Realitatea este invaziva. Cotidianul, cel putin in varianta sa româneasca, una degradata si scârboasa, maladiva, trebuie suportat, indurat cu stoicism. Când depresia te apasa, s-ar cuveni sa lupti impotriva ei cu toate instrumentele din dotare. Dar nici o psihoterapie nu este posibila daca nu savârsesti mai intâi un necesar travaliu de doliu. Nu ai ce sa repari psihic daca nu ti-ai asumat launtric pierderea. Absenta trebuie elaborata. In cazul meu, o tara si o natiune. Ba si prieteni, cu care credeam ca am lucruri in comun, ceva semnificativ.
Dupa 6 decembrie, am inteles cât de profund m-am inselat. Ma simt tradat, mintit, furat. Nu e nimic nou in aceste sentimente, doar amploarea si intensitatea lor ma dor mai mult decât altadata. Si mai e si problema timpului. La doua decenii de la Revolutie, cercul s-a inchis, noi, românii, am reinventat partidul-stat, i-am reinfiintat pe barzi si aplaudaci, ne-am refamiliarizat cu teama cotidiana. Am urât comunismul, dar capitalismul, in varianta sa româneasca, ne-a pus tuturor capac. Ca urmare, singura solutie pe care o recomand (si pe care eu am decis sa o adopt spre proprie uzanta) este evazionismul. Exercitii de evaziune, in lumi placute, curate si primitoare, radical diferite de ceea ce se petrece in realitatea politica, economica si sociala bastinasa.
…N-am mai scris de multa vreme despre tenis. Marile fapte „de arme“ ale „zeilor“ din circuitul ATP au cazut, pe nedrept, in uitare. Inainte vreme vizitam de cinci-zece ori pe zi site-ul ATP-ului. In ultimele luni am rarit asemenea placute escapade. S-a intâmplat chiar sa uit sa navighez prin lumea electronica a jucatorilor profesionisti. Si asta mi-a lipsit. „Ura“ fata de Federer nu se compara cu nenorocitul simtamânt de factura aproape fizica pe care-l nutresc fata de fostul si actualul sef al acestui stat (ca al meu nu este, o spun raspicat!). In cazul elvetianului, parca nici nu ar fi vorba de „ura“, ci de o antipatie respectuoasa, marcata de o abisala invidie si dublata cu o teama reala – din solidaritate cu favoritul meu, Rafa Nadal. Ma plec insa in fata evidentei: anul 2009 a fost, fara indoiala, anul lui Federer. Daca mi-ar fi spus cineva asta prin martie sau aprilie, as fi râs de as fi cazut pe spate. O asemenea interventie ar fi avut, pentru mine cel putin, caracterul unei glume suprarealiste. Ibericul parea solid instalat in fotoliul de lider mondial, iar epoca din fata sa parea una de lunga durata. Doar recordurile pareau sa fie adversarii lui Rafa.
A urmat cea mai spectaculoasa cadere pe care o cunosc eu de când urmaresc cu aplicatie fenomenul tenisistic profesionist. Nadal a pierdut cele 5000 de puncte pe care le avea avans fata de Federer. A fost infrânt in optimi la Roland Garros, inregistrând primul esec de când participa la competitia de la Porte d’Auteuil. Si in fata cui? A unui adversar pe care-l conducea cu 3-0 in intâlnirile directe, ultima dintre ei consumându-se la Foro Italico, in turul II, scor 6-1, 6-0 pentru iberic. Federer a câstigat finala cu acest viking antipatic si autist, iesit de niciunde, izbutind primul lui triumf in orasul de pe Sena. A intrat astfel in selectul si exclusivistul club al marilor campioni care au câstigat toate cele patru turnee de Mare Slem. A urmat Wimbledonul, la care Nadal a declarat forfait, invocând o grava tendinita. Elvetianul, jucând a saptea finala consecutiva, l-a invins dupa o partida extrem de dramatica, dupa mai bine de 4 ore si 18 minute, pe americanul Andy Roddick, renascut si el ca pasarea Phoenix din propria-i cenusa. Finala a consemnat recordul in materie de durata privind finalele de la All England Club. Acel 16-14 din setul decisiv spune totul despre taria inclestarii in care, culmea, Federer a contabilizat 50 de asi, dominându-l copios pe iancheu la capitolul la care acesta statea cel mai bine. Elvetianul a ajuns la cifra de 15 titluri de Mare Slem cucerite in intreaga cariera, doborând recordul lui „Pistol“ Pete Sampras. Nec plus ultra…
La US Open parea ca se va repeta istoria ultimilor cinci ani, când Federer se dovedise invincibil. Roger câstigase si la Cincinnatti, facându-si incalzirea pe hard-ul american. La Flushing Meadow, in finala nu s-a intâlnit cu Nadal, renascut aparent si el, dupa semifinala de la Cincinnati, caci a intrat la New York in careul de asi. Unde l-a intâlnit pe Juan Martin del Potro, cel care l-a eliminat pe Cilici, invingatorul lui Murray. Flacaul din Tandil i-a administrat spaniolului un sec 6-2 in tripla varianta. Finala? A rezultat un meci pe cinste, câstigat, in cinci seturi, de mereu surprinzatorul gaucho, Federer ratând ocazia de a ridica a sasea oara la rând trofeul deasupra capului. Daca in sferturi la Australian Open elvetianul il facea praf cu 6-3, 6-0, 6-0, daca in semifinala de la Roland Garros Roger se impunea greu, in cinci seturi, la US Open uriasul cu inima de copil isi lua revansa, fiind primul latino-american (si primul argentinian) de la Vilas incoace, din 1977, care se impune pe hard-ul new-york-ez.
Ce a urmat? Nadal a profitat de sincopele adversarilor mai impozanti, pentru a se catara in finala Masters Series-ului de la Beijing, unde a fost zdrobit realmente, in doua seturi, de rusul Nikolai Davidenko, renascut si el dupa o accidentare care l-a tinut câteva luni departe de court la inceputul anului. Pe final de an, sârbul Djokovici a câstigat turneul de la Basel, dominându-l clar pe Federer in propriu-i fief. Apoi a câstigat Bercy-Paris, dupa ce i-a administrat o umilitoare infrângere in semifinala lui Nadal si dupa ce s-a luptat grozav cu favoritul gazdelor, martinichezul Monfils.
Se parea ca Nole belgradeanul este favorit la a-si apara trofeul cucerit anul trecut in China si disputat in prezent la Londra. Turneul Campionilor ii statea la indemâna. Era cel mai in forma, recent batuse net pe primii doi jucatori ai lumii in doua saptamâni succesive. Dar n-a fost asa. Prima surpriza: nici o victorie, nici un set in grupa pentru Nadal. Rafa se cauta si nu se regaseste, jocul lui sufera de imaginatie, strategia lui este falimentara (voi discuta cu alt prilej aceasta sumbra decadere!). A doua surpriza: Murray, invins de Federer in grupa, nu accede in semifinale, frustrându-i inca o data pe compatrioti, dupa Wimbledon. A treia surpriza: del Potro, Soderling in semifinale, Djokovici eliminat inca din round-robin. A patra surpriza: Federer, care avea un activ de 12-0 in fata lui Davidenko, este infrânt de rus dupa o intâlnire epica. A cincea surpriza: del Potro il elimina in semifinale pe Soderling, un urias combatant indoor. Iar finala, câstigata usor, in doua seturi de finalistul de anul trecut, siberianul Nikolai, a aratat inca o data ca argentinianul este un copil mare, care mai are mult de invatat. Doar valoarea in sine nu e suficienta. Acesta a fost anul 2009 in materie de tenis. Voi reveni, pentru conformitate…