui dialog la care sa participe toate fortele componente ale societatii libiene; soarta lui Gaddafi va fi rezolvata. Este vorba de saptamâni“. Ziarele vorbesc deja de emiterea unui mandat international de arestare a acestuia. Ministrul francez a precizat ca libienii trebuie sa decida formarea unui viitor guvern de uniune nationala la care sa participe ,,cei care nu au mâinile patate de sânge“. Un aspect de interes tine de atmosfera în rândul coalitiei. El a reconfirmat ca nu exista disensiuni între membrii coalitiei pentru intensificarea presiunilor militare asupra fortelor lui Gaddafi. Precizarea vine în contextul unei remarci a lui Robert Gates, ministrul american al Apararii, care considera ca ,,mijloacele desfasurate de coalitie în Libia sunt insuficiente“. ,,Statele Unite, a replicat sec Alain Juppé, nu fac parte din coalitie, este putin dezagreabil sa auzim astfel de lucruri“. Ziaristii au tinut sa afle de ce Franta actioneaza diferit în cazul Siriei. ,,Franta nu are intentia sa intervina peste tot. Ea nu intervine decât în cadrul unui mandat ONU“, a spus Juppé. El a precizat ca în Siria nu sunt reunite conditii pentru obtinerea unui mandat ONU de interventie întrucât Rusia si China continua sa opuna vetoul lor pentru orice fel de rezolutie a Consiliului de Securitate. Situatia este diferita de cea din Libia. ,,Nu cred, a spus ministrul francez, ca presedintele sirian Al-Assad are capacitatea de a inversa cursul evenimentelor; lucrurile au ajuns prea departe, sunt prea brutale, prea salbatice“. Citind presa internationala, constat ca Moscova, pe de o parte, îsi menajeaza pozitia din ultima vreme de a evita confruntarea cu Occidentul, pe de alta, nu accepta în orice situatie cooperarea. Iar Pekinul ramâne fidel refuzului oricarui tip de interventie militara. În treacat fie spus, activitatea oficiala diplomatica a Parisului nu este chiar straina de strategia presedintelui Sarkozy de redresare a sanselor lui în alegerile prezidentiale din 2012.
À propos de alegeri
În câteva state importante, alegerile din 2012, legislative sau prezidentiale, dau frisoane. Chiar daca nu au fost deschise peste tot campaniile electorale, candidatii arunca în dezbateri publice teme în spatele carora se deslusesc ambitii, nelinisti, griji. Dupa un parcurs viguros al dreptei în Europa, stânga vrea sa rastoarne cursul si sa recâstige pozitii politice. S-ar putea ca în Franta si Italia lucrurile sa se si întâmple. Segolene Royal si-a anuntat candidatura la alegerile interne pentru desemnarea candidatului unic al Partidului Socialist. Martine Aubry, presedinta partidului, acum când scriu, anunta ca îsi va depune candidatura. Cum politica presedintelui Sarkozy si a premierului Fillon pe plan intern este criticata de francezi, un candidat socialist charismatic, bine ales, si cu un proiect convingator poate sa câstige alegerile de la anul. Trebuie, însa, anihilat nu numai Sarkozy, ci si Marine Le Pen, noua sefa a Frontului National care a câstigat sistematic în sondajele de opinie si multi o vad sigur în al doilea tur de scrutin. Presedintele Sarkozy a declansat camuflat campania sa electorala. El s-a folosit de deschiderea Salonului aviatic de la Bourget, a facut un fel de bilant al guvernarii si a prezentat un proiect al folosirii, pâna la sfârsitul acestui an, a banilor care au mai ramas dintr-un împrumut de 35 de miliarde de euro, facut în 2009. Era momentul? Era, pentru ca se apropie alegerile iar proiectul, de anvergura nationala, este extrem de ademenitor. 11 miliarde de euro, sustine Sarkozy, vor fi investite în învatamântul superior, pentru crearea unui ,,campus de excelenta“; sume mari vor fi folosite pentru reconversia profesionala, cercetare (cu accent pe sanatate), generalizarea internetului, dezvoltarea biotehnologiilor noi, a sectorului nuclear si a cercetarilor spatiale. Franta a facut cea mai mare afacere în ultima vreme din vânzarea de avioane iar perspectivele sunt de-a dreptul entuziasmante pentru constructorii francezi. Proiectul lui Sarkozy de politica economica este bazat pe dezvoltare, investitii, cresterea capacitatii de concurenta. „Singura strategie posibila este cea de a rezista provocarii globalizarii fiind mai inventivi, mai imaginativi, mai competitivi. Nu are sens sa refuzam globalizarea, sa ramânem singuri în banca noastra, sa facem pe suparatii“, a spus el cu trimitere la criticile cunoscute ale socialistilor la adresa globalizarii. Am cautat sa vad cum pune Sarkozy problema somajului, un alt cal de bataie al socialistilor. Nu o ataca direct, deocamdata. Prefera sa vorbeasca de perspectiva dezvoltarii, de investitii, ca sa multumeasca si muncitorii, si patronii. Asa cum, investind în învatamântul universitar satisface, fie si în parte, dorintele tinerilor. Vin alegerile, nu?
