Acum, ca tot s-au încheiat, cum stim, alegerile din Germania, mai mult ca sigur ca Germania si Franta vor lansa o mare initiativa pentru a salva proiectul european. Marcând centenarul crucialului an 1914, acest fapt va contrasta în mod favorabil cu slabiciunea si confuzia în care Europa cazuse cu un veac în urma si care dusese la Primul Razboi Mondial. Înainte de luna mai 2014, care marcheaza data stabilita pentru alegerile în Parlamentul european, decisiva actiune a cuplului franco-german va înfrânge partidele politice anti-Uniunea Europeana, care au câstigat serios teren în atâtea tari europene.
Fals, cum nu se poate mai fals! Acest scenariu exista doar în visul proeuropenilor, dar nu are de a face deloc cu realitatea, opineaza Timothy Garton Ash. Conform parerilor cunoscutului comentator si analist politic britanic, pâna la Craciun nu vom avea nici macar un nou guvern german. Sa nu mai spunem ca, în negocierile coalitiei germane, afacerile europene sunt atât de marginalizate încât abia fac obiectul unui subgrup în sectorul financiar, intitulat „Reglementari bancare, Europa, Euro“. Altele sunt, asadar, marile probleme pentru toate cele trei partide participante, Crestin-Democratii Angelei Merkel, Uniunea Crestin-Democrata bavareza si opozitia reprezentata de Social-Democrati: cele de politica interna. Si, se pare ca introducerea legii salariului minim, politica economica, legea dublei cetatenii si cea a taxarii circulatiei pe autostrazi sunt mai importante decât viitorul continentului! Cu alte cuvinte, politicienii germani stiu care sunt subiectele ce conteaza cu adevarat pentru alegatorul german spre a-si impune partidele respective electoratului în viitoarele alegeri. Iar cum germanii de rând, la acest moment al anului, au si intrat în vria si febra cumparaturilor pentru Craciun, cea mai mare parte dintre ei nu simt deloc piscatura acelei euro-crize, atât de evidenta în alte parti ale continentului. Rata de somaj a tineretului, arata Timothy Garton Ash, este de numai 8% în Germania, comparata cu 56% în Spania. E greu de închipuit cât de departe si lipsita de urgenta e criza europeana pentru cetateanul Berlinului, care vede un oras curat-luna când intra sau iese din U-Bahn, fata de fratele lui de Uniune Europeana de la Madrid care, iesind din metrou, gaseste numai mormane de gunoaie urât mirositoare abandonate în strada…
Odata format noul guvern al Germaniei, continua Garton Ash, politica europeana a acestuia va fi un produs al compromisurilor dintre cele trei mari departamente ale statului federal, vorbim despre cancelaria federala dominanta, Ministerul de Finante si Ministerul de Externe, care vor fi, ele însele, divizate politic între Crestini si Social-Democrati. Cea mai mare putere din Europa, de voie-de nevoie, va trebui apoi sa faca unele compromisuri cu Franta, care are opinii divergente într-o serie întreaga de aspecte fundamentale. Franta, pe de alta parte, are un presedinte slab, pe François Hollande, care nu reusese sa-si reformeze propria tara, daramite sa ajute sau sa se exprime despre ce ar trebui sa faca altii… Iar acest cuplu destul de inegal, în care Germania, desi condusa de o femeie, joaca un rol din ce în ce mai viril, va trebui sa tina cont si de interesele fratilor comunitari, cum e Polonia de pilda, ca sa nu mai vorbim de propunerile venite de la institutiile Uniunii Europene. E greu de închipuit ca o situatie atât de disfunctionala ar fi în stare sa mobilizeze toate fortele prounioniste în asa fel încât sa-i faca pe europeni, fie ei si eurosceptici, sa voteze… pentru Europa.
Din aceasta cauza, în mare parte, subliniaza analistul britanic, campania electorala pentru Parlamentul Europei de anul viitor va fi cea mai interesanta din istoria institutiei care a început cu alegeri directe în 1979. Asta pentru ca, pretutindeni în tarile continentului, sunt o droaie de partide nationaliste care protesteaza fatis împotriva integrarii europene. Ele sunt numite în mod generic „populiste“, dar acest termen nu descrie sau cuprinde nici pe departe diversitatea lor. Caci, cu toata antipatia ce o pot stârni, de pilda, britanicul Independence Party sau formatiunea politica antieuro Allianz für Deutschland din Germania, ar fi o mare greseala daca le-am plasa în aceeasi categorie cu neofascistii greci din Zorile Aurii, cu cei din Jobbik în Ungaria sau cu Frontul National din Franta. Nuante trebuie folosite si atunci când vorbim de nationalistii catalani, de miscarea Cinque Stelle a lui Beppe Grillo din Italia, care, în mod evident, nu pot fi socotite formatiuni de extrema dreapta, chiar daca si ele refuza integrarea. Mai aproape de xenofobia politica a Frontului National francez – dar cu varatiuni subnationale multiple – sunt grupari precum Vlaams Belang în Belgia, Partidul adevaratilor finlandezi, în Finlanda, Partidul Poporului din Danemarca si asa-numitele Partide ale Libertatii din Austria si Olanda. Iata, forte politice care nu sunt de neglijat! Mai mult decât atât, doi dintre cei mai priceputi lideri, i-am numit pe Marine Le Pen, din partea Frontului National francez, si Geert Wilders, din partea Partidului Olandez al Libertatii, si-au pus în minte sa-si uneasca eforturile. si se pare ca acest straniu cuplu ia lucrurile în serios, daca ar fi sa ne uitam numai la declaratiile lor. „Astazi este începutul eliberarii de elita europeana, de monstrul de la Bruxelles!“, striga Geert Wilders. Iar Marine Le Pen adauga: „Partidele patriotice vor sa redea libertatea popoarelor noastre mai degraba decât sa-si supuna bugetele diriguitorilor Uniunii“. Si, de curând, la Viena, alte patru grupari – Partidul Libertatii din Austria, Partidul Democratic suedez, Liga de Nord italiana si amintitul Vlaams Belang belgian, s-au alaturat liderei Frontului National…
„M-as mira foarte tare – scrie Timothy Garton Ash – daca aceste partide nu vor obtine bune rezultate în alegerile europene de anul viitor. Caci nu se vede nimic concret din partea conducatorilor de la Berlin, Paris sau Bruxelles (ca sa nu mai vorbim de Londra), care ar putea sa împiedice o veritabila cascada de voturi. În spatele procentajului de 10 pâna la 25 la suta care li se atribuie în genere acestor partide, este un sentiment difuz, de nemultumire, al populatiei, alimentat de somaj, de politica de austeritate si de birocratia de la Bruxelles, care continua sa emita reglementari asupra specificatiilor pe care trebuie sa le aiba aspiratorul de praf sau câta apa trebuie trasa la WC.“ Chiar si un candidat german crestin-democrat a trebuit sa recunoasca faptul ca unele dintre argumentele anti-Euro si anti-Bruxelles sustinute de Allianz für Deutschland sunt împartasite de activisti locali din propriul sau partid! Sigur ca orice veritabil democrat trebuie sa lupte împotriva lui Le Pen, Wilders, Jobbik si a ideologiei lor. Dar, cu o conducere europeana mai degraba slaba, insipida si divizata, e greu de crezut ca aceasta cascada nationalista va putea fi oprita.
Daca asertiunea lui Timothy Garton Ash se dovedeste corecta, ce se va întâmpla? Raspunde tot el: având în vedere ca elementul ce uneste marea parte a acestor partide este nationalismul, e greu de crezut ca ar putea avea programe comune în afara de aversiunea fata de Uniunea Europeana. Efectul imediat va fi compactarea traditionalelor grupari: socialistii, conservatorii si liberalii. Se va forma, astfel, o mare coalitie si nimeni nu poate anticipa unde va duce aceasta stare conflictuala. Un lucru e cert, conchide analistul britanic: nu va fi, desigur, un nou 1914, dar anul viitor, la un veac de la prima conflagratie mondiala, promite sa ofere evenimente interesante în Europa.
Autor: DUMITRU RADU POPAApărut în nr. 449