Venirea lui Victor Ponta la sefia PSD a constituit intriga pentru o serie interesanta de miscari pe scena politica româneasca. Nu e neaparat ceva nou, mai ales daca ne gândim la episodul precedent al enclavei PLD, scurta aventura romantica semnata de Theodor Stolojan pâna la alipirea cu partidul-mentor PD. Cu toate acestea, desi personal nu sunt un fan PSD si cu atât mai putin unul al doctrinei social-democrate (de parca in România ar influenta cu adevarat un astfel de aspect „metafizic“ comportamentul unui partid), statutul de grup politic-mamut al PSD ma obliga sa urmaresc cu atentie jocurile si implicatiile schimbarilor din interiorul sau.
Cum se face pentru
a avea succes
In urma alegerilor prezidentiale pierdute de Mircea Geoana, against all odds si spre disperarea a circa jumatate dintre cetatenii României (aflati pe teritoriul tarii), PSD-ul si PNL-ul urmau sa isi ocupe locul intr-o opozitie onorabila, cred eu, daca privim putin spre tabara câstigatoare, condusa autocratic de Traian Basescu. In practica, insa, situatia este intotdeauna mai dificila decât pare. Pe fondul nemultumirii, nevoilor financiare care depasesc sfera ideatica/ideologica si a unei frustrari pe deplin indreptatite, o parte dintre membrii celor doua partide intrate in opozitie se revolta si contesta conducerea gruparilor politice de care apartin, urmând ca unii dintre ei sa le paraseasca definitiv. Nu ma voi referi acum la PNL, intrucât Crin Antonescu se afla inca in functia de presedinte al partidului, ci la Partidul Social Democrat, a carui echipa de conducere s-a schimbat radical dupa alegerile din cadrul Congresului National (februarie 2010).
Parcursul lui Victor Ponta in politica pare, cumva, trasat cu rigla pe o harta a lui „cum se face pentru a avea succes“. Puternic legat de figura lui Adrian Nastase, in perioada 2000-2004 lider al partidului, prim-ministru si favorit pentru cea mai inalta functie in stat, Ponta pare sa fi stiut cum sa isi faca drum prin hatisurile social-democratilor. De remarcat cum caderea in dizgratie a fostului prim-ministru nu l-a afectat foarte tare pe Victor Ponta, oferindu-i chiar o sansa considerabila de a se ridica din esalonul doi (presedinte TSD, apoi vicepresedinte pe probleme juridice al PSD) in prima echipa.
Iluzia
Victor Ponta
De ce mi se pare relevanta victoria grupului Ponta-Nastase-Iliescu? In principal deoarece prestatia mediocra si, nu arareori, penibila a lui Mircea Geoana urma sa lase un loc gol in tabara adversa lui Traian Basescu. Pentru ca PNL-ul nu are (inca) forta necesara de a deveni prin puterile proprii un lider pe scena politica româneasca si de a tine piept PDL, singura solutie ramâne PSD-ul. Calculez la rece si ignor, in mod voit, valorile filosofice ale gruparilor politice despre care vorbesc, intrucât odata coborâti in lumea reala, fiecare observa relativa futilitate a competentei sau a ideilor coerente de guvernare, atunci când acestea vin pe fondul unui slab sprijin popular.
Cam acest lucru s-a intâmplat cu Crin Antonescu si PNL-ul, chiar si cu Proiectul Johannis deja uitat azi, precum si cu multe alte initiative cel putin decente din sfera politicului. In ceea ce il priveste pe Cristian Diaconescu, lucrurile sunt destul de neclare. Cert este ca un om politic, pentru a putea fi santajat (fapt vehiculat in mass-media), trebuie sa fie, in mod obligatoriu, santajabil. Prin urmare, daca fostul ministru de Externe a putut fi scos din cursa printr-o astfel de metoda, poate ca ar trebui sa isi asume greselile care, banuiesc, l-au adus in situatia de a fi santajabil. Nedispunând de informatii clare, oricum, nu putem comenta mai departe asupra subiectului.
Paradoxul cel mare este acela ca, desi PSD-ului i s-a pus stigmatul de partid neocomunist, succesor al PCR-FSN (descendenta comuna pe care PDL-ul o uita, in cazul sau, cu nonsalanta), miscarile de gasti din interiorul sau au avut un caracter mult mai democratic (!) decât miscarile din PDL, unde stabilitatea e data de un lider charismatic si autoritar. Victor Ponta a câstigat cu doar câteva zeci de voturi avans fata de Mircea Geoana, iar fortele in partid s-au dovedit a fi destul de echilibrate intre grupurile Ponta-Nastase-Mitrea, respectiv Geoana-Vanghelie.