Aveti rabdare
Am citit o stire în ziarul italian „La Repubblica“ peste care nu pot sa trec. Daca în decembrie majoritatea italienilor prevedeau succesul fortelor de dreapta în 2012, pronosticurile s-au schimbat semnificativ. Berlusconi a pierdut în alegerile locale pe mai toate planurile. Antrenat în tot felul de scandaluri, contestat în strada pentru diminuarea locurilor de munca, criticat pentru intentia de a reduce pensiile, tracasat de justitie si hulit de italiencele furioase din cauza aventurilor lui desucheate, Berlusconi nu se mai simte deloc confortabil. Chiar si partenerii lui sunt nemultumiti. Pe acest fond, din februarie si pâna în iunie, stânga în Italia a crescut în sondaje de la 42,7% la 46,1%, centrul a scazut de la 20,1% la 14,6% iar dreapta (partidele lui Berlusconi si Bossi) a ajuns de la 36,4% numai la 38,6%. Cu statutul sifonat, Berlusconi nu are de facut prea multe promisiuni. Aveti rabdare, cere el, mai avem 18 luni pâna la alegeri. Numai ca cel mai de nadejde sprijinitor al lui, Umberto Bossi, seful formatiei secesioniste Lega Nord, îi cere sa nu se atinga de pensii si sa nu întinda coarda. Ceea ce poate sa conduca la despartire exact când trebuie ca italienii sa scape de Berlusconi.
Noul director al FMI
În timp ce presa se interesa de cheltuielile platite pentru campania doamnei Christine Lagarde, Pekinul si-a anuntat acordul de a o sustine oficial la functia de director general al Fondului Monetar International. Contrapartida, pentru ca trebuie sa fie si o contrapartida, o vom descoperi curând. Astfel, sansele Frantei de a avea din toamna un nou reprezentant în locul lui Dominique Strauss-Kahn sunt aproape asigurate. Sarkozy este atât de sigur încât are de gând nu numai sa o înlocuiasca pe doamna Lagarde, ci si sa faca o remaniere guvernamentala. Tocmai bine înainte de alegeri pentru a se debarasa de ministrii neperformanti. Misiunea doamnei Lagarde, daca va reusi în competitia cu mexicanul Augustin Carstens, nu este una usoara. Lumea cheltuieste putine vorbe bune pe seama Fondului Monetar International. În timpul turneelor în China, Brazilia si Mexic, precum si la sediul FMI din New York, doamna Lagarde a avut prudenta sa dea asigurari ca nu va sprijini preferential statele europene din zona euro aflate în mare dificultate. Era cazul, era timpul sa o faca. Vom vedea, însa, daca va putea lasa Grecia în ghearele falimentului. Pe de alta parte, multi dintre membrii Fondului sunt revoltati ca europenii considera functia de director a acestei institutii drept o dota, asa cum americanii au acaparat pe cea de la Banca Mondiala. În fata Consiliului de Administratie al Fondului, doamna Lagarde a tinut sa precizeze, tot din prudenta, ca nu va reprezenta în mod special interesele vreunei regiuni a lumii, ci pe ale tuturor statelor membre. „Directorul general trebuie sa fie un exemplu, asa cum o cer valorile de integritate, independenta si discretie; trebuie sa fie vocea fidela si tare a ansamblului statelor membre când reprezinta Fondul, în mod special prin oferirea de mesaje, prin dialogul deschis cu membrii, oricare ar fi ei, mari sau mici“. Frumos spus, ce sa zicem!
Criza Greciei
La ora aparitiei revistei, cititorii cunosc multe despre criza din Grecia. Parlamentul nu avea cum sa respinga noul plan de austeritate pe care Uniunea Europeana l-a impus guvernului Papandreu pentru a putea sa-i acorde un nou împrumut. Respingerea echivala cu falimentul statului grec. Uniunea Europeana, dupa dezbateri aprinse si foarte multe rezerve, a hotarât sa intervina cu un nou împrumut de 110 miliarde de dolari. Daca acordul Parlamentului poate fi obtinut pentru a da garantii Bruxelles-ului ca Atena este capabila sa respecte conditiile împrumutului, guvernului Papandreu îi va fi infinit mai greu sa-i convinga pe greci ca sunt obligati sa accepte masuri de austeritate maxima. E bine pentru cititorii revistei „Cultura“ sa stie doua ciudatenii grecesti. Ele tin de anecdotica, dar explica „participarea“ directa a grecilor la prabusirea economiei lor nationale. Prima ar fi ca unii dintre greci ajunsesera sa ridice pâna la 14 salarii! A doua, cea care provoca iritarea oricarui turist european din zona euro, deloc nevinovata, este ca în Grecia nu poti plati cu cardul nici un serviciu la hotel, restaurant sau în magazin. Aceasta este calea eficienta pe care grecii au gasit-o pentru a se sustrage, în masa, de la taxe si impozite. Ce economie poate sa sustina astfel de escrocherii?
Constructia europeana trece prin dificultati majore mai devreme decât ne-am fi asteptat. Este nevoie de rabdare si întelepciune. Sa ne grabim încet. Festina lente, cum spuneau latinii.
P. S. Pornind de la plata, cu card sau fara, a diferitelor servicii si bunuri, sa ne punem câteva întrebari nevinovate. Europenii cum au platit, cash sau cu cardul, sutele, miile de antichitati grecesti incluse în patrimoniul lor muzeistic. Vreau sa spun national. Cât costa, oare, Venus din Milo sau Victoria din Samotracia? Dar Laocoon-ul?