Intr-un numar recent (20) din „România literara“, pe pag. 23, pot fi citite urmatoarele: „La 21 mai France-Culture sarbatoreste centenarul lui Maurice Nadeau, unul dintre cei mai importati critici literari din Franta de dupa Al Doilea Razboi, azi aproape uitat, desi a publicat carti si articole pâna in ultimii ani de viata. (…) Nadeau, care cunostea bine literatura româna si fusese prieten, intre alti conationali ai nostri, cu Ov. S. Crohmalniceanu, a dirijat „La Quinzaine littéraire“ vreme de decenii, a fost un critic pe atât de necrutator, pe atât de capabil sa intuiasca noile valori sau pe cele ale literaturii. (…) Era fiul unui tânar soldat mort la Verdun si al unei femei de serviciu.“
Informatiile „României literare“ despre moartea lui Nadeau sunt intrucâtva inexacte, intrucât criticul francez, departe de a fi decedat si „aproape uitat“, traieste, conduce „Quinzaine“ si chiar mai scrie, aproape in fiecare numar al bilunarului.
Acelasi numar 20 din „România literara“ asasineaza si „Paris Review“; aceasta, aflam din RL, „a fost o publicatie americana, aparuta la inceputul anilor 50 in Franta, care s-a remarcat prin interviuri cu mari scriitori ai vremii“. Revista inca se remarca prin „interviuri cu mari scriitori ai vremii“: a facut-o, fara intrerupere, de la infiintarea in 1953.
In editorialul „Aniversari“ (tot din no. 20), Nicolae Manolescu combate „ignorarea trecutului“, amintind ca „in decembrie, sse implinesct 220 sde anit de la moartea lui Miron Costin si 135 de la nasterea Hortensiei Papadat-Bengescu“. Marturisesc ca de unul singur nu mi-as fi dat niciodata seama ca intre moartea lui Miron Costin si nasterea Hortensiei Papadat-Bengescu au trecut doar 85 de ani; calculele reputatului istoric literar mi-au ameliorat lipsurile – acele lipsuri atât de caracteristice generatiilor mai recente. Ce bine ca România literara vegheaza asupra trecutului!
Luminita Marcu, la rubrica „Sa ne cunoastem trecutul“ („România literara“, no. 20), gaseste cuvinte de apreciere pentru un articol al lui Radu Cosasu din 1960, ce evoca semnarea de catre Germania, in 1945, a capitularii neconditionate. Articolul d-lui Cosasu, care ii aminteste Luminitei Marcu de „«145 de minute la Mizil»“ (sic! de fapt textul lui Bogza se numeste „O suta saptezeci si cinci de minute la Mizil“), „este o insula de literatura de cea mai buna calitate, cu tot antifascimul subiacent“. Pacat doar de „antifascismul subiacent“ care strica, vai, textul lui Radu Cosasu…
In fine, Horia Gârbea ofera cu generozitate poezia „Trecutul – o sarbatoare“. Mi-au retinut atentia versurile: „il stii pe gropar stii/ cum sapa ca un excavator/ ce gropi facea late adânci“. Le puteti descoperi in acelasi numar de colectie.
Autor: Mihai IovãnelApărut în nr. 3262011-06-02