Desigur ca, aruncând o privire asupra carierelor politice ale celor apartinând „gastilor“ pesediste, situatia nu mai este atât de roza. Pentru discutia noastra acest fapt nu este, totusi, relevant. Atâta timp cât societatea per ansamblul ei isi desfasoara existenta intr-o permanenta competitie si/sau conflict intre indivizi si grupuri de indivizi, ar fi dificil ca terenul politic sa adune modele de moralitate si de corectitudine. Fiecare tara cât de cât democratica are, orice s-ar spune, o clasa politica aflata in concordanta cu caracteristicile ei de fond. Asadar, fie prin actiune directa, fie prin non-actiune (izolare, absenta), cetatenii au conturat clasa politica existenta in România.
Singurii care au pe deplin dreptul moral sa se plânga de situatia actuala sunt, din pacate, copiii sau persoanele cu probleme grave de sanatate, ambele categorii pe cale sa primeasca tot mai putin sprijin din partea statului (vezi alocatiile si pensiile pentru persoane cu handicap s.a.). Statul este, sa nu uitam, condus de Traian Basescu, votat democratic, si guvernat de cabinetul Boc, reconfirmat indirect si el de catre masa alegatorilor (in ciuda votului de blam parlamentar). Va amintesc si episodul referendumului, care trebuia sa ingenunchieze, pe cât posibil, Parlamentul. Pentru aceasta transformare (teoretic, macar) nedemocratica s-a facut o campanie intensa, sustinuta de PDL.
Sub conducerea lui Geoana, cel mai mare partid din România (ca numar de membri si sustinatori) a reusit sa nu faca nimic. Decizia a fost consemnata, poporul a primit mesajul marxist-leninist al eliminarii exploatatorilor si usor-usor reconstruim regimul autoritar pre-1989, cu o fata noua, alte haine, alte masini si cu femei mai prezentabile (fizic) pe scena publica. Oricât de anti-socialist as fi (si sunt), nu imi ramâne decât sa ma bucur de iluzia numita Victor Ponta (dupa cum afirma C.T. Popescu) pentru ca tara in care traiesc se afla pe mâinile unora a caror prezenta incepe sa ma deranjeze tot mai tare, pe zi ce trece, pe scena politica.
Victor Ponta – in sistemul Obama
Pastrând proportiile si (totusi) respectul fata de presedintele in functie al SUA, putem observa ca „tânarul“ Ponta a aparut public in lupta pentru sefia partidului pe o linie asemanatoare scenariului Obama. Mai tânar decât contracandidatul sau Mircea Geoana, mai ironic si mai acid in critici, specialist in stiinte juridice, casatorit cu o femeie frumoasa, ocupant al unui loc in Parlament, Victor Ponta aduce, aparent, destul de mult cu portretul celui care a iesit invingator in lupta pentru Casa Alba. Desigur ca Universitatea din Bucuresti nu este Columbia University sau Harvard School of Law si nici Gorjul (judetul unde a fost ales V. Ponta) nu seamana cu Illinosul lui Obama, unde mai pui ca la palmaresul celui din urma se adauga si un premiu Nobel, dar comparatia sta in picioare. Cel putin atâta cât, cu modestie crestineasca, putem compara România cu Statele Unite ale Americii.
Desi nu am, dupa cum am mai aratat, vreo simpatie pentru PSD, imi pun sperante in Victor Ponta, cel putin in ideea unei opozitii solide anti-PDL care sa opreasca autocratia si acapararea scenei politice de catre un singur partid si, mai grav, de catre un singur om alaturi de marionetele sale. Imi pasa extrem de putin de teoriile conspirative inaintate de cei care vad in actualul presedinte PSD „asul din mâneca“ al lui Adrian Nastase si al lui Ion Iliescu. Mi se pare de-a dreptul hilar, pe de alta parte, ca aproximativ aceiasi oameni care vehiculeaza astfel de teorii considera PDL-ul un partid democratic de dreapta, iar pe Emil Boc un premier independent, competent si puternic. In fine.
Daniel Barbu explica la un moment dat cum fiecare lider politic de succes din România a ajuns la putere pentru „a ne scapa“ de cei de dinainte. Refacând putin lantul logic de la Revolutie incoace: Iliescu ne-a scapat de comunisti (un paradox veritabil), CDR-ul ne-a scapat de PDSR si de neocomunisti, iar Basescu de PSD si de Adrian Nastase & „mafia sa“. Chiar daca am renuntat sa mai fiu visator in ceea ce priveste politicul, m-as multumi ca noua conducere PSD sa reuseasca ceea ce lui Mircea Geoana (si Crin Antonescu) le-a trecut in mod nepermis printre degete: sa ne scape de Traian Basescu si de mafia sa.