O calda pledoarie în favoarea capitalismului si a economiei de piata
Cu siguranta nu. Sa luam ca exemplu piata imobiliara. România si-a pierdut doua milioane de locuitori în ultimele doua decenii. Salariile sunt extrem de mici. (Implicit, mâna de lucru este ieftina). Criza economica a redus la jumatate preturile imobiliare. Tinând cont de toate acestea, metrul patrat imobiliar costa cât în Statele Unite. (Sau, daca nu e clar : preturile imobiliare, la Chicago, sunt exact aceleasi ca la Bucuresti). Asta, în conditiile în care salariile românilor sunt de sase ori mai mici decât cele americane. În mod normal, ne-am astepta ca toate sa fie ceteris paribus, ca toate preturile sa fie, la rându-le, de sase ori mai mici. Nici vorba. Apa minerala, Coca-Cola, hamburgerul, biletele de cinema, carnea de pui, laptele ne costa abia cu 20 % mai putin decât îi costa pe americani. Ouale sunt mai scumpe în România decât în SUA. Utilitatile (întretinerea la bloc, curentul, apa, salubritatea) ne costa abia de doua ori mai putin decât pe americani. Hainele si încaltamintea (noi) costa mai mult decât în SUA. Cu cel putin 50 % mai mult. În medie.
Sa comparam acelasi Bucuresti cu Detroitul, un oras mai modest. Salariul median în Detroit e abia de patru ori mai mare ca salariul median din Bucuresti. Ne-am astepta ca cei din Detroit sa plateasca totul de patru ori mai mult ca în Bucuresti. Coca-Cola costa, la Detroit, abia cu 20 % mai mult ca la Bucuresti. Apa minerala, laptele, carnea de pui costa la fel. Ouale costa abia cu 10 % mai mult în Detroit. Berea e de doua ori mai scumpa, vinul de trei ori mai scump. Benzina e de doua ori mai scumpa la Bucuresti (si în toata Europa, de altfel). Biletele si abonamentele de transport în comun sunt de doua ori mai scumpe în Detroit. (Înainte de criza, erau de trei ori mai scumpe ca la Bucuresti). Întretinerea (utilitatile) sunt de doua ori mai scumpe în Detroit decât la Bucuresti. Hainele costa de doua ori mai scump la Bucuresti. Chiriile sunt duble la Detroit. Preturile imobiliare sunt mai mici în Detroit decât în Bucuresti. Un singur produs, pâinea, mai are – înca – un pret corelat cu salariile, în România.
În România, laptele si ouale, carnea de vita, de pui si de porc sunt mai scumpe decât în SUA. Nu exista nici o corelatie între venituri si costuri. Sau altfel: românii platesc mâncarea si locuintele de sase ori mai scump, hainele de zece ori mai scump, întretinerea de trei ori mai scump decât ne-am astepta tinând cont de salarii, sau de puterea de cumparare, sau de alte mofturi econometrice. Preturile produselor în România s-au internationalizat (s-au liberalizat) demult.
Nu exista nicio economie de piata în România. The proof is in the pudding. N-am nici o explicatie de oferit sau de sugerat (economistii de profesie însisi sunt incapabili sa explice de ce). Cei care ar trebui sa ne ofere explicatii sunt guvernantii nostri cei de toate zilele. În România, efectivele de animale (vaci, porci, oi, pasari) sunt la jumatate din nivelul dinainte de 1990. Pretul mieilor, în primavara lui 2011, la 20 lei/ kg, este cam acelasi ca în Statele Unite.
Daca în România ar fi aparut, în ultimele doua decenii, economia de piata, sfânta cerere si sfânta oferta ar fi mosit preturi comparabile cu veniturile. Nici vorba.
Ineficacitatea economiei pastreaza preturile sus, rentabile pentru micile monopoluri create local sau central.
Ne conduce un
guvern nord-coreean
Exista la Rasuceni, un sat sarac din judetul sarac Giurgiu, o ferma de struti, numita Suraki, dupa numele patronului. A fost întemeiata cu un împrumut (nerambursabil?) Sapard de 4 000 000 euro. Are 250 de struti, paziti de 150 de angajati (5 struti la trei angajati) pe vreo doua sute de hectare (un hectar pe cap de strut).
Puii de o luna se vând cu 100 de euro. Tineret, mascul plus doua femele 1 000 euro. Adulti, mascul plus doua femele
3 000 euro. Ouale, 35 euro bucata.
La Bucuresti, la Mega Image, carnea de strut se vinde cu 76 lei kg, 18 euro kg (e acelasi cu pretul mediu international). Nu e mult mai scumpa decât carnea de bizon (20-30 euro kg). Un strut da cam 35 de kg de carne, vreo 700 euro.
Vezi http://www.financiarul.ro/2009/ 09/17/afacerile-cu-struti-unde-s-a-gresit/
Un articol din Financiarul numeste afacerile cu struti „Caritas zootehnic“.
Firma n-are nici un angajat cu studii superioare. S-a instalat la Rasuceni fiindca terenul era extrem de ieftin. „Ferma se întinde pe 226 ha din comuna Rasuceni, judetul Giurgiu. Locurile acestea stateau pârloaga s…t N-avea cine sa mai lucreze pamântul. Comuna seamana cu un imens azil de batrâni. Primarul Petre Panait spune ca peste 80 la suta din populatia comunei e îmbatrânita, peste 60 de ani. „Ca sa fie si mai clar, întareste primarul, din 2000 pâna în prezent populatia comunei a scazut cu aproape un sfert“. Suraki a ales Rasuceniul pentru ca acolo pamântul era nelucrat si ieftin: zece bani metrul patrat. A fost o investitie, în timp, de unsprezece milioane de euro, din care aproape patru milioane din fonduri SAPARD“.
În 2008, statul a mai acordat firmei prin Programul Operational Sectorial „Cresterea Competitivitatii Economice“
1 700 000 RON pentru „cercetare avansata pentru transformarea unui deseu (grasimea de strut) în produs cu înalta valoare economica“.
Deci, pe scurt: o întreprindere extrem de rentabila, pe banii SAPARD!
Cercetare stiintifica de 400 000 euro, cu babe si mosi analfabeti, într-un sat din fundul Baraganului!
As dori sa-mi explice cineva care e diferenta dintre investitiile nerentabile din epoca Ceausescu si investitiile nerentabile ale perioadei post-revolutionare.
Fie cresterea strutilor e rentabila economic – si atunci statul n-ar trebui sa se implice, fie ea e nerentabila – si atunci nu e nicio diferenta între investitiile ridicole ale epocii comuniste si investitiile ridicole de dupa 1990. (Statul a finantat, timp de cinci ani, salariile lunare complete ale tuturor angajatilor de la SC Suraki SRL). Sau, în marfa: statul a subventionat, timp de zece ani, o productie lunara de
2 000 de kg de carne de strut. Cu o asemenea finantare, bineînteles, firma n-are concurenta.
Sper ca am reusit sa dovedesc trei lucruri:
1. Economia României este, în continuare, finantata de stat, care deocamdata îngroapa milioane de euro în struti (si sute de mii de euro în cercetarea seului rânced de strut).
2. Economia României nu e o economie de piata. Daca era, oferta s-ar fi echilibrat cu cererea.
3. Eu personal sunt din tot sufletul în favoarea economiei de piata în România, dar nu cred c-o mai apuc